Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să pronunțe o hotărâre prin care să dezlege următoarea chestiune de drept : ” Dacă noțiunea de polițist prevăzută de art. 257 alin. 4 Cod penal are un sens restrâns și se referă doar la polițiștii a căror activitate și statut sunt reglementate de Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului sau are un sens larg, general care cuprinde și polițiștii locali a căror activitate și statut sunt reglementate de Legea nr. 155/2010 a Poliției Locale și Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici ”.
Sesizarea este deosebit de importantă și a fost făcută de către Curtea de Apel Oradea. Practic, urmează să se stabilească dacă în cazul comiterii infracțiunii de ultraj asupra unui polițist local este aplicabilă agravanta de la articolul 257 alin. 4 Cod penal, respectiv faptele de amenințare, săvârșite nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârșite asupra unui polițist, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate”.
În practica instanțelor de judecată au apărut interpretări diferite, în sensul reținerii sau nu a agravantei în cazul unei infracțiuni de ultraj comise asupra unui polițist local, respectiv de majorare sau nu a limitelor de pedeapsă cu jumătate. În cazul polițiștilor care fac parte din Ministerul Administrației și Internelor lucrurile sunt clare, limitele de pedeapsa majorându-se în toate cazurile cu jumătate.
Sesizarea Curții de Apel Oradea a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sub nr. 895/1/2020 și o decizie va fi dată în data de 22 iunie 2020.
Curtea de Apel Oradea a reținut în considerentele încheierii prin care a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție următoarele:
Se constată admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept potrivit dispozițiilor art. 475 Cod procedură penală, având în vedere că instanța supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra acesteia, Curtea de Apel Oradea fiind investită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, iar lămurirea chestiunii de drept supusă dezbaterii este hotărâtoare asupra soluției pe fond a cauzei.
Se reține că problema de drept supusă dezbaterii a fundamentat soluția primei instanțe privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de ultraj, faptă prev. de art. 257 alin. 1 și 4 Cod penal raportat la art. 193 alin. 1 Cod penal, în ultraj, faptă prev. de art. 257 alin. 1 Cod penal raportat la art. 193 alin. 1 Cod penal referitor la inculpatul T.A.G. și în prezent formează obiectul exercitării căii de atac de către Ministerul Public .
Chestiunea de drept supusă analizei privește o chestiune nouă care se pare că nu a primit o dezlegare jurisprudențială efectivă până în prezent ( hotărârile judecătorești la care face referire procurorul nu au analizat în concret chestiunea supusă examinării ), lăsând să existe în doctrină și în mediul juridic puncte de vedere diferite cu privire la înțelesul noțiunii de polițist în accepțiunea prevăzută de art. 257 alin. 4 Cod penal.
Se reține că Legea nr. 155/2010 din 12 iulie 2010 privind legea Poliției Locale cuprinde dispoziții privind activitatea, organizare , atribuțiile, drepturile și obligațiile polițiștilor locali, precum și statutul profesional al acestora cu trimitere la Legea nr. 188/1999 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Anterior, se reține că exista Legea nr. 371 din 20 septembrie 2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare care s-a constituit prin reorganizarea Corpului gardienilor publici pe unități administrativ-teritoriale ( reglementată prin Legea nr. 26 din 22 mai 1993 privind înființarea, organizarea și funcționarea Corpului gardienilor publici ) și ulterior a fost reorganizată ca structură de poliție locală, potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 155/2010 din 12 iulie 2010.
În schimb, Legea nr. 218/2002 din 23 aprilie 2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române cuprinde dispoziții privind structura și organizarea Poliției Române, atribuțiile acesteia, enumerând printre personalul Poliției Române pe polițiști, cu drepturi și obligații specifice, după care prin Legea nr. 360 din 6 iunie 2002 este reglementat expres Statutul polițistului.
Se reține că poliția română reprezintă o instituție specializată în apărarea valorilor de drept cu un statut special, spre deosebire de polițiștii locali cărora li se aplică dispozițiile generale privind statutul funcționarului public.
Întrucât între noțiunea de polițist și polițist local nu există similitudine, respectiv legea specială privind Poliția Română face trimitere doar la polițiști care au o competență generală privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice, în condițiile legii, iar Legea nr. 155/2010 din 12 iulie 2010 folosește noțiunea de polițiști locali care au o competență limitată privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, se apreciază că se impune dezlegarea acestei chestiuni de drept.
În plus, art. 14 din Legea nr. 155/2010 privind statutul personalului Poliției Locale prevede că, personalul poliției locale este compus din funcționari publici care ocupă funcții publice specifice de polițist local, funcționari publici care ocupă funcții publice generale și personal contractual, spre deosebire de art. 29 din Legea nr. 218/2002 privind personalul Poliției Române care prevede că personalul Poliției Române se compune din polițiști, alți funcționari publici și personal contractual.
Altfel zis, codul penal reglementat prin Legea nr. 286/2009 face trimitere doar la noțiunea de polițist astfel cum este menționat în Legea nr. 218/2002 din 23 aprilie 2002, însă noțiunea de polițist local a apărut prin Legea nr. 155/2010 ulterior publicării noului Cod penal în Monitorul Oficial, iar cea de polițist comunitar care a apărut prin Legea nr. 371 din 20 septembrie 2004 exista anterior adoptării noului Cod penal, și prin urmare se impune interpretarea unitară a noțiunii de polițist raportat la art. 257 alin. 4 Cod penal.
Se mai constată că prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 11/2017 s-a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39 , art. 102 alin. (1) pct. 14 și art. 105 pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, prin raportare la dispozițiile art. 7 lit. h din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată s-a stabilit că doar agentul constatator din cadrul poliției rutiere are competența de a solicita proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum și de a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relațiilor solicitate.
Întrucât chestiunea de drept supusă analizei privește chiar obiectul apelului formulat în cauză și pentru a evita o incompatibilitate evidentă în cauză prin exprimarea unui punct de vedere, membrii completului de apel nu vor arăta pe care variantă descrisă mai sus o împărtășesc.
Având în vedere că problema de drept supusă dezbaterii privește fondul cauzei și pentru respectarea principiilor legalității și a echității care cârmuiesc procesele penale, instanța apreciază că se impune suspendarea prezentei cauze până la darea unei soluții ori dezlegări în acest sens.
Pentru aceste considerente, Curtea, apreciind că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 475 Cod procedură penală, va admite sesizarea din oficiu și va sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul ” Dacă noțiunea de polițist prevăzută de art. 257 alin. 4 Cod penal are un sens restrâns și se referă doar la polițiștii a căror activitate și statut sunt reglementate de Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului sau are un sens larg, general care cuprinde și polițiștii locali a căror activitate și statut sunt reglementate de Legea nr. 155/2010 a Poliției Locale și Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
În baza art. 476 alin. 2 Cod procedură penală, va suspenda judecarea cauzei până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept pusă în discuție ”.
Răzvan Doseanu- Managing partner
Societatea de avocați ”DOSEANU&ASOCIAȚII”
