Curtea Constituţională a României (CCR) admis, miercuri, sesizarea formulată de preşedintele Klaus Iohannis şi a stabilit că sunt neconstituţionale dispoziţiile legii potrivit căreia incitarea la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Președintele României a criticat lipsa unor criterii în conţinutul normei de incriminare a infracţiunii.
Comunicatul CCR
În ședința din 15 septembrie 2021, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția formulată de Președintele României și a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art.I din Legea pentru modificarea art.369 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal.
Decizia este definitivă şi general obligatorie.
Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Potrivit Legii pentru modificarea art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, articolul menționat, al cărui titlu marginal devine „Incitarea la violență, ură sau discriminare”, prevede: „Art. 369. ‒ Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
Președintele țării a considerat că legea criticată este contrară dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție, deoarece încalcă principiul securității juridice, ca urmare a lipsei de claritate și previzibilitate a normei. În plus, dispozițiile atacate ar mai încălca dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție referitoare la statul de drept și la respectarea Constituției și a legilor, soluția instituită de legiuitorul constituant la art. 20 alin. (2) prin raportare la art. 7 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și prevederile art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală.
DOCUMENT – Sesizarea de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal:
Comments 1