Articole incidente: Legea nr. 302/2004, art. 104, art. 114
1. În cazul în care, în primă instanţă, persoana solicitată a declarat că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent al mandatului european de arestare şi, în consecinţă, prima instanţă a aplicat dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată îşi poate exprima consimţământul la predare în faţa instanţei învestite pe calea contestaţiei, întrucât dispoziţiile art. 104 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004 nu limitează posibilitatea persoanei solicitate de a-şi exprima consimţământul la predare exclusiv în faţa primei instanţe, ci permite exprimarea acestuia şi în faţa instanţei de control judiciar care soluţionează contestaţia. În acest caz, instanţa de control judiciar dispune executarea mandatului european de arestare, în calea de atac a contestaţiei.
2. În temeiul art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, care se referă la cercetarea penală a persoanei solicitate de către autorităţile judiciare române, amânarea predării se dispune numai în ipoteza în care, faţă de persoana solicitată, conform art. 305 alin. (3) C. proc. pen., urmărirea penală se efectuează in personam. În ipoteza în care urmărirea penală se efectuează in rem şi, în consecinţă, persoana solicitată nu are nicio calitate în cadrul procedurilor penale, nu se poate dispune amânarea predării. – I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 748 din 13 noiembrie 2020
Prin sentinţa nr. 110 din 3 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-au hotărât următoarele:
În baza art. 99 alin. (2) lit. c) şi art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a respins cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia – Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Mantova, privind executarea mandatelor europene de arestare nr. N 208/2017/SIEP din data de 2 iulie 2020, emise împotriva persoanei solicitate A.
În baza art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus recunoaşterea, pe cale incidentală, a:
– sentinţei nr. 310/2014 Reg. Sent. 1961/2014 R.G.N.R. din 27 iunie 2014 a Tribunalului din Mantova, prin care persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 8 luni pentru comiterea infracţiunilor de jaf organizat sau armat şi simularea unei infracţiuni prevăzute în art. 81, 110, 367, 624, 648 C. pen. italian;
– sentinţei nr. 1269/2016 Reg. Sent. 297/2015 N.R. din 22 septembrie 2016 a Tribunalului din Mantova, prin care persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 9 luni pentru comiterea infracţiunii de jaf organizat sau armat prevăzută în art. 56, 110, 624 C. pen. italian.
S-a dispus executarea de către persoana solicitată A., într-un penitenciar din România, a pedepsei de 3 ani şi 5 luni închisoare stabilită conform Prevederii de executare a pedepselor concurente şi Ordinului de executare nr. 208/2017 SIEP din 15 noiembrie 2017, emise de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Mantova.
În temeiul art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de executare a pedepsei închisorii.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A. Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi a declaraţiei dată de persoana solicitată în contestaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este fondată, în principal, în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.
Principiul recunoașterii reciproce, care stă la baza cooperării judiciare internaţionale în materie penală, presupune, conform art. 1 alin. (2) din decizia-cadru supra citată, că statele membre sunt obligate, în principiu, să dea curs unui mandat european de arestare.
Altfel spus, statele membre nu pot refuza executarea unui astfel de mandat decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute în art. 3 din decizia-cadru, precum și în cazurile enumerate în art. 4 din cuprinsul acesteia, care au fost transpuse în legislaţia românească în cuprinsul art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Unul dintre motivele facultative de refuz al executării mandatului european de arestare este cel prevăzut în art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, care vizează situaţia „când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.”
Potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, „în situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109.”
Potrivit dispozițiilor legale mai sus evocate, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent. În această situaţie, anterior pronunţării unei hotărâri cu privire la cererea de predare a persoanei solicitate, din oficiu, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care sunt solicitate astfel de documente. În cazul în care constată îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa procedează la recunoaşterea, pe cale incidentală, a hotărârii penale străine de condamnare şi la punerea în executare a acesteia pe teritoriul României, respingând, totodată, cererea principală de punere în executare a mandatului european de arestare emis în baza acesteia.
