Articole incidente: C. proc. civ., art. 457 alin. (1), art. 483 alin. (2), art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului”.
Prin Legea nr. 310/2018 legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc şi cele izvorând din asigurări.
Prin urmare, decizia pronunțată de instanța de apel într-un astfel de litigiu, iniţiat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, este una definitivă de la pronunțare, în accepțiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs. – I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, decizia nr. 1373 din 15 iulie 2020
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 27 decembrie 2018 sub nr. x/30/2018, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare B. S.A., ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, pârâta să fie obligată la plata sumei de 250.000 euro, cu titlu de daune morale şi a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune materiale, în baza poliţei de asigurare de răspundere civilă auto RCA seria RO/25/C25/HP nr. 004623435, emisă la 28 octombrie 2016 pentru autoturismul marca X, cu număr de înmatriculare Y, la plata penalităţilor de întârziere calculate potrivit art. 21 alin. 6 din Legea nr. 132/2017, ca și la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.
Prin sentinţa civilă nr. 711/NLP/PI din 15 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Timiş, Secţia a II-a civilă, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantă, a fost obligată pârâta la plata sumei de 3.768 lei, cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 90.000 euro, cu titlu de daune morale, precum şi la plata unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, calculate la nivelul sumei de despăgubire, începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel.
Prin decizia civilă nr. 860/A din 18 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă Societatea de Asigurare – Reasigurare B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 711/NLP/PI din 15 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Timiş, Secţia a II-a civilă și a fost obligată apelanta la plata sumei de 5.000 lei către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii, pârâta, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În susţinerea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel nu a motivat soluţia în ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că prima instanţă, la ultimul termen de judecată, primind un set de înscrisuri noi, depuse de către reclamantă, nu a dispus comunicarea acestuia, încălcând astfel principiul egalităţii şi contradictorialităţii, precum şi dreptul la apărare al pârâtei.
Totodată, recurenta-pârâtă a menţionat că soluţia instanţei de apel, privitoare la critica ce viza nesoluţionarea de către prima instanţă a cererii sale de repunere pe rol a cauzei, a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 480 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat legalitatea hotărârii recurate din perspectiva aplicării criteriilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor morale, făcând trimitere la situaţia de fapt şi la probele administrate în cauză, precum şi raportat la daunele materiale acordate.
Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante la 3 martie 2020, aşa cum atestă dovada de înmânare aflată la fila 43 din dosarul de recurs.
Intimata-reclamantă, prin întâmpinarea depusă la dosar la 27 martie 2020, , a invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că dezvoltarea motivelor de recurs invocate de către recurenta-pârâtă nu se încadrează în cele prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. Pe fondul recursului, intimata-reclamantă a solicitat respingerea căii de atac şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, iar în noul Cod de procedură civilă în art. 457.
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului”.
Aşadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată deduse judecăţii – 27 decembrie 2018, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc şi cele izvorând din asigurări.
Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunțare în accepțiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Înalta Curte reţine, de asemenea, că, potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ., a respins ca inadmisibil recursul.
În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., a obligat-o pe recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 5.815 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
