Decizia nr. 7/2020, publicată în M. Of. nr. 151 din 25 februarie 2020
Soluția: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 132 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 116 din aceeaşi lege, pot fi atacate în justiţie, cu acţiune în anulare, şi hotărârile adoptate de adunarea specială a acţionarilor.
Considerente:
[…] 127. Pentru rezolvarea de principiu a chestiunii de drept este necesar ca analiza să pornească de la tipul de acţiuni ce pot fi emise de societate, pentru a se putea stabili natura adunărilor speciale ale acţionarilor.
128. Potrivit art. 91 din Legea nr. 31/1990, în societatea pe acţiuni, capitalul social este reprezentat prin acţiuni nominative emise de societate, iar potrivit art. 94 alin. (1) din aceeaşi lege acţiunile trebuie să fie de o valoare egală, acordând proprietarilor drepturi egale. Alin. (2) al art. 94 prevede că pot fi emise, în condiţiile actului constitutiv, categorii de acţiuni care conferă titularilor drepturi diferite, făcând trimitere la dispoziţiile art. 95 şi 96 din Legea nr. 31/1990.
129. Conform celor două texte legale, pot fi emise acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar fără drept de vot (ce conferă titularilor drepturi preferenţiale la dividende, precum şi drepturile recunoscute acţionarilor cu acţiuni ordinare, cu excepţia dreptului de vot), titularii fiecărei categorii de acţiuni urmând a se reuni în adunări speciale.
130. Statutul şi atribuţiile acestor adunări speciale au fost reglementate prin dispoziţiile art. 116 din Legea nr. 31/1990, articol ce face obiectul sesizării.
131. Din interpretarea textului de lege rezultă că singura atribuţie a adunărilor speciale ale acţionarilor deţinători ai unei anumite categorii de acţiuni este aceea de a aproba, respectiv de a propune modificări ale drepturilor sau obligaţilor referitoare la categoria de acţiuni deţinută. În concluzie, adunarea specială a acţionarilor deţinători ai unei anumite categorii de acţiuni este o formă specială de organizare a acestora, în raporturile dintre ei şi în cele cu societatea, iar hotărârile lor nu pot avea efect direct asupra funcţionării societăţii, în lipsa aprobării lor, anterioare ori posterioare, de către adunarea generală a acţionarilor. Concluzia este impusă de faptul că această adunare nu reprezintă un organ al societăţii pe acţiuni, ci doar o formă organizată în cadrul căreia acţionarii ce deţin o anumită categorie de acţiuni propun sau confirmă modificări ale drepturilor ori obligaţiilor referitoare la acea categorie de acţiuni, decise în cadrul organului statutar al societăţii, respectiv adunarea generală a acţionarilor.
132. În acest cadru al confirmării/propunerii de către adunarea specială a deţinătorilor unei categorii de acţiuni a modificării drepturilor şi obligaţiilor referitoare la acea categorie de acţiuni, legiuitorul a apreciat necesitatea introducerii unei forme de organizare a adunării speciale, pentru a da autoritate hotărârii adoptate. În acest sens, în alin. (2) al art. 116 din Legea nr. 31/1990 s-a prevăzut expres că dispoziţiile privind convocarea, cvorumul şi desfăşurarea adunărilor generale ale acţionarilor se aplică şi adunărilor speciale.
133. Aplicarea acestor dispoziţii şi în ce priveşte adunarea specială a acţionarilor este esenţială având în vedere faptul că, raportat la caracterul modificării drepturilor sau obligaţiilor referitoare la o anumită categorie de acţiuni supuse confirmării/propunerii, adunarea specială a acţionarilor deţinători se va supune regulilor adunării generale ordinare sau extraordinare a acţionarilor, după caz.
134. Se observă că legiuitorul a făcut trimitere doar la dispoziţiile referitoare la modalitatea de organizare a adunărilor generale, fără să prevadă expres şi aplicabilitatea normelor legale referitoare la contestarea în justiţie a hotărârilor adoptate de adunarea generală a acţionarilor.
135. Ar părea că legiuitorul, prin menţionarea strictă doar a aplicabilităţii dispoziţiilor referitoare la convocare, cvorum şi desfăşurare, ar fi intenţionat excluderea acestui tip de hotărâre (adoptat de adunarea specială a deţinătorilor de acţiuni) de la controlul jurisdicţional, sub premisa că legalitatea adoptării sale ar urma să fie verificată în cadrul adunării generale a acţionarilor, singurul organ statutar ce adoptă hotărâri cu efect asupra funcţionării societăţii.
136. O asemenea interpretare nu poate fi reţinută pentru următoarele argumente: legiuitorul a prevăzut două modalităţi de convocare şi desfăşurare a adunărilor speciale ale acţionarilor deţinători ai unui anumit tip de acţiuni, respectiv una ulterioară adunării generale a acţionarilor, prin care confirmă modificarea drepturilor şi obligaţiilor referitoare la acea categorie de acţiuni, şi una anterioară adunării generale a acţionarilor, prin care propune modificarea drepturilor şi obligaţiilor.
137. În prima ipoteză ar fi excesiv ca o hotărâre a adunării speciale a deţinătorilor unei categorii de acţiuni, adoptată cu încălcarea normelor referitoare la convocare, cvorum şi desfăşurare, să poată fi contestată în justiţie doar prin acţiunea în anularea hotărârii adunării generale a acţionarilor care a aprobat modificarea drepturilor şi obligaţiilor referitoare la acele acţiuni. Demersul ar fi excesiv întrucât s-ar determina, în cazul constatării nerespectării normelor legale referitoare la adunarea specială, pe lângă anularea acelei hotărâri, şi anularea hotărârii generale a acţionarilor, deşi aceasta nu ar fi afectată de o asemenea neregularitate la momentul adoptării sale. În acest caz s-ar determina o reluare a întregului proces decizional, începând, evident, cu o nouă convocare a adunării generale a acţionarilor, aspect ce ar putea provoca o afectare semnificativă a funcţionării societăţii. În măsura în care adunarea generală nu ar fi afectată de neregularităţi, ci doar adunarea specială, conturarea posibilităţii de contestare în justiţie, pentru neîndeplinirea condiţiilor de convocare, cvorum şi desfăşurare, a celei din urmă hotărâri ar determina doar o amânare a aplicării hotărârii adunării generale a acţionarilor până la reluarea formalităţilor de desfăşurare a adunării speciale.
138. În cea de-a doua ipoteză, în aceleaşi condiţii de neregularitate a convocării, cvorumului ori desfăşurării adunării speciale a deţinătorilor unei anumite categorii de acţiuni, de asemenea ar fi excesiv să se aştepte desfăşurarea adunării generale a acţionarilor, pentru ca abia ulterior adoptării hotărârii să se formuleze acţiune în justiţie, prin care să se conteste, alături de hotărârea adunării generale a acţionarilor, neafectată din perspectiva legalităţii proprii de desfăşurare, hotărârea adunării speciale. Consecinţa ar fi aceeaşi ca şi în prima ipoteză: întregul demers decizional ar fi anulat, cu reluarea întregii proceduri şi cu afectarea funcţionării societăţii.
139. Nu în ultimul rând, chiar având în vedere condiţionarea reciprocă a celor două tipuri de hotărâri, demersul decizional ar fi uşurat în măsura în care fiecare dintre cele două hotărâri ar fi contestată în justiţie separat, pentru neregularităţile proprii de desfăşurare.
140. Relevant este şi faptul că o anumită categorie de acţionari (deţinătorii acţiunilor preferenţiale cu drept prioritar) participă la adunările generale ale acţionarilor fără drept de vot, ei neputând astfel să influenţeze procesul decizional.
141. În concluzie, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 132 raportat la art. 116 din Legea nr. 31/1990, pot fi atacate în justiţie, cu acţiune în anulare, hotărârile adoptate de adunarea specială a acţionarilor.
Această decizie este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
