Articol incident: Legea nr. 302/2004, art. 131
În conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004, procedura de preluare a judecăţii implică două etape, atribuite în competenţa unor instanţe distincte şi soluţionate prin hotărâri diferite, supuse distinct controlului judiciar. Prima etapă a procedurii priveşte admisibilitatea cererii de preluare a judecăţii, atribuită în competenţa curţii de apel, care se pronunţă prin încheiere, supusă căii de atac a contestaţiei, iar a doua etapă a procedurii priveşte judecata, care se realizează de către instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, conform Codului de procedură penală, pronunţându-se prin sentinţă, supusă căilor de atac reglementate în acelaşi cod. – I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 155 din 4 martie 2020
Prin încheierea din data de 14 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, în baza art. 131 alin. (5) raportat la art. 133 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 302/2004, a fost respinsă cererea de preluare a procedurii formulată de autorităţile din Republica Slovenia cu privire la intimata A. în ceea ce priveşte dosarul penal II K 16223/2018 al Judecătoriei din Koper.
Împotriva încheierii din data de 14 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, în termen legal intimata A. a declarat contestaţia de faţă, solicitând admiterea acesteia, desfiinţarea încheierii şi, pe fond, în rejudecare, admiterea cererii de preluare a procedurii formulată de autorităţile din Republica Slovenia.
Examinând contestaţia declarată de intimata A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este întemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Procedura de preluare a judecăţii implică, în conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, o primă etapă privind admisibilitatea cererii de preluare a judecăţii şi o a doua etapă privind judecata.
Potrivit art. 131 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată, curtea de apel este instanţa competentă să dispună, prin încheiere motivată, cu privire la admisibilitatea cererii de preluare a judecăţii, încheiere supusă căii de atac a contestaţiei, în termen de 5 zile de la pronunţare.
Conform art. 131 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul în care cererea de preluare a judecăţii a fost considerată admisibilă, judecata continuă potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală. Prin urmare, după pronunţarea încheierii prin care curtea de apel a stabilit admisibilitatea cererii de preluare a judecăţii, judecata continuă potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală privind competenţa materială.
Sintetizând, rezultă din analiza dispoziţiilor legale invocate, că legiuitorul a stabilit, în cadrul procedurii de preluare a judecăţii, două etape: prima, propriu-zisă, vizează admisibilitatea cererii, iar cea de-a doua priveşte judecata ce trebuie efectuată de către autorităţile judiciare române competente, fiecare etapă fiind guvernată de norme procedurale proprii. Astfel, după ce curtea de apel constată că cererea de preluare a judecăţii este admisibilă, judecata continuă potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, astfel cum prevede alin. (6) al art. 131 din Legea nr. 302/2004. Or, judecata, în primă instanţă, obligă la soluţionarea fondului cauzei de către instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece potrivit legii naţionale, în speţă judecătoria, conform dispoziţiilor art. 35 C. proc. pen.
Existenţa a două feluri de hotărâri – încheiere pentru admisibilitatea cererii de preluare a judecăţii, respectiv sentinţă pentru fondul cauzei – cu prevederea unor căi de atac diferite, conduce, în mod evident, la concluzia că procedura de preluare a judecăţii implică două etape distincte, pentru prima etapă competenţa aparţine curţii de apel, iar cea de-a doua etapă, judecarea pe fond a cauzei, aparţine instanţei competente să judece în primă instanţă potrivit legii naţionale.
Prin urmare, în cauza de față, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală a dispus în mod corect prin încheiere asupra cererii de preluare a judecății, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 131 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, analizând condiţiile de admisibilitate, motiv pentru care criticile formulate de contestatoare, prin apărător ales, referitoare la primul motiv de contestație, nu sunt întemeiate.
În ceea ce privește cererea de preluare a procedurii formulată de autorităţile din Republica Slovenia cu privire la intimata A. în ceea ce priveşte dosarul penal II K 16223/2018 al Judecătoriei din Koper, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală reține următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, această lege se aplică următoarelor forme de cooperare judiciară internaţională în materie penală:
a) extrădarea;
b) predarea în baza unui mandat european de arestare;
c) transferul de proceduri în materie penală;
d) recunoaşterea şi executarea hotărârilor;
e) transferarea persoanelor condamnate;
f) asistenţa judiciară în materie penală;
g) alte forme de cooperare judiciară internaţională în materie penală.
La art. 4 din actul normativ amintit se prevede că această lege „se aplică în baza şi pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaționale la care România este parte, pe care le completează în situaţiile nereglementate.”
Prin O. G. nr. 77/1999, aprobată prin Legea nr. 34/2000, România a ratificat Convenţia europeană privind transferul de proceduri în materie penală, adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972, care în art. 8 pct. 1 prevede următoarele:
„Un stat contractant poate solicita unui alt stat să înceapă urmărirea în unul sau mai multe dintre cazurile următoare:
a) dacă acuzatul are reşedinţa obişnuită în statul solicitat;
b) dacă acuzatul este cetăţean al statului solicitat sau dacă acest stat este statul său de origine;
c) dacă acuzatul execută sau urmează să execute o pedeapsă privativă de libertate în statul solicitat;
d) când acuzatul face obiectul, în statul solicitat, al unei urmăriri judiciare pentru aceeaşi infracţiune sau pentru alte infracţiuni;
e) dacă se consideră că transferul urmăririi este justificat prin interesul de a descoperi adevărul şi, mai ales, dacă elementele de probă cele mai importante se găsesc în statul solicitat;
f) dacă se consideră că executarea unei eventuale condamnări în statul solicitat este susceptibilă să amelioreze posibilităţile de reintegrare socială a condamnatului;
g) dacă se consideră că prezența acuzatului la audieri nu poate fi asigurată în statul solicitat;
h) dacă statul solicitant consideră că nu este în măsură să execute o eventuală condamnare, chiar atunci când are calea extrădării, şi că statul solicitat este în măsură să o facă.”
Trebuie precizat că termenul „urmărire” utilizat în Convenție are un sens mai larg, referindu-se atât la urmărirea penală, cât și la judecarea cauzei.
Totodată, art. 133 din Legea nr. 302/2004 prevede, referitor la cererea de preluare a procedurii penale, următoarele:
„(1) Cererea statului străin de preluare sau iniţiere a procedurilor penale se respinge dacă exercitarea urmăririi penale este contrară principiului non bis in idem sau dacă, la data menţionată pe cerere, prescripţia răspunderii penale este împlinită potrivit legii române.
(2) Totodată, cererea statului străin de preluare sau iniţiere a procedurilor penale poate fi respinsă, în tot sau în parte, în următoarele cazuri:
a) motivul pe care se bazează cererea nu este justificat;
b) făptuitorii sunt necunoscuţi;
c) persoana cercetată nu are reşedinţa obişnuită în România;
d) persoana cercetată nu este cetăţean român şi nu avea reşedinţa obişnuită pe teritoriul României în momentul săvârşirii faptei;
e) infracţiunea în legătură cu care se solicită urmărirea are un caracter politic sau este o infracţiune pur militară ori pur fiscală;
f) există motive serioase să se creadă că cererea de urmărire penală este determinată de considerente de rasă, naţionalitate sau opinii politice;
g) legea penală română este deja aplicabilă faptei şi, potrivit acestei legi, răspunderea penală este prescrisă la momentul primirii cererii;
h) urmărirea penală este contrară angajamentelor internaţionale ale României;
i) urmărirea penală este contrară principiilor fundamentale ale ordinii juridice române;
j) faţă de împrejurările cauzei, preluarea urmăririi penale nu este oportună.”
Raportat la textele de lege invocate și la actele dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată faptul că persoana care face obiectul cererii a fost trimisă în judecată de către autorităţile judiciare ale statului solicitant pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare şi utilizare nejustificată a patrimoniului străin prevăzută în art. 209 alin. (1) C. pen. sloven, constând în aceea că, „în perioada 4 septembrie 2017 – 15 septembrie 2017, pe vasul de croazieră B., în portul Piram, unde a lucrat în baza contractului de muncă pentru navă, încheiat cu societatea C., la locul de muncă „purser”, persoană responsabilă cu îndatoriri financiare şi administrative, în care se încadrează şi primirea numerarului în seifuri, numita a luat suma de 21.689,11 euro şi 3.872,14 USD (3.119.93 euro) şi astfel şi-a însuşit pe nedrept în dauna societăţii C. în total suma de 24.809,04 euro”, faptă ce corespunde infracţiunii de delapidare, prevăzută în art. 295 raportat la art. 308 C. pen., fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări.
