Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat, în şedinţa de joi, o hotărâre prin care este introdus certificatul verde COVID-19 pentru accesul în localuri și la evenimentele organizate în localitățile în care rata de infectare este cuprinsă între 3 și 6 la mie. Green pass-ul permite astfel ca activitatea restaurantelor, cinematografelor și instituțiilor de spectacole din aceste localități să nu fie oprită și să fie permisă intrarea persoanelor vaccinate, testate ori trecute prin boală. Aceeași condiție este aplicabilă și în cazul spectacolelor, concertelor și competițiilor sportive.
Ce prevede hotărârea nr. 70 a CNSU din 16 septembrie:
Este permisă desfășurarea unor activități din anumite domenii economice, dacă incidența cumulată la 14 zile este cuprinsă între 3 și 6 cazuri la mia de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, testate sau trecute prin boală, astfel:
- Competițiile sportive organizate în spații închise sau deschise se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între spectatori;
- Activitatea în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție;
- Organizarea și desfășurarea în spații deschise a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale poate fi realizată cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, cu purtarea măștii de protecție;
- Evenimentele private în spații închise (nunți, botezuri), în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente se pot desfășura cu participarea a maximum 200 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
- Activitatea restaurantelor și cafenelelor, în spații închise, se poate desfășura în intervalul orar 5:00- 2:00 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
- Activitatea sălilor de sport/fitness în spații închise, poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de min 7 mp pentru fiecare persoană;
- Activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
- Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise poate fi realizată în intervalul orar 5:00-24:00 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
Activitatea în baruri, cluburi și discoteci poate fi realizată în intervalul orar 5:00-2:00 până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, iar cea din sălile de jocuri – în același interval – până la 50% din capacitatea maximă a spațiului doar dacă clienții sunt persoane vaccinate.
Urmează ca hotărârea de joi a CNSU să fie discutată și adoptată de Guvern.
DOCUMENT – Hotărârea nr. 70 din 16.09.2021 privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19: