Facultatea de Drept din Oradea a anunțat schimbări în calendarul sesiunii de admitere online din acest an. Programată inițial pentru perioada 12-23 iulie, perioada de înscriere a fost prelungită până pe 25 iulie, atât pentru studiile de licență, cât și pentru master. Astfel, duminică este ultima zi în care doritorii își pot depune dosarele la facultatea orădeană de drept.
Anul acesta, Facultatea de Drept din Oradea oferă 190 de locuri la studii universitare de licență, dintre care 150 la Drept și 40 la Administrație publică, în timp ce la master sunt disponibile 150 de locuri. Confirmarea locurilor trebuie făcută între 26 și 29 iulie, iar listele finale vor fi afișate pe 30 iulie.
Pentru a se înscrie, candidații trebuie achite o taxă de 150 de lei și să încarce acte din dosarul de amitere în contul pe care și-l creează pe platforma Universității din Oradea – ”Admitere online”, unde să încarce apoi actele din dosarul de admitere. Este vorba despre:
- Cartea de identitate;
- Certificatul de naștere;
- Certificatul de căsătorie – dacă este cazul;
- Adeverință medicală;
- Diploma de bacalaureat sau adeverinţă (pentru cei care nu au primit diplomele de BAC) – pe platformă se încarcă față/verso
- 2 fotografii tip buletin (3/4 mate – acestea se vor depune la confirmarea locului)
- Foaie matricolă liceu – se scanează față/verso într-un singur fișier pdf și se încarcă la butonul „Situație școlară”
- Chitanță /ordin de plată de achitare a taxei de înscriere sau dovada aprobării scutirii de taxă de înscriere
- Chitanță /ordin de plată de achitare a taxei de întocmire dosar pentru recunoaștere credite/examene diferență (pentru candidații care solicită admiterea în an superior);
- Situația școlară (sau suplimentul la diplomă) eliberată de facultatea la care candidatul a fost înmatriculat la studii de licență (pentru candidații la admiterea în an superior);
Candidații la studii de Masterat trebuie să depună, în plus față de cele de mai sus, diploma de licență, supliment la diplomă (foaie matricolă) și referatele în format pdf, salvate sub denumirea nume_prenume_APM/DCPC/DPPP, trimise pe adresa de e-mail admitere.drept@uoradea.ro
La studiile de licență, media de admitere va fi formată din 40% media de la Bacalaureat, 30% media generală de absolvire a liceului și 30% media disciplinelor umaniste din cadrul examenului de Bacalaureat (Limba și literatura română, Istorie, Geografie, Logică și argumentare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie). Taxa de școlarizare este de 2900 de lei/an.
În cazul studiilor de master, candidații trebuie să întocmească un referat de 5-10 pagini pe o temă afișată pe site-ul facultății, www.drept.uoradea.ro. Nota primită pe referat va constitui 50% din media de admitere, cealaltă jumătate fiind reprezentată de media la licență.