În contextul acestor consideraţii teoretice, evaluând datele concrete ale cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Curtea de Apel Bacău a fost învestită, la data de 6 octombrie 2020, în condiţiile art. 102 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu cererea autorităţilor judiciare italiene de punere în executare a mandatelor europene de arestare emise, la data de 2 iulie 2020, de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Mantova, pe numele persoanei solicitate A., în vederea executării sentinţei penale nr. 310/2014 Reg. Sent. 1961/2014 R.G.N.R. din 27 iunie 2014 a Tribunalului din Mantova, executorie la 24 septembrie 2014, prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 8 luni pentru comiterea infracţiunilor de jaf organizat sau armat şi simularea unei infracţiuni prevăzute în art. 81, 110, 367, 624, 648 C. pen. italian şi, respectiv, a sentinţei penale nr. 1269/2016 Reg. Sent. 297/2015 N.R. din 22 septembrie 2016 a Tribunalului din Mantova, executorie la 10 martie 2017, prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 9 luni pentru comiterea infracţiunii de jaf organizat sau armat prevăzută în art. 56, 110, 624 C. pen. italian.
În această procedură, la termenul din 16 octombrie 2020, în condiţiile art. 104 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, la interpelarea primei instanţe, persoana solicitată A. a arătat nu consimte la predarea către autorităţile judiciare din Italia şi că nu este de acord cu executarea pedepsei în Italia, ci, eventual, în România.
Luând act de opoziţia la predare a persoanei solicitate cetăţean român, instanţa de fond a constatat incidenţa în cauză a cazului facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut în art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, context în care, în condiţiile art. 99 alin. (3) din acelaşi act normativ, a purces la verificarea condiţiilor ce permit recunoaşterea şi punerea în executare, pe cale incidentală, a hotărârilor ce fac obiectul mandatelor europene de arestare emise de statul italian şi, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, a procedat conform dispozitivului sentinţei redat în preambulul prezentelor considerente.
Persoana solicitată A. contestă, în cadrul prezentei căi de atac, această hotărâre, solicitând instanţei de contestaţie să procedeze la reformarea ei, având în vedere, în principal, consimţământul la predare pe care l-a exprimat în mod neechivoc în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Altfel spus, revenind asupra declaraţiei date în faţa instanţei de fond, de refuz al predării sale către statul emitent, şi exprimându-şi, în calea de atac, în mod ferm, consimţământul la predare, persoana solicitată A. solicită în cadrul prezentei contestaţii reevaluarea cererii autorităţilor judiciare italiene de punere în executare a mandatelor europene de arestare, în condiţiile art. 104 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004, republicată.
În acest context, procedând la evaluarea căii de atac cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, prioritar, că prima chestiune ce se impune a fi analizată în prezentul cadru procesual vizează legitimitatea revenirii persoanei solicitate A. asupra opoziţiei la predare exprimată în faţa primei instanţe şi, prin aceasta, legitimitatea consimţământului la predare dat de către aceasta în faţa instanţei de contestaţie.
În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie notează că dispoziţiile legale invocate de apărare ca temei al revenirii persoanei solicitate asupra opoziţiei la predarea, respectiv, art. 47 din Legea nr. 302/2004, republicată, care reglementează extrădarea voluntară, nu sunt aplicabile în cazul mandatului european de arestare, procedură judiciară simplificată de predare transfrontalieră între statele membre ale Uniunii Europene, ce se realizează în baza principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce între statele membre.
Cu toate acestea, notează că dispoziţiile similare ale art. 104 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, care reglementează predarea voluntară în baza unui mandat european de arestare, nu limitează posibilitatea exprimării consimţământului la predare doar în faţa instanţei de fond, motiv pentru care, per a contrario, permite exprimarea acestuia şi în faţa instanţei de contestaţie.
Aceste dispoziţii legale se completează cu prevederile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, care permit exercitarea contestaţiei împotriva hotărârii pronunţate asupra mandatului european de arestare numai în situaţia în care persoana solicitată nu şi-a dat consimţământul la predare.
În consecinţă, legea specială recunoaşte persoanei solicitate dreptul de a reveni asupra opoziţiei la predare, aceasta având posibilitatea ca, în contestaţia prevăzută de dispoziţiile legale anterior menţionate, să-şi exprime consimţământul la predare.
Altfel spus, persoana solicitată are dreptul de a-şi exprima consimţământul la predare în contestaţie numai în situaţia în care, în faţa primei instanţe, a formulat opoziţie la predare (ipoteza speţei). În rest, consimţământul la predare, care are caracter irevocabil, poate fi dat numai în faţa instanţei de fond.
