Autoritatea Națională de Supraveghere (ANS) a anunțat sancționarea cu o amendă de 24.745 de lei (echivalentul a 5.000 de euro) a unei firme acuzată că ar fi instalat sisteme audio-video în birouri pentru înregistrarea discuțiilor dintre angajați. Înregistrările ar fi fost făcute cu scopul utilizării lor ulterioare împotriva respectivilor angajați. Autoritatea Națională a stabilit că firma a încălcat Regulamentul General privind Protecția Datelor prin utilizarea unui sistem audio-video (imagine și voce), fără a face dovada obținerii consimțământului persoanelor vizate.
Investigația a fost demarată ca urmare a unei sesizări, prin care se semnala faptul că operatorul Glove Technology SRL are instalate unele camere de supraveghere audio-video în interiorul birourilor, pentru supravegherea directă a angajaților la locul de muncă unde își desfășoară activitatea și înregistrarea discuțiilor dintre aceștia, în scopul utilizării lor ulterioare împotriva respectivilor angajați, a precizat ANS.
Autoritatea Națională de Supraveghere a început o investigație la operatorul Glove Technology SRL, în urma căreia s-a constatat încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) raportat la art. 6 alin. (1) din Regulamentul General privind Protecția Datelor (RGPD).
”Sancțiunea a fost acordată întrucât s-a constatat faptul că operatorul a prelucrat date cu caracter personal ale angajaților săi prin utilizarea unui sistem audio-video (imagine și voce), fără a face dovada respectării temeiurilor legale prevăzute de art. 6 alin. (1) din RGPD, respectiv obținerea consimțământului persoanelor vizate, îndeplinirea unei obligații legale sau prevalența interesului său legitim asupra intereselor, drepturilor și libertăților persoanelor vizate”, a transmis Autoritatea.
De asemenea, s-a constatat faptul că operatorul a luat măsura monitorizării angajaților la locul de muncă prin sisteme de supraveghere audio-video fără a respecta primul principiu statuat de art. 5 alin. (1) lit. a) din RGPD, potrivit căruia operatorul are obligația de a prelucra datele în mod legal, echitabil și transparent față de persoana vizată.
ANS a dispus firmei să ia măsuri pentru a asigura conformitatea operațiunilor de prelucrare efectuate prin utilizarea sistemelor audio-video, precum și încetarea oricărei operațiuni sau set de operațiuni de prelucrare de date cu caracter personal efectuate prin intermediul sistemelor audio-video și ștergerea sistemului de evidență a datelor cu caracter personal constituit ca urmare a utilizării unor astfel de sisteme.
”În acest context, subliniem faptul că, în măsura în care un angajator utilizează sisteme de monitorizare prin mijloace de supraveghere video la locul de muncă, prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaților în scopul realizării intereselor legitime ale angajatorului (art. 6 alin. 1 lit. f) din RGPD) se realizează cu respectarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 190/2018 care stabilesc, ca primă condiție, pe aceea ca interesele legitime urmărite de angajator să fie temeinic justificate şi să prevaleze asupra intereselor sau drepturilor şi libertăților persoanelor vizate”, a precizat ANS.