Articole incidente: C.proc.civ., art. 153, art. 164, art. 175, art. 178, art. 488 alin. (1) pct. 5
Nulitatea prevăzută de art. 153 alin. (2) din Codul de procedură civilă este o nulitate expresă, iar potrivit art. 175 alin. (2) din același cod, vătămarea părții este prezumată până la dovada contrară pe care o poate face partea interesată, în contextul acestei norme, „partea interesată” fiind partea adversă sau partea care are interes în înlăturarea sancțiunii nulității.
Din perspectiva interesului ocrotit prin dispozițiile art. 153 alin. (2) din Codul de procedură civilă, nulitatea este relativă, ceea ce presupune că poate fi invocată numai de către cel vătămat, anume de partea pentru care procedura de citare nu a fost îndeplinită în condițiile legii și numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă, astfel cum prevede art. 178 alin. (2) din Codul procedură civilă.
Astfel, cum la termenul de judecată, procesul-verbal prevăzut de art. 164 din Codul de procedură civilă de îndeplinire a procedurii de citare a părții pârâte nu s-a regăsit la dosar, ci a fost atașat ulterior acestui termen, partea nefiind prezentă nici personal, nici prin reprezentant convențional, sunt întrunite premisele aplicării art. 153 alin. (2) din Codul procedură civilă, fiind incidentă sancțiunea nulității hotărârii. În atare situație, neregularitatea constă în soluționarea cauzei fără a exista la dosar dovada de îndeplinire a procedurii de citare, iar atașarea acesteia după momentul pronunțării hotărârii, nu poate asigura îndeplinirea retroactivă a acestei condiții. –
I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 349 din 11 februarie 2020
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda la data de 01.08.2013, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., D. şi E., F., pronunţarea unei sentinţe prin care:
– să se dispună obligarea pârâţilor de rd. 1 să recunoască pe seama pârâţilor de rd. 2 dreptul de proprietate cu privire la imobilul înscris în CF x1 Turda, top 690, având destinaţia „casă şi curte în intravilan” în suprafaţă de 270 mp, să consimtă la încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul anterior descris, predând acte apte de intabulare, în caz contrar, hotărârea judecătorească urmând a ține loc de act autentic apt pentru intabulare;
– să se dispună obligarea pârâţilor de rd. 2 să recunoască pe seama defunctei F., dreptul de proprietate cu privire la imobilul înscris în CF x1 Turda, top 690, având destinaţia „casă şi curte în intravilan” în suprafaţă de 270 mp, să consimtă la încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul anterior descris predând acte apte de intabulare, în caz contrar, hotărârea judecătorească urmând a ține loc de act autentic apt pentru intabulare;
– să se constate că masa succesorală după defuncta F., decedată la data de 03.05.2001, se compune din dreptul de proprietate cu privire la imobilul înscris în CF x1 Turda, top. 690, având destinaţia „casă şi curte în intravilan” în suprafaţă de 270 mp şi să se dispună predarea acesteia pe seama reclamantei A. în cotă de 1/3, pe seama numitei G. în cotă de 1 /3 şi pe seama numitei F., în cotă de 1/3, în calitate de fiice ale defunctei;
– să se constate că masa succesorală după defuncta G., decedată la data de 31.10.2011, se compune din cota de 1/3 din dreptul de proprietate cu privire la imobilul înscris în CF x1 Turda, top 690, având destinaţia „casă şi curte în intravilan” în suprafaţă totală de 270 mp, şi să se dispună predarea acesteia pe seama reclamantei în cotă de 1/2 şi pe seama pârâtei F. în cotă ½, în calitate de colaterali privilegiaţi, surori ale defunctei;
– să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris în CF x1 Turda, top 690, având destinaţia „casă şi curte în intravilan” în suprafaţă de 270 mp, prin atribuirea acestuia în întregime pe seama reclamantei, fără sultă, potrivit convenţiei părţilor.
Prin sentința civilă nr. 469 din 18.04.2014 a Judecătoriei Turda, competența soluționării cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Cluj.
I.2. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 122 din 08.03.2018 a Tribunalului Cluj, Secția civilă, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia nulităţii absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare, invocate de pârâţii B. şi C.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E., F.
S-a respins cererea formulată de pârâtul B. privind aplicarea amenzii judiciare.
Reclamanta a fost obligată să achite pârâtului B. suma de 900 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea raportului de expertiză criminalistică efectuat de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice.