În considerarea acestor argumente, reţinând caracterul legitim al consimţământului la predare dat de persoana solicitată A. în prezenta contestaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, urmare a intervenirii acestuia, în cauză nu mai este incident motivul opţional de refuz al predării prevăzut în art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, care a determinat, în condiţiile art. 99 alin. (3) din acelaşi act normativ, demararea procedurii de recunoaştere şi punere în executare, pe cale incidentală, a hotărârilor judecătoreşti ce fac obiectul mandatelor europene de arestare emise de autorităţile judiciare italiene, în urma căreia instanţa de fond a pronunţat soluţia contestată.
Practic, ca efect al consimţământului la predare exprimat de persoana solicitată A. în contestaţie, hotărârea instanţei de fond nu mai are, la acest moment, temei legal, situaţie în care se impune cu necesitate reformarea acesteia, iar în rejudecare, reevaluarea cererii iniţiale cu care a fost învestită instanţa, respectiv, cererea autorităţilor judiciare italiene de punere în executare a mandatelor europene de arestare, emise la data de 2 iulie 2020, de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Mantova, pe numele persoanei solicitate.
Constatând că actele aflate la dosarul cauzei permit evaluarea completă a cererii statului solicitant şi că, raportat la caracterul irevocabil al consimţământului la predare dat de persoana solicitată A., pronunţarea unei hotărâri asupra acesteia direct în contestaţie nu afectează echitatea procedurii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va efectua direct, în ultimul grad de jurisdicţie, o analiză a particularităților fondului cauzei prin prisma dispoziţiilor art. 84 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată.
În acest context, notând că, în procedura punerii în executare a mandatului european de arestare, rolul instanţei de judecată se rezumă doar la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, prin cererea din 28 septembrie 2020, autorităţile judiciare italiene au solicitat punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise, la data de 2 iulie 2020, de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Mantova, pe numele persoanei solicitate A., în baza:
– sentinţei penale nr. 310/2014 Reg. Sent. 1961/2014 R.G.N.R. din 27 iunie 2014 a Tribunalului din Mantova, executorie la 24 septembrie 2014, prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 8 luni pentru comiterea infracţiunilor de jaf organizat sau armat şi simularea unei infracţiuni prevăzute în art. 81, 110, 367, 624, 648 C. pen. italian;
– şi, respectiv, a sentinţei penale nr. 1269/2016 Reg. Sent. 297/2015 N.R. din 22 septembrie 2016 a Tribunalului din Mantova, executorie la 10 martie 2017, prin care persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 9 luni pentru comiterea infracţiunii de jaf organizat sau armat prevăzută în art. 56, 110, 624 C. pen. italian.
Cele două mandate europene de arestare (traduse în limba română) au fost emise în vederea executării de către persoana solicitată A. a pedepsei de 3 ani şi 5 luni închisoare stabilită prin Prevederea de executare a pedepselor concurente şi Ordinul de executare nr. 208/2017 SIEP din 15 noiembrie 2017 emise de Procuratura de pe lângă Tribunalul din Mantova (traduse în limba română), în urma cumulării pedepselor aplicate prin sentinţele anterior menţionate.
Evaluând aceste mandate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că ele îndeplinesc condiţiile de formă şi conţinut prevăzute în art. 87 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Deopotrivă, constată că infracţiunile ce formează obiectul mandatelor europene de arestare emise de autoritatea judiciară solicitantă îndeplinesc condiţia dublei incriminări.
În acest sens, notează că, raportat la particularităţile factuale reţinute în descrierea lor, infracţiunile de jaf organizat sau armat şi simularea unei infracţiuni prevăzute în art. 81, 110, 367, 624, 648 C. pen. italian (pentru care persoana solicitată A. a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 310/2014 Reg. Sent. 1961/2014 R.G.N.R. din 27 iunie 2014 a Tribunalului din Mantova, executorie la 24 septembrie 2014) îşi găsesc corespondent, în legislaţia românească, în infracţiunile de furt calificat – prevăzută în art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., tăinuire – prevăzută în art. 270 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi inducerea în eroare a organelor judiciare – prevăzută în art. 268 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., iar infracţiunea de jaf organizat sau armat prevăzută în art. 56, 110, 624 C. pen. italian (pentru care persoana solicitată a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 1269/2016 Reg. Sent. 297/2015 N.R. din 22 septembrie 2016 a Tribunalului din Mantova, executorie la 10 martie 2017) îşi găseşte corespondent în legislaţia penală românească în infracţiunea de tentativă la furt prevăzută în art. 32 raportat la art. 228 alin. (1) C. pen.
