Un bărbat în vârstă de 100 de ani a fost trimis în judecată în Germania, fiind acuzat de complicitate la uciderea a 3500 de persoane. Inculpatul a lucrat trei ani, între ianuarie 1942 și februarie 1945, în lagărul de concentrare Sachsenhausen din suburbia Berlinului, unde și-au pierdut viața în jur de 20.000 de prizonieri, arată publicația Welt am Sonntag, citată de G4media.ro. Procesul urmează să înceapă în luna octombrie.
Identitatea bărbatului trimis în judecată nu a fost făcută publică, deoarece procedura arată că până nu este găsit vinovat, numele său nu poate fi dezvăluit. Potrivit unui reprezentant al tribunalului pe rolul căruia se află dosarul, fostul gardian ar trebui să poată fi judecat timp între două ore și două ore și jumătate pe zi.
În lagărul Sachsenhausen, unde inculpatul a fost gardian, au fost închise 200.000 de persoane, dintre care 20.000 au fost ucise. Bărbatul este acuzat de complicitate la 3500 de omoruri.
“Sachsenhausen a fost un cadru la porțile Berlinului unde liderii naziști și-au putut pune în practică politica lor dementă de a decide asupra vieții și morții”, a declarat procurorul Thomas Walther, care a instrumentat cele mai recente cercetări penale asupra naziștilor și este acum implicat și procesul fostului gardian ajuns acum la 100 de ani. “Mulți co-reclamanți sunt de aceeași vârstă cu acuzatul și speră să li se facă dreptate”.
Lagărul de concentrare Sachsenhausen a fost și un loc de pregătire pentru gardienii și comandanții lagărelor de concentrare din întreg sistemul concentraționar al naziștilor.