Articol incident: C. proc. pen., art. 409 alin. (1) lit. f)
În temeiul dispoziţiilor art. 409 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., împotriva dispoziţiei cuprinse în sentinţă, prin care prima instanţă a luat o măsură asigurătorie, persoana fizică sau juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate prin luarea măsurii asigurătorii poate exercita exclusiv calea de atac a apelului, iar nu şi calea de atac a contestaţiei, contestaţia fiind inadmisibilă. – I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 55 din 23 ianuarie 2020
Prin sentința nr. 267/F din 28 decembrie 2018, Curtea de Apel București, Secţia I penală, între altele, în temeiul dispoziţiilor art. 249, art. 254, art. 255 şi art. 256 C. proc. pen.:
1. A menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa din 23 august 2012 dispusă în dosarul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a extins această măsură asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, aparţinând următoarelor persoane fizice: A., B., C., D. şi persoane juridice: societatea E., societatea F. şi societatea G., până la restituirea integrală a terenului în suprafaţă de 224,6 hectare şi a construcţiilor, precum şi a sumei de 1.418.646,6 lei şi dobânzii legale aferente acesteia, de la data rămânerii definitive a prezentei şi până la achitarea integrală a acesteia.
2. A dispus înfiinţarea unei popriri asigurătorii asupra conturilor aparţinând următorilor inculpaţi: A., B., C. şi D. şi a părţilor responsabile civilmente societatea E., societatea F. şi societatea G., până la restituirea integrală a terenului în suprafaţă de 224,6 hectare, evaluat prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în cauză la suma de 6.194.722.180.586,5 lei (echivalent a 180.821.091 dolari USA, la nivelul anului 2006), precum şi a sumei de 1.418.646,6 lei (contravaloarea construcţiilor demolate).
3. S-a menționat că sumele de bani datorate cu orice titlu condamnaţilor: A., B., C., D. şi părţilor responsabile civilmente societatea E., societatea F. şi societatea G., de către terţii cu care aceştia au încheiat acte juridice, vor fi poprite în mâinile acestora în limitele prevăzute de lege, de la data primirii prezentei hotărâri, prin care s-a înfiinţat sechestrul şi poprirea.
4. S-a menționat că sumele de bani vor fi consemnate de către debitori, fie la dispoziţia organului judiciar care a dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de 5 zile de la scadenţă, recipisele urmând a fi predate instanţei de judecată, în termen de 24 de ore de la consemnare.
Împotriva măsurii asigurătorii dispusă prin sentința nr. 267/F din 28 decembrie 2018 a Curții de Apel București, Secția I penală şi a modului de aducere la îndeplinire a acestei măsuri de către A.N.A.F au formulat contestații prin apărător ales contestatoarele H., I., Î., J., K. şi L.
La termenul de judecată din 23 ianuarie 2020, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității.
Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată inadmisibilitatea contestaţiilor formulate.
Art. 397 alin. (2) C. proc. pen. prevede posibilitatea dispunerii măsurilor asigurătorii prin sentință, cu prilejul soluționării laturii civile a cauzei penale, numai în vederea asigurării reparațiilor civile. Astfel, conform dispoziției legale anterior referite, când instanța admite acțiunea civilă, examinează necesitatea luării măsurilor asigurătorii privind reparațiile civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior.
Este adevărat că, din punctul de vedere al dreptului la un proces echitabil, se impune, ca o cerință fundamentală, asigurarea dreptului persoanei interesate de a contesta măsura asigurătorie dispusă cu privire la bunurile pe care le are în patrimoniu, aspect ce implică supunerea acestei măsuri unui control judecătoresc efectiv, prin exercitarea unei căi de atac. Or, împotriva sentinței prin care au fost dispuse măsurile asigurătorii poate fi formulat apel, conform dispozițiilor art. 408-425 C. proc. pen., cale de atac integral devolutivă și deci care poate privi inclusiv contestarea măsurilor asigurătorii.
Exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalităţii, potrivit căruia căile de atac sunt instituite prin lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de norma aplicabilă. Legalitatea căilor de atac este totodată şi o regulă cu valoare de principiu constituţional, consacrat în art. 129 din legea fundamentală, conform căruia: „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.”
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că împotriva sentinței nr. 267/F din 28 decembrie 2018 a Curții de Apel București, Secția I penală, contestatoarele din prezenta cauză, societăţi bancare care reclamă că le-au fost vătămate prin măsura asigurătorie luată de către instanţa de fond drepturile legitime, au deschisă, conform art. 408 raportat la art. 409 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., calea de atac a apelului, în ceea ce priveşte dispoziţiile care le-au provocat această vătămare.
De altfel, legiuitorul nu a înţeles să reglementeze în favoarea persoanelor care au suferit o vătămare prin luarea măsurilor asigurătorii prin sentință două căi de atac devolutive paralele, respectiv apelul şi contestaţia, aceasta fiind inadmisibil din punct de vedere al logicii juridice.
Aşa cum s-a menţionat anterior, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală, însă hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse numai căilor de atac determinate de lege.
Or, în cauză, contestaţiile au fost declarate împotriva unei sentinţe pronunţate de instanţa de fond, hotărâre ce este supusă căii de atac a apelului pe care, de altfel, contestatoarele din prezenta cauză au şi exercitat-o.
Cum în afara căilor de atac prevăzute de lege nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti, recunoaşterea admisibilităţii contestaţiilor ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibile, contestațiile formulate de contestatoarele H., I., Î., J., K. şi L. împotriva măsurii asigurătorii dispusă prin sentința nr. 267/F din 28 decembrie 2018 a Curții de Apel București, Secția I penală şi a modului de aducere la îndeplinire a acestei măsuri de către A.N.A.F.
Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.