Contestaţie la executare. Concurs de infracţiuni. Pedepse privative de libertate aplicate prin două hotărâri definitive distincte de condamnare pronunţate de instanţele statelor membre ale Uniunii Europene recunoscute şi puse în executare pe teritoriul României printr-o unică hotărâre a curţii de apel. Instanţa competentă
Articole incidente: C. proc. pen., art. 598 alin. (1) lit. c) | Legea nr. 302/2004, art. 166
În raport cu dispoziţiile art. 166 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 – care atribuie curţii de apel competenţa în materia adaptării pedepselor -, în ipoteza concursului de infracţiuni, contestaţia la executare privind durata pedepselor privative de libertate aplicate prin două hotărâri definitive distincte de condamnare pronunţate de instanţele unui stat membru al Uniunii Europene, recunoscute şi puse în executare pe teritoriul României printr-o unică hotărâre pronunţată de curtea de apel, se încadrează în dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi se soluţionează de către curtea de apel, ca instanţă care a pronunţat hotărârea ce se execută, conform art. 598 alin. (2) C. proc. pen. şi ca instanţă care are competenţă exclusivă în materia adaptării pedepselor în baza Legii nr. 302/2004. – I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 264 din 10 iulie 2020
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, Secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 22 noiembrie 2019, judecătorul delegat din cadrul Compartimentului executări penale al Curţii de Apel Oradea, având în vedere dispoziţiile sentinţei penale nr. 83/PI/2019 din 25 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, a sesizat Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti pentru a aprecia asupra incidenţei prevederilor art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. cu privire la pedepsele aplicate persoanei condamnate A. de către autorităţile judiciare belgiene şi recunoscute de Curtea de Apel Oradea.
La data de 10 decembrie 2019, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a trimis sesizarea, pe cale administrativă, judecătorului delegat din cadrul Biroului executări penale al Curţii de Apel Oradea, pentru a se aprecia asupra dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Prin sentința penală nr. 4/PI din 22 ianuarie 2020, Curtea de Apel Oradea a calificat obiectul cauzei ca fiind o cerere de modificare a pedepselor în sensul dispoziţiilor art. 585 C. proc. pen. și a declinat competenţa de judecare a cauzei privindu-l pe condamnatul A. în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, plecând de la conţinutul concret al sesizării formulate din oficiu de către judecătorul delegat din cadrul Biroului executări penale al Curţii de Apel Oradea privind pe condamnatul A., Curtea de Apel Oradea a reţinut, în esenţă, că prin sentința penală nr. 83/PI/2019 din 25 septembrie 2019, definitivă prin neapelare la data de 14 octombrie 2019, în baza art. 166 alin. (3) şi (6) raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a deciziei penale nr. C/598/2018 din data de 29 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Antwerpen, definitivă la data de 9 iulie 2018, prin care s-a dispus condamnarea lui A. la o pedeapsă de 30 ani închisoare în regim de detenţie, pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat, prevăzută în art. 392 – 394 C. pen. belgian, având corespondent în art. 188 – 189 alin. (1) lit. a) C. pen. român şi lipsire de libertate, prevăzută în art. 434 C. pen. belgian, având corespondent în art. 205 C. pen. român și a sentinţei penale nr. 5325 din data de 12 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul de primă instanţă Antwerpen, definitivă la data de 22 decembrie 2010, prin care s-a dispus condamnarea lui A. la o pedeapsă de 15 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prevăzută în art. 461 C. pen. belgian, având corespondent în art. 228 C. pen. român, cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. român, fără a proceda concomitent la contopirea acestora, în raport cu forma de pluralitate de infracţiuni existentă.
În contextul factual reţinut, Curtea de Apel Oradea a notat că, dat fiind specificul procedurii de recunoaştere şi punere în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene, reglementată în art. 162 şi urm. din Legea nr. 302/2004 şi soluţiile limitative [rezultate din dispoziţiile art. 166 alin. (6) din aceeaşi lege] care pot fi dispuse în cadrul unei astfel de proceduri, contopirea pedepselor aplicate în baza unor hotărâri penale străine distincte, recunoscute de instanţa română printr-o singură hotărâre, reprezintă o operaţiune subsecventă, realizată în condiţiile art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Prin urmare, a apreciat că în cauza pendinte nu sunt incidente dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu referire la instituţia adaptării pedepsei [adaptarea pedepsei reprezentând unul din aspectele supuse analizei în chiar procedura de recunoaştere, faţă de dispoziţiile art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004], ci dispoziţiile art. 585 C. proc. pen., referitoare la alte modificări de pedepse. Având în vedere că, în raport de conținutul sentinței penale nr. 83/PI/2019 din 25 septembrie 2019, pronunțată de către Curtea de Apel Oradea, tribunalul este competent să judece în primă instanţă infracţiunile ce au făcut obiectul condamnării şi ulterior recunoaşterii, în baza art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 585 alin. (2) C. proc. pen., cu aplicarea art. 36 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă corespunzătoare în grad instanţei de executare, în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a condamnatului A.
Prin sentinţa penală nr. 625 din 22 iunie 2020, ca urmare a admiterii excepţiei necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu, Tribunalul București, în baza art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea.
Totodată, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 51 C. proc. pen., a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa ierarhic superioară comună, pentru regulator de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul București a reținut, în esenţă, că numitul A. se află în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii din 15 octombrie 2019, emis de Curtea de Apel Oradea în baza sentinţei penale nr. 83/PI/2019 din 25 septembrie 2019, definitivă prin neapelare, prin care a fost admisă cererea de transfer a persoanei condamnate A. din Belgia în România, au fost recunoscute două hotărâri de condamnare din Belgia (de 30 de ani închisoare și respectiv de 15 luni închisoare) și puse în executare fără adaptarea pedepselor aplicate de instanţele belgiene, în considerarea dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004, pentru a nu depăşi limita maximă generală a pedepsei închisorii de 30 de ani.
Având în vedere cele expuse, Tribunalul Bucureşti a considerat faptul că sesizarea din cauza pendinte constituie o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen. (respectiv împiedicare la executare) și competența aparţine instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută, respectiv Curții de Apel Oradea, Secţia penală.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, la data de 2 iulie 2020.
Analizând conflictul negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Oradea și Tribunalul București, constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că pentru stabilirea instanței căreia îi revine competenţa materială de soluționare a sesizării este esențială calificarea juridică a acesteia în raport cu motivele invocate și finalitatea urmărită.
Analizând conținutul cererii introductive, se observă că judecătorul delegat din cadrul Compartimentului executări penale al Curţii de Apel Oradea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5 București să aprecieze asupra incidenței prevederilor art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în cazul pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 83/PI/2019 pronunţată la data de 25 septembrie 2019 de Curtea de Apel Oradea, rămasă definitivă prin neapelare.
Prin sentinţa penală amintită s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a deciziei penale nr. C/598/2018 din data de 29 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Antwerpen, definitivă la data de 9 iulie 2018, prin care A. a fost condamnat la o pedeapsă de 30 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat, prevăzută în art. 392 – 394 C. pen. belgian, având corespondent în art. 188 – 189 alin. (1) lit. a) C. pen. român şi lipsire de libertate, prevăzută în art. 434 C. pen. belgian, având corespondent în art. 205 C. pen. român, precum și a sentinţei penale nr. 5325 din 12 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul de primă instanţă Antwerpen, definitivă la data de 22 decembrie 2010, prin care s-a dispus condamnarea aceleiași persoane la o pedeapsă de 15 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prevăzută în art. 461 C. pen. belgian, având corespondent în art. 228 C. pen. român, cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. român.
În consecință, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A., în vederea continuării executării pedepselor menționate într-un penitenciar din România, fiind dedusă perioada executată de la data de 27 mai 2015 până la zi.
Sesizarea judecătorului delegat a fost motivată de faptul că durata pedepsei astfel stabilite depășește limita maximă de 30 de ani închisoare prevăzută de legislația penală din România.
Potrivit art. 585 alin. (1) C. proc. pen.: „Pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, în baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații: a) concursul de infracțiuni; b) recidiva; c) pluralitatea intermediară; d) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.” Ca atare, norma juridică purtând denumirea marginală „alte modificări de pedepse” vizează situațiile în care față de aceeași persoană au fost pronunțate două sau mai multe hotărâri de condamnare pentru infracțiuni pentru care legea penală prevede un anumit tratament sancționator, care însă nu a putut fi aplicat în contextul în care infracțiunile au făcut obiectul de judecată al unor cauze distincte, premisă ce nu se regăsește în cauza de față.
Astfel, se observă că pedepsele în a căror executare se află persoana condamnată, deși au fost aplicate prin hotărâri distincte, acestea au fost pronunțate de autorități judiciare din alte state și ulterior recunoscute de instanța română prin aceeași hotărâre.
Or, într-o astfel de ipoteză revine instanței sesizate cu cererea de transfer să verifice natura și durata pedepsei aplicate. Astfel, art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004 statuează că: „Instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una din următoarele soluții: (…) b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, adaptează, prin sentință, pedeapsa aplicată de instanța statului emitent, potrivit alin. (8) și (9).”
În conformitate cu dispoziţiile art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, eventuala adaptare a pedepsei aplicate de statul emitent, atunci când durata acesteia depășește limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, este de competența exclusivă a instanței învestite cu soluționarea recunoașterii.
Ca atare, în mod corect, Tribunalul București a considerat că cererea introductivă constituie o contestație la executare, situația petentului nefiind dintre cele ce se circumscriu procedurii reglementate în art. 585 C. proc. pen. De altfel, în ce privește concursul de infracțiuni, prin Decizia nr. 23/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a stabilit că prevederile referitoare la conversiunea condamnării, cuprinse în legea română privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, se referă explicit și exclusiv la incompatibilitatea duratei pedepsei rezultante cu legislația română, iar nu la incompatibilitatea dintre sistemele prin care se ajunge la aplicarea unei pedepse rezultante pentru un concurs de infracțiuni, fie sistemul cumulului aritmetic, fie sistemul cumulului juridic. Prevederile menționate, a căror incidență este condiționată de existența unei incompatibilități între durata pedepsei aplicate și legislația română, nu pot constitui deci temeiul legal pentru înlocuirea modalității prin care se ajunge la stabilirea pedepsei rezultante, în conformitate cu legislația statului de condamnare, într-o astfel de situație procedura instituită de art. 585 C. proc. pen. fiind inaplicabilă.
Astfel, procedura reglementată în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. este singura care asigură posibilitatea analizării efective a aspectelor menționate în sesizare și care ar putea oferi un remediu adecvat situației juridice a persoanei condamnate.
Or, potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen., în cazul prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., competența revine instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută, curtea de apel având, de altfel, potrivit legii, competență exclusivă asupra chestiunilor supuse dezbaterii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Curţii de Apel Oradea, instanţă căreia i s-a trimis dosarul.
Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.