Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunțat, vineri, că ”în perioada imediat următoare” va începe acțiuni de verificare cu privire la îndeplinirea obligației de a asigura conectarea la distanță a aparatelor de marcat electronice în vederea transmiterii de date fiscale. Controalele vor fi făcute în special de Direcția Generală Antifraudă Fiscală la firmele care sunt mari contribuabili și al căror termen limită de conectare a noilor case de marcat a ajuns la scadență.
Potrivit Ordinului președintelui ANAF 435/2021, au fost stabilite termene diferențiate pentru ca firmele să își contecteze aparatele de marcat electrinice la sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale al Agenției. Astfel, termenul a fost:
- 30 iunie 2021 – pentru firmele care sunt mari contribuabili;
- 30 noiembrie 2021 – pentru agenții economici mici și mijlocii
- Contribuabilii care își cumpără casele de marcat după 1 decembrie 2021 au obligația conectării la data instalării.
”Prin excepţie, potrivit art. 3 alin. (2) din OpANAF nr.435/25.03.2021, operatorii economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale instalate în zone nedeservite de reţele de comunicaţii electronice au obligaţia completării şi transmiterii unei declaraţii pe propria răspundere (Formularul F4110), prevăzută în Anexa nr. 2 la ordinul menționat”, se arat într-un comunicat al ANAF.
De asemenea, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a atras atenția firmelor aflate în categoria contribuabililor mici și mijlocii asupra termenului scurt, de mai puțin de 60 de zile, până la care își mai pot îndeplini obligația de conectare a noilor case de marcat electrice la sistemul ANAF.
Nerespectarea conectării la distanță a caselor de marcat electronice reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 8.000 la 10.000 de lei.
DOCUMENT – Comunicatul ANAF referitor la controalele la casele de marcat electronice: