Dacă în copilărie citeam despre ei în cărțile science-fiction și îi vedeam doar în filme, azi fac parte din cotidian ușurându-ne munca și viața. E drept, nu au toți înfățișarea umanoidă pe care ne-o prezentau scriitorii și regizorii, dar pur și simplu e greu să ne imaginăm societatea actuală fără roboți, fără activitățile în care sunt implicate mecanismele dotate cu inteligență artificială. Puțini știu că astfel de sisteme sunt proiectate și realizate și la doi pași de Oradea, de o companie fondată de un bihorean pasionați de roboți și posesor al unui doctorat în inteligență artificială.
De la Oradea, la Hollywood și… înapoi
Absolvent al Universității din Oradea, Dorin Hirțe (foto stânga) are un doctorat în mecanismul de avans și inteligență articifială și recunoaște că de mic era pasionat de roboți. Timp de patru ani a lucrat chiar în ”cetatea filmului”, la Hollywood, ca angajat al unor companii care produceau roboți pentru filme.
S-a întors acasă, în județul natal, și a început o afacere chiar în domeniul pe care îl cunoștea cel mai bine, punând bazele unei companii care se ocupa cu proiectarea și construcția de roboți. Alături de un programator și doi ingineri, Dorin Hirțe a construit în primii ani roboți sub formă de dinozauri și animale pentru mari parcuri de distracții, precum Disneyland și Legoland.
Însă pandemia i-a afectat planurile și a fost nevoit să renunțe la realizarea de mecanisme pentru parcurile de distracții. În schimb, s-a orientat spre automatizări industriale, reușind să își păstreze toți angajații și să nu-i trimită în șomaj. Printre clienții lui Dorin Hirțe s-a numărat o firmă din Arad, care deține o balastieră și pentru care a realizat un sistem dotat cu inteligență artificială. Acesta este capabil să recunoască numerele de înmatriculare ale camioanelor basculante și să le cântărească în mai puțin de 2 secunde, timp în care sistemul întocmește toate actele necesare.
”Durează mai mult ca șoferul să meargă de la camion la birou ca să semneze actele”, spune Dorin Hirțe, mulțumit că sistemul realizat de el a dus la dublarea ori chiar triplarea numărului de camioane cântărite într-o zi. Rata de reușită este de 96%, existând uneori probleme de recunoaștere a numerelor de înmatriculare șterse sau murdare.
Robot de Bihor pentru o companie din Statele Unite
Dorin Hirțe recunoaște că nu a renunțat complet la roboți, iar ultimul pe care l-a realizat este aparte. Format din două picioare mecanizate care pășesc pe o bandă rulantă, acesta are un rol complex, în ciuda simplității sale aparente. Robotul va fi folosit de o companie din Statele Unite pentru a monitoriza mersul uman, cu ajutorul unor senzori care vor fi montați în talpa pantofilor. Datele strânse cu ajutorul acestui robot vor permite analizarea mersului uman afectat de o accidentare și oferirea de soluții pentru îmbunătățirea acestuia ori vor arăta dacă apariția diabetului poate fi prezisă de schimbarea felului în care pășește o persoană.
Realizarea acestui sistem inteligent nu a fost deloc o muncă ușoară. Tot procesul, de la proiectare până la produsul finit, a durat trei luni, iar robotului i-a fost necesară o lună ca să învețe să meargă pe banda rulantă. Costul total al proiectului se ridică la 80.000 de euro.
Un alt proiect pe care Dorin Hirțe îl desfășoară în prezent este cel al unui robot uman. Numit jOSeF, acesta este capabil să vorbească și să își miște mâinile și picioarele. Robotul de Bihor este deja proiectat și construit, costurile până la acest moment ajungând la 40.000 de euro.