Taxa judiciară de timbru în sumă de 15.091,32 lei, pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii, a rămas în sarcina statului.
I.3. Decizia pronunțată în apel
Prin decizia civilă nr. 29/A din data de 13.02.2019 a Curții de Apel Cluj, Secţia I civilă s-a admis apelul declarat de reclamanta, s-a schimbat în parte sentința atacată, astfel:
S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C, D., E. şi F. şi, în consecinţă:
S-a dispus obligarea pârâților B. şi C. să încheie cu pârâţii D. şi E. contract de vânzare-cumpărare în formă autentică cu privire la imobilul situat în municipiul Turda, înscris în CF nr. x9 Turda, provenit din conversia pe hârtie a CF vechi nr. x1 Turda, nr. top 690, constând din casă şi curte teren intravilan, în suprafaţă de 270 mp, iar în caz de refuz hotărârea va ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
S-a dispus obligarea pârâţilor D. şi E. să încheie cu numita A. contract de vânzare-cumpărare în formă autentică cu privire la imobilul situat în municipiul Turda, înscris în CF nr. x9 Turda, provenit din conversia pe hârtie a CF vechi nr. x1 Turda, nr. top 690, constând din casă şi curte teren intravilan, în suprafaţă de 270 mp, iar în caz de refuz hotărârea va ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Intimaţii B. şi C. au fost obligați în solidar să-i plătească apelantei A. suma de 18.812,26 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, pentru ambele faze procesuale.
II. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei pronunțate în apel, în termen legal, au formulat recurs pârâții C. şi B.
II.1. Motivele de recurs formulate de pârâta C.
Prin cererea de recurs formulată, recurenta-pârâtă a invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, susţinând că hotărârea curţii de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează citarea şi comunicarea actelor de procedură.
În dezvoltarea criticilor, recurenta a arătat că la termenul de judecată din 16.01.2019, instanţa a dispus, printre altele, și citarea sa pentru termenul de judecată următor, din data de 13.02.2019, la adresa indicată în întâmpinare, dispoziţie care a fost respectată prin emiterea citaţiei.
La termenul de judecată din data de 13.02.2019, deşi la dosar nu exista dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu recurenta (intimată-pârâtă, în etapa apelului), instanţa a păşit la judecarea apelului, fiind astfel încălcate prevederile art. 153 Cod procedură civilă coroborate cu cele ale art. 8 și 13 din Cod procedură civilă și cu art. 6 din CEDO.
Recurenta susține că citarea părţilor constituie o formalitate esenţială care asigură exercitarea dreptului ia apărare, iar încălcarea dispozițiilor legale referitoare la citare atrage nulitatea hotărârii pronunţate deoarece este de natură influenţeze soluţia dată în lipsa părţii sau a dovezii de citare. Necitarea răpeşte acesteia posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare, ceea ce influenţează implicit judecata.
Potrivit prevederilor înscrise în art. 153 alin. (1) Cod procedură civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel, în timp ce dispoziţiile art. 153 alin. (2) din același cod obligă preşedintele la amânarea judecării pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii.
Dispoziţiile legale referitoare la citarea părţilor au caracter imperativ deoarece sunt prevăzute pentru realizarea dreptului de apărare şi a principului contradictorialităţii, instanţa neputând hotărî asupra unei acţiuni decât după citarea sau înfăţişarea părţilor. De aceea, ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor legale, instanţa este obligată – sub pedeapsa nulităţii – să amâne judecata, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta pricină.
II.2. Motivele de recurs formulate de pârâtul B.
Prin cererea de recurs formulată, pârâtul B. a susţinut incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din Codul de procedură civilă.
Într-o primă critică, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, recurentul-pârât a apreciat că este nelegală respingerea cererii de decădere din dreptul de a depune înscrisuri pentru ultimul termen de judecată.
În esenţă, a susţinut că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 470 alin. (1) lit. d) coroborate cu art. 470 alin. (3) şi (4) şi 478 alin. (2) Cod procedură civilă, care trimit la art. 194 lit. e) şi art. 150 din Codul de procedură civilă.
Prin a doua critică formulată, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din Codul de procedură civilă, recurentul-pârât a susţinut că instanţa a reţinut în mod nelegal existenţa unui partaj între foştii soţi B. și C., precum şi a unei confirmări tacite din partea sa pentru antecontractul de vânzare-cumpărare din data de 2 ianuarie 1998.
Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, recurentul-pârât a criticat hotărârea recurată apreciind că instanţa a încălcat principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare al părţilor.
Astfel, a susţinut că în considerentele deciziei a fost reținut un „partaj de bunuri cu privire la imobilul litigios, iar în temeiul efectului declarativ al partajului consacrat de art. 786 Cod civil…”, fără ca acest aspect să fi fost pus în discuţia părţilor, în acord cu dispoziţiile art. 14 şi 15 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, recurentul-pârât a arătat că instanţa de apel, în speţă, a reţinut că a se proceda la redactarea unei declaraţii în faţa organului de poliţie (2019), la un interval mare de timp de peste 20 de ani de la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare (1998), echivalează cu soluţionarea şi definitivarea unui partaj (fără costurile aferente – taxe de timbru, expertize de evaluare etc.), analogie nepermisă faţă de dispoziţiile art. 669 Cod civil, art. 670 noul Cod civil şi art. 980 Cod procedură civilă.
A apreciat că decizia atacată are o motivare sui-generis, fără corespondent în vreo normă legală de drept material.
Totodată, recurentul-pârât a considerat că instanţa a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Codul familiei, în ceea ce priveşte confirmarea tacită a antecontractului de vânzare-cumpărare.
II.3. Apărările formulate în cauză
În termen legal, intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare prin care:
– a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant în privinţa apărătorului recurentei-pârâte C.;
– a invocat excepţia lipsei de interes a recurentului-pârât B. în formularea şi susţinerea recursului;
– a invocat excepţia inadmisibilităţii primului motiv de recurs invocat de către recurentul-pârât B., întrucât, în opinia sa, cele susţinute nu pot fi circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă;
– a invocat inadmisibilitatea motivului de recurs susţinut de recurentul-pârât B., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, cu privire la aspectul acceptării tacite, apreciind că aspectele susţinute nu au fost invocate în faţa instanţelor de fond şi apel; pe fond, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Recurentul-pârât B. a depus întâmpinare cu privire la recursul formulat de pârâta C., prin care a formulat concluzii de admitere a acestuia.
În termen legal, recurenta-pârâtă C. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă, solicitând respingerea excepției lisei dovezii calității de reprezentant și arătând că apărările formulate de aceasta prin întâmpinare sunt nefondate.
II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
II.4.1. În ceea ce privește recursul declarat de către pârâta C., Înalta Curte reține a fi îndeplinit cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă.
Aceasta a susținut că decizia recurată este dată cu încălcarea regulilor de procedură care reglementează citarea și comunicarea actelor de procedură.
Înalta Curte constată, astfel cum recurenta susține, că la termenul de judecată din 16.01.2019, curtea de apel a amânat judecata cauzei la termenul din 13.02.2019 și, pe lângă alte măsuri procedurale, a dispus citarea intimatei-pârâte C. pentru termenul acordat, la adresa indicată în dosar.
Potrivit mențiunilor grefierului de ședință de pe încheierea redactată la acel termen, cu respectarea cerințelor art. 157 din Codul de procedură civilă a fost emisă citația pentru intimata C. la data de 21.01.2019 la adresa indicată de aceasta în cuprinsul întâmpinării formulate la motivele de apel.
La termenul de judecată din 13.02.2019 însă, procesul-verbal prevăzut de art. 164 din Codul de procedură civilă de îndeplinire a procedurii de citare cu intimata-pârâtă C., nu s-a regăsit la dosar, ci a fost atașat ulterior termenului din 13.02.2019 și, implicit, pronunțării deciziei recurate (soluționarea apelului având loc la același termen).
Această împrejurare rezultă din faptul că pe actul de procedură invocat se află o mențiune olografă prin care se atestă primirea procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de citare cu intimata și atașarea dovezii la dosar, la data de 19.02.2019.
Ca atare, independent de faptul că în cuprinsul procesului verbal de îndeplinire a procedurii de citare rezultă că acesta ar fi fost întocmit de agentul procedural la data de 27.01.2019, mențiune prevăzută de art. 164 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă și că citația a fost înmânată destinatarului care a semnat de primire, Înalta Curte apreciază că instanța de apel, la termenul de judecată din 13.02.2019, a soluționat apelul fără a avea la dosar dovada îndeplinirii procedurii de citare cu intimata-pârâtă C.
Înalta Curte apreciază că, într-o astfel de situație, erau incidente dispozițiile art. 153 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: ”(1) Instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel.
(2) Instanța va amâna judecata și va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității.”
Din mențiunile practicalei deciziei recurate, rezultă că la apelul nominal făcut în ședință publică intimata-pârâtă C. nu a fost prezentă nici personal, nici prin reprezentant convențional, astfel încât, în cauză, sunt întrunite premisele aplicării art. 153 alin. (2) din Codul procedură civilă, fiind incidentă sancțiunea nulității deciziei.
Nulitatea prevăzută de art. 153 alin. (2) din Codul de procedură civilă este o nulitate expresă, iar potrivit art. 175 alin. (2) din același cod, vătămarea părții este prezumată până la dovada contrară pe care o poate face partea interesată, în contextul acestei norme, partea interesată fiind partea adversă sau partea care are interes în înlăturarea sancțiunii nulității.
Din perspectiva interesului ocrotit prin dispozițiile art. 153 alin. (2) din Codul de procedură civilă, nulitatea este relativă, ceea ce presupune că poate fi invocată numai de către cel vătămat, anume de partea pentru care procedura de citare nu a fost îndeplinită în condițiile legii, și numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă, astfel cum prevede art. 178 alin. (2) din Codul procedură civilă.
Este de precizat că neregularitatea constă în soluționarea apelului la data de 13.02.2019 fără a exista la dosar dovada de îndeplinire a procedurii de citare, iar atașarea acesteia după momentul pronunțării deciziei recurate, anume la 19.02.2019, nu poate asigura îndeplinirea retroactivă a acestei condiții.
Pe de altă parte, atașarea la dosar a dovezii îndeplinirii procedurii de citare după momentul pronunțării nu poate fi considerată ca fiind cauzată prin fapta recurentei, în sensul celor prevăzute de art. 178 alin. (2) din Codul de procedură civilă, întrucât obligația depunerii la dosar a actelor de procedură revine personalului auxiliar al instanței, iar nu părților.
Față de aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 497, art. 496 coroborate cu art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul procedură civilă, a admis recursul pârâtei C., a casat decizia recurată și a trimis cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe de apel.
II.4.2. Referitor la recursul-declarat de pârâtul B., Înalta Curte apreciază că, dat fiind motivul ce a condus la admiterea recursului pârâtei C., la acest moment procesual nu pot fi evaluate criticile susținute de acesta, întrucât, în prezentul dosar, cei doi recurenți (foști soți), au aceeași poziție procesuală și același interes procesual, intimata-reclamantă chemându-i în judecată în calitate de promitenți-vânzători (în opinia acesteia, având în vedere contestările recurentului și apărarea sa în dosar), pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Totodată, Înalta Curte apreciază că judecata pricinii trebuie să fie unitară atât în rejudecarea apelului, cât și în eventualitatea promovării de oricare dintre părți a recursului împotriva deciziei ce se va da în rejudecare.
Prin evaluarea criticilor pârâtului din prezentul recurs, s-ar crea premisele încălcării principiul dublului grad de jurisdicție în privința recurentei-pârâte, întrucât odată dezlegate anumite aspecte ținând de fondul cauzei se vor impune și în privința pârâtei cu valoarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat în noul ciclu procesual, date fiind prevederile art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, dar și prevederile art. 501 alin. (1) din același cod.
Aprecierea anterioară decurge din aplicarea dispozițiilor art. 60 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă ce reglementează regimul coparticipării procesuale: ”(1) Actele de procedură, apărările și concluziile unuia dintre reclamanți sau pârâți nu le pot profita celorlalți și nici nu îi pot prejudicia.
(2) Cu toate acestea, dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților ori pârâților actele de procedură îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele încuviințate numai unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedură profită și celorlalți. Când actele de procedură ale unora sunt potrivnice celor făcute de ceilalți, se va ține seama de actele cele mai favorabile.”
În consecința celor ce preced, Înalta Curte a admis și recursul declarat de pârâtul B., care se află într-un raport de coparticipare procesuală obligatorie cu recurenta-pârâtă C., în sensul normei citate – art. 60 alin. (2) din Codul de procedură civilă, urmând ca, în rejudecare, instanța de apel să aibă în vedere și cele arătate de recurent prin motivele de recurs.
Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
