”Dacă vrei să vezi imaginea reală a poporului român, considerat de Stat și reprezentanții lui doar o vacă de muls taxe și impozite, este de ajuns să mergi în sala de așteptare a unui spital.” O spune judecătoarea Adriana Stoicescu, vicepreședinta Tribunalului Timiș, într-o postare în care descrie modul în care sunt tratați pacienții internați în spitale de stat din România. Magistratul consideră că există o șansă de a scăpa de obiceiul plecatului capului care ne-a marcat istoria: ”se numește educație. La baza ei stă bunul simț.”
Redăm în continuare postarea judecătoarei Adriana Stoicescu:
”O supă chioară în care plutește stingher o urmă de morcov. O mână de orez parțial fiert sau niște cartofi din fulgi. O eugenie, simbolul fericit al unei copilării comuniste.
Așa își tratează statul român cetățenii internați în spitale de stat. Cu imens dispreț, cu ură și scârbă.
Dacă vrei să vezi imaginea reală a poporului român, considerat de Stat și reprezentanții lui doar o vacă de muls taxe și impozite, este de ajuns să mergi în sala de așteptare a unui spital. Oameni necăjiți, bolnavi și epuizați, așteaptă în zadar un semn de bunăvoință de la deținătorul puterii, uneori un portar, alteori o soră, ambii plictisiți și superiori.
Istoria noastră de popor cotropit, învățat să plece capul și să tacă, ne-a marcat destinul și gena. Oriunde mergem, orice am face, suntem atenți să nu atragem mânia celor de la putere, oricine ar fi ei.
Tăcerea, moștenită de pe vremea Europei libere ascultate prin colțuri de bucătărie, e singura soluție salvatoare, în mintea unui popor marcat de frică. Cum vrem să schimbăm ceva când noi suntem obișnuiti doar să tăcem și să ne urâm unii pe alții?
Lupta corp la corp pentru o portocală sau o pâine am transmis-o din generație în generație. Obsesia de a ne uita în ograda celuilalt și de a-l invidia, dorința ca celuilalt să îi mearga rău pentru ca noi să putem supraviețui, preocuparea permanentă de a ne exhiba reușitele materiale, toate astea ne-au transformat într-un popor urât, morocănos, rău.
Avem o șansă. Se numește educație. La baza ei stă bunul simț.
Când ne vom întoarce la valorile bunicilor noștri, vom fi salvați.
Când medicii vor deveni din stăpâni slujitori ai binelui, vom fi salvați.
Când judecătorii vor vedea în fața lor oameni și nu dosare, vom fi salvați.
Când nu vom mai lăsa tara pe mâna oricui, pentru că nu ne pasă, pentru că ne e lene, pentru că oricum nu putem schimba nimic, atunci vom fi salvați.
Când cei care au copiat 2 rezumate pe “goagăl” nu vor mai conduce țara asta, vom fi salvați.
Timpul hoților și proștilor este limitat, chiar dacă nu pare. Timpul impostorilor făcuți “mari” la apelul de seară va trece.
Va veni și vremea copiilor școliti pe bune, a oamenilor cu bună creștere și educație. A celor care, duminică de duminică, sunt în fața Altarului, rugându-se pentru toți și toate. A celor care cred în șansa poporului ăsta amărât, care a avut prea mult timp parte doar de analfabeți și bețivi, de drogați și impostori, papagali care urlă și dansează bezmetic, prefăcându-se că le pasă.
Și va veni vremea în care bolnavii nu vor mai fi umiliți, nu vor mai muri prin spitale insalubre, ale căror pereți se prăbusesc peste paturi, vegheați de medici căutători de arginti… Și va veni și vremea celor iubitori de dreptate și adevăr.
Și va veni, odată, și vremea Lui Dumnezeu… Depinde doar de noi.”