Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat rezultatele verificărilor în cazul candidaților procurori participanți la concursul de promovare pe loc în funcții de execuție, organizat pe 12 septembrie. Printre cei 14 procurori din Bihor și Satu Mare admiși în urma verificărilor, se numără procurorii Ciprian Man și Adina Dida Naghiu, de la Parchetul Bihor, șefa Parchetului Aleșd, procurorul Rodica Popa, și prim-procurorii din Beiuș și Marghita, Cosmin Pantea și Adrian Muntean.
Potrivit rezultatelor anunțate de CSM, dintre procurorii bihoreni participanți la concursul de promovare pe loc în funcții de execuție, patru au solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Este vorba despre Sorin Daniel Beteringhe (de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor), Adrian Valentin Muntean (prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita), Cosmin Pantea (prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș) și Delia Claudia Sabău (de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare).
La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel își doresc promovarea procurorii Adriana Alina Bodin (de la Parchetul Beiuș), Diana Cristina Cuciula (șefa Parchetului Oradea), Ciprian Man, Adina Dida Naghiu (ambii de la Parchetul Bihor), Rodica Popa (prim-procuror la Parchetul Aleșd), Marinela Pop (Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare) și Vasile Adrian Buzan (de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, delegat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș).
Alți trei procurori solicită promovarea la parchetul de pe lângă Tribunal: Gabriela Antohi (de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea), Adriana Ardelean (de la Parchetul Beiuș) și Carmen Scurt (prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta).
Concursul de promovare pe loc în funcții de execuție a procurorilor se desfășoară, pe 12 septembrie 2021, prin intermediul Institutului Național al Magistraturii și este organizat pentru ocuparea a 199 de locuri:
- 100 de locuri aferente gradului profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal;
- 50 de locuri aferente gradului profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel;
- 30 de locuri aferente gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
- 5 locuri aferente gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare;
- 5 locuri aferente gradului profesional corespunzător Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel;
Mai sunt oferite:
- 3 locuri pentru personalul de specialitate asimilat judecătorilor și procurorilor din aparatul propriu al Ministerului Justiției (2 pentru dobândirea gradului profesional corespunzător curții de apel și 1 loc pentru dobândirea gradului profesional corespunzător tribunalului);
- 3 locuri pentru personalul de specialitate asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Inspecției Judiciare (grad profesional corespunzător tribunalului);
- 3 locuri pentru personalul de specialitate asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (1 loc pentru dobândirea gradului profesional corespunzător curții de apel și 2 locuri pentru dobândirea gradului profesional corespunzător Tribunalului).
Concursul constă în susținerea unor probe scrise, cu caracter teoretic și practic, la materiile drept penal, drept procesual penal, jurisprudența CEDO și jurisprudența CJUE.
Probele scrise vor fi susținute pe 12 septembrie, iar contestațiile la barem vor fi soluționate până pe 20 septembrie. Corectarea lucrărilor se va face în intervalul 22-23 septembrie, iar afișarea notelor finale, după contestații, se va face pe 29 septembrie.
DOCUMENT – Tabel final privind candidații procurori care îndeplinesc condițiile de participare la concursul de promovare pe loc în funcții de execuție a procurorilor din data de 12 septembrie 2021: