O parte din angajații trimiși în șomaj tehnic din cauza pandemiei vor putea fi salvați de companii care, în continuare, vor să își crească activitatea, ne spune Ziarul Financiar.
Salvarea nesperată vine de la companii din industria farmaceutică (Zentiva), call center (CGS) sau de la retailerii alimentari (Profi, Kaufland). Aceste companii au mare nevoie de noi angajați. Rezolvarea ar fi preluarea personalului de la firme care și-au restrâns activitatea.
„Preluăm angajaţi pentru că noi vrem să creştem în continuare, vrem să deschidem magazine. Numărul de angajaţi pe care îi putem absorbi este de ordinul miilor, vrem să angajăm oameni pe termen lung“, a spus Gabriel Pâslaru, PR manager, Profi.
De la începutul crizei generate de pandemia COVID-19, peste un milion de angajați au intrat în șomaj tehnic și 200.000 de oameni și-au pierdut locul de muncă. În prezent, retailerii alimentari, companiile farmaceutice și centrele de servicii fac angajări.