O legendă urbană spune că polițiștii au plan la amenzi, și spun că e legendă urbană pentru că până acum nu s-a putut dovedi acest lucru.
Pe vremea regimului comunist despre acest lucru se vorbea ca și despre o realitate normală, deoarece ”plan de realizări” exista în toate domeniile de activitate. Unii milițieni invocau acest lucru în apărarea lor ca să pară mai umani, că vezi Doamne ei n-ar da amenzi, dar îi obligă șefii.
Legenda a circulat din geneație în generație și pentru că Poliția s-a reformat extrem de lent, dar și pentru că și astăzi mai există ”milițieni”, chiar dacă în sistem au început să intre tineri cu foarte bună pregătire și educație. Aceștia au fost extrem de repede ”asimilați” de sistem și modelați după”chipul și asemănarea” bătrânilor, sau marginalizați.
Unde mai pui și faptul că pregătirea lor se face în aceleași școli înființate pe vremea comuniștilor, multă vreme cu aceeași profesori și după aproximativ aceeași programă, dar și cu aceleași ”criterii” de admitere. Doar cei care termină Academia de Poliție mai fac diferența, chiar dacă prin presă au mai apărut materiale care vorbesc despre admiterea pe bază de PCR(pile, cunoștințe și relații).
La credibilitatea legendei contribuie și faptul că Poliția pune un acent mai mare pe corijarea contravenienților prin sancțiune, decât pe prevenire. Iar în apărarea lor, unii polițiști mai invocă faptul că s-au făcut angajări ”din surse externe”, adică fără pregătire polițienească specifică, și deci aceia ar fi ”uscăturile” din pădurea lor.
Cum stau în realitate lucrurile o spune un lider de sindicat al polițiștilor din Timiș, într-un interviu acordat ziarului Libertatea, după ce i-a trimis premierului o scrisoare în care se plânge de starea de lucruri din această perioadă.
Omerta – legea tăcerii
Valer Kovacs este polițist în cadrul IPJ Timiș și președinte al Sindicatului Național al Polițiștilor DECUS, filiala Timiș, și spune că a fost sancționat de câteva ori pentru ieșirile sale publice. Acesta afirmă că în două săptămâni a primit două sancțiuni, una după alta, pentru că a vorbit despre neajunsurile polițiștilor, în calitate de lider sindical.
Pe scurt, acesta afirmă că nu polițiștii sunt într-o competiție pentru a da mai multe amenzi, ci șefii. Cine are mai multe amenzi pe structură, conform lui Kovacs, primește salarii de merit și poate fi avansat mai devreme.
”Problema cu presiunea să dăm amenzi exista și înainte de Starea de Urgență. Chiar și domnul Despescu ne-a zis: hai să nu mai mergem la rupere acum cu amenzile”, spune polițistul. ”Se merge pe principiul: nu poți să vii din teren fără nici o sancțiune.” ”Noi ne cumpărăm inclusiv vestele reflectorizante, noi ne cumpărăm spray-ul lacrimogen, noi cumpărăm cătușe, noi ne cumpărăm lanterne. În afară de un pistol de 40 de ani și o stație, noi altceva nu primim de la Inspectorat. Au fost incidente, s-au blocat pistoale colegilor și efectiv nu aveau ce să facă.” ”Șefii nici nu au curajul să raporteze mai sus, doar ca să nu deranjeze, să nu fie schimbați.”