Curtea Constituțională a României (CCR) a trimis, marți, ministrului Justiției un răspuns în vederea „clarificării poziției cu privire la aspectele invocate” în scrisoarea adresată autorităților române de Didier Reynders, membru al Comisiei Europene, referitor la Decizia Curții Constituționale nr.390 din 8 iunie 2021. Este vorba de decizia prin care instanța de contencios constituțional a stabilit că Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) funcționează constituțional în raport cu prevederile din hotărârea CJUE din 18 mai 2021.
CCR a decis, în luna iunie a acestui an, că Secția Specială funcționează constituțional, iar desființarea ei poate fi decisă doar de Parlament.
În decizia 390/8 iunie 2021, Curtea Constituțională arăta că ”rapoartele M.C.V., întocmite în baza Deciziei 2006/928, prin conținutul și efectele lor, astfel cum acestea au fost stabilite prin Hotărârea C.J.U.E. din 18 mai 2021, nu constituie norme de drept european, pe care instanța de judecată să le aplice cu prioritate, înlăturând norma națională. Prin urmare, judecătorul național nu poate fi pus în situația de a decide aplicarea prioritară a unor recomandări în detrimentul legislației naționale, întrucât rapoartele M.C.V.nu normează, deci nu sunt susceptibile de a intra într-un conflict cu legislația internă.”
Ulterior, în luna octombrie, Didier Reynders, membru al Comisiei Europene, a trimis o scrisoare prin care solicita autorităților române clarificări despre această decizie a CCR.
”Decizia Curții Constituționale contravine principiilor fundamentale ale dreptului UE, în special principiului conform căruia dreptul Uniunii prevalează asupra dreptului național și că hotărârile Curții de Justiție sunt obligatorii pentru toate instanțele naționale și pentru toate celelalte autorități ale statelor membre. În acest mod, decizia menționată anterior contestă, de asemenea, autoritatea Curții de Justiție atunci când interpretează tratatele UE, inclusiv în ceea ce privește cerințele de independență a justiției consacrate la articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf din TUE și la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”, se arată în scrisoarea lui Reynders, redată de g4media.ro.
Ministrul Justiției a solicitat CCR sprijini în elaborarea unui răspuns adresat Comisiei Europene referitor la problema principiului priorităţii de aplicare a dreptului european din perspectiva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 390 din 8 iunie 2021.
Extrase din răspunsul CCR:
– Deciziile CCR sunt, potrivit art.147 alin.(4) din Constituție și Legii nr.47/1992, definitive și general obligatorii, astfel că sensul scrisorii dlui Didier Reynders nu poate fi modificarea unei decizii a instanței constituționale, procedură care implică în mod necesar revizuirea Constituției. În realitate, se urmărește obligarea statului român la desființarea SIIJ, însă CCR nu se numără printre acele autorități ale statului cărora li s-ar putea opune o atare obligație, deoarece CCR nu are atribuții în acest sens. Doar Parlamentul poate reglementa prin lege, în limitele marjei sale de apreciere și a exigențelor constituționale, orice fel de structură cu orice fel de competență în materia cercetării penale a judecătorilor și procurorilor. Imperativ este ca această materie să facă obiectul unei reglementări care să respecte principiile constituționale ale statului de drept, vidul legislativ afectând înseși aceste principii.
– Decizia nr.390/2021 a fost pronunțată cu luarea în considerare a Hotărârii din 18 mai 2021 a CJUE, care, în esență, a stabilit că, pentru respectarea dreptului UE, reglementările care guvernează înfiinţarea în cadrul Ministerului Public a unei Secţii pentru investigarea infracţiunilor din justiţie trebuie: (i) să fie justificate de imperative obiective şi verificabile legate de buna administrare a justiţiei, (ii) să fie însoţite de garanţii specifice care să înlăture orice risc care să aducă atingere independenţei judecătorilor şi procurorilor şi (iii) în cadrul procedurii de investigare, judecătorii şi procurorii să beneficieze de dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, de prezumţia de nevinovăţie şi de dreptul la apărare. Având în vedere cele trei aspecte asupra cărora s-a pronunţat CJUE, care decurg din dreptul Uniunii şi, în special, din valoarea statului de drept prevăzută la art.2 din TUE, CCR a analizat în ce măsură principiul statului de drept, care are consacrare expresă în dreptul naţional, în art. 1 alin. (3) din Constituţia României, este afectat prin reglementările care guvernează înfiinţarea SIIJ și a conchis că reglementarea care prevede înfiinţarea SIIJ reprezintă o opţiune a legiuitorului naţional, în acord cu prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept şi în art. 21 alin. (1) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi, implicit, în acord cu prevederile art. 2 şi ale art. 19 alin. (1) din TUE. [par.56-76]. Curtea a fost consecventă în raport cu jurisprudența sa în aceeași materie, concretizată prin Decizia nr.33/2018, Decizia nr.250/2018, Decizia nr.137/2019 și Decizia nr.547/2020.
– Din lectura celor două acte jurisdicționale – Hotărârea CJUE din 18 mai 2021 și Decizia CCR nr.390/2021 (precum și alte decizii CCR din precedent) – se desprind aceleași concluzii fără echivoc: 1) Decizia 2006/928 este un act de drept european cu caracter obligatoriu pentru România, în temeiul art.148 alin.(4) din Constituția României; 2) rapoartele MCV, pe de o parte, se adresează nu României în mod direct, ci Parlamentului și Consiliului European și, pe de altă parte, cuprind recomandări – deci au caracter de recomandare – pentru atingerea unor cerințe/obiective stabilite prin Decizia 2006/928, fără a preciza însă modalități concrete de realizare a acestor cerințe deoarece acestea intră în marja de apreciere a statului respectiv.
– Prin Decizia nr.390/2021, Curtea Constituţională a reţinut că CJUE, declarând caracterul obligatoriu al Deciziei Comisiei Europene 2006/928, a limitat efectele acesteia dintr-o dublă perspectivă: pe de o parte, a stabilit că obligaţiile ce rezultă din decizie cad în sarcina autorităţilor române competente să colaboreze instituţional cu Comisia Europeană (paragraful 177 din hotărâre), deci în sarcina instituţiilor politice, Parlamentul şi Guvernul României, şi, pe de altă parte, că