Un bărbat și o femeie au fost arestați, duminică, de Judecătoria Oradea, după ce au atacat și jefuit un localnic, în zona gării din municipiu. Cei doi agresori au lovit victima și i-au furat 800 de lei și un telefon mobil pe care le avea într-un bagaj.
Tâlhăria a fost comisă în noaptea de duminică, 18 iulie, în jurul orei 1:00. Victima, un bărbat de 43 de ani, din Oradea, le-a spus polițiștilor că, în timp ce se afla într-un loc mai retras din zona Stației CFR Oradea, a fost agresată de o femeie și un bărbat. Aceștia l-au lovit și i-au luat banii și telefonul. N-au apucat însă să se bucure de prada obținută.
”În urma cercetărilor efectuate, polițiștii T.F. orădeni au identificat cu operativitate persoanele bănuite de comiterea faptei ca fiind o tânără de 23 de ani, din comuna Păulești, județul Satu Mare, și un bărbat de 25 de ani, din comuna Curtuișeni, județul Bihor, acestea fiind depistate în imediata apropiere a locului faptei”, a transmis agentul șef adjunct Ioana Lascău, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
Polițiștii au recuperat de la cei doi suspecți 690 de lei din banii sustrași, precum și telefonul mobil. În tâlhăriei, bărbatul de 43 de ani a suferit răni care necesită pentru vindecare 5 zile de îngrijiri medicale.
Reținuți pentru 24 de ore, cei doi tâlhari au fost arestați în aceeași zi de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea pentru 30 de zile.
”Polițiștii Postului de Poliție T. F. Oradea din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoriei Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.