În fine, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în cauză, nu este incident vreunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz al executării prevăzute în art. 99 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, reţinând că, în condiţiile în care din cuprinsul sentinţelor de condamnare şi din informaţiile transmise de autoritatea judiciară emitentă rezultă că persoana solicitată a fost citată în cele două procese la domiciliul procesual ales şi a fost reprezentată de un apărător ales (în cauza Reg. Sent. 1961/2014), respectiv, de un apărător desemnat din oficiu (în cauza Reg. Sent. 297/2015) în cursul judecăţii, în cauză nu este incident cazul prevăzut în art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, invocat de apărare.
Deopotrivă, constată că nu este incident nici vreunul dintre motivele de amânare a predării prevăzute în art. 58 din Legea nr. 302/2004, republicată, aplicabile în materia mandatului european de arestare în baza art. 114 alin. (1) din acelaşi act normativ.
În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că textul art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată (invocat de apărare), instituie în sarcina instanţei învestite cu executarea mandatului european de arestare, cu titlu imperativ, obligaţia amânării predării persoanei solicitate atunci când aceasta este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, amânarea predării durând până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate a persoanei solicitate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen. Acest motiv obligatoriu de amânare a predării este incident în situaţia în care, în cauza penală instrumentată de organele de anchetă din România, faţă de persoana solicitată s-a dispus, conform art. 305 alin. (3) C. proc. pen., efectuarea urmăririi penale in personam.
Până la acest moment, persoana solicitată nu are nicio calitate în cadrul procedurilor penale efectuate de către autoritățile judiciare române, urmărirea penală fiind începută doar in rem.
În consecinţă, pentru a constitui temei pentru amânarea predării în condiţiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, afacerile judiciare din România ale persoanei solicitate trebuie să se afle cel puţin în faza urmăririi penale in personam declanşată faţă de aceasta.
În contextul acestor consideraţii teoretice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie notează că, în cauză, prin adresa din 16 octombrie 2020 a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov – Serviciul Rutier, depusă de apărătorul persoanei solicitate la termenul de dezbateri în fond, se comunică faptul că, după ce, la data de 5 septembrie 2020, în jurul orei 16:40, A. a fost depistat în trafic pe un drum naţional, conducând autoturismul, stabilindu-se că numerele montate pe autoturism sunt false, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov s-a constituit dosarul penal nr. X., în care se efectuează cercetări in rem privind infracţiunile prevăzute în art. 334 alin. (1) C. pen., art. 334 alin. (2) C. pen. şi art. 335 alin. (2) C. pen.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în cauză, nu este incident motivul obligatoriu de amânare a predării prevăzut în art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât în dosarul penal invocat de contestatorul persoană solicitată se efectuează, în prezent, urmărirea penală in rem.
Mai constată că în cauză nu este incident nici motivul opţional de amânare a predării prevăzut în art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, reţinând că persoana solicitată nu a făcut dovada faptului că, din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecinţe grave pentru ea sau familia ei.
În concluzie, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 104 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004, în baza dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței nr. 110 din 3 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
A desfiinţat, în parte, hotărârea atacată şi, rejudecând, în principal:
A admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi, în consecinţă, a dispus punerea în executare a mandatelor europene de arestare, emise la data de 2 iulie 2020, de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Mantova, pe numele persoanei solicitate A., în baza sentinţei penale nr. 310/2014 Reg. Sent. 1961/2014 R.G.N.R. din 27 iunie 2014 a Tribunalului din Mantova, executorie la 24 septembrie 2014, prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 8 luni pentru comiterea infracţiunilor de jaf organizat sau armat şi simularea unei infracţiuni prevăzute în art. 81, 110, 367, 624, 648 C. pen. italian şi, respectiv, a sentinţei penale nr. 1269/2016 Reg. Sent. 297/2015 N.R. din 22 septembrie 2016 a Tribunalului din Mantova, executorie la 10 martie 2017, prin care persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 9 luni pentru comiterea infracţiunii de jaf organizat sau armat prevăzută în art. 56, 110, 624 C. pen. italian.
A luat act de acordul persoanei solicitate de a fi predată autorităţilor judiciare italiene, a constatat că persoana solicitată nu a renunţat la beneficiul conferit de regula specialităţii şi a dispus arestarea persoanei solicitate, pe o durată de 30 de zile, în vederea predării către autorităţile judiciare ale statului solicitant, începând cu data de 13 noiembrie 2020 şi până la data de 12 decembrie 2020.
Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