De asemenea, se constată că cererea statului solicitant de preluare a judecăţii nu este contrară principiului non bis in idem, nefiind pronunţată o hotărâre definitivă pentru aceleaşi fapte nici în Republica Slovenia şi nici în România, după cum rezultă din fişa de cazier judiciar a persoanei în cauză.
În ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale, se constată că aceasta nu a intervenit, întrucât termenele prevăzute de legea penală conform art. 155 şi art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. nu au fost depăşite.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că persoana cercetată are cetăţenie română; în urma consultării bazei de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a rezultat că figurează cu domiciliul în Municipiul Bucureşti.
Astfel, având a analiza şi ipoteza prevăzută în art. 133 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, contrar primei instanțe, că cererea este întemeiată sub aspectul oportunităţii desfăşurării procedurii penale în România, în condiţiile în care intimata, de cetățenie română, se află pe teritoriul României unde își desfășoară și activitatea profesională, astfel că executarea unei eventuale condamnări în România ar fi susceptibilă să amelioreze posibilitățile de reintegrare socială a acesteia.
Totodată, întrucât se pretinde că intimata A. a săvârșit fapta pe vasul de croazieră B., în portul Piram, administrarea probelor constând în audierea martorilor se poate realiza în egală măsură de instanţa slovenă sau de instanța română prin videoconferinţă, în al doilea caz, în baza unui ordin european de anchetă.
Prin urmare, apreciind esențială în cauză asigurarea prezenței persoanei acuzate la judecarea cauzei și constatând, totodată, că executarea unei eventuale pedepse în România ar asigura posibilități reale de reintegrare socială a acesteia, văzând că sunt îndeplinite astfel cerinţele Convenţiei europene privind preluarea de proceduri în materie penală adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972, cu referire la art. 2 (existenţa unei solicitări a unui alt stat contractant), art. 6 şi art. 7 (dubla incriminare a faptelor), art. 8 pct. 1 lit. a), b) şi f) (acuzata are reşedinţa obişnuită în statul solicitat, respectiv România; aceasta este cetăţean român; există posibilitatea ca în cazul unei condamnări în statul solicitat să se amelioreze posibilitatea de reintegrare socială a celor condamnaţi), instanța de control judiciar, în temeiul art. 131 și urm. din Legea nr. 302/2004, consideră admisibilă cererea de preluare a procedurii penale privind judecata intimatei de către autorităţile judiciare române.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite contestaţia formulată de intimata A. împotriva încheierii din data de 14 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală.
Va desfiinţa încheierea atacată şi, rejudecând cauza, va admite cererea de preluare a judecăţii formulată de autorităţile din Republica Slovenia cu privire la intimata A. în cauza ce formează obiectul dosarului penal II K 16223/2018 al Judecătoriei din Koper, referitor la infracţiunea de delapidare prevăzută în art. 295 C. pen.
Cum art. 131 alin. (6) din aceeaşi lege prevede că, în cazul în care cererea a fost declarată admisibilă, judecata continuă potrivit Codului de procedură penală, făcând aplicarea art. 41 alin. (1) lit. c) din acest cod, se va stabili că Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti este competentă să judece în fond cauza, instanţă în a cărei rază de competenţă teritorială locuiește intimata inculpată.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia formulată de intimata A. împotriva încheierii din data de 14 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală.
A desfiinţat încheierea atacată şi, rejudecând, a admis cererea de preluare a judecăţii formulată de autorităţile din Republica Slovenia cu privire la intimata A. în cauza ce formează obiectul dosarului penal II K 16223/2018 al Judecătoriei din Koper, referitor la infracţiunea de delapidare prevăzută în art. 295 C. pen.
A stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, instanţă căreia i s-a înaintat dosarul.
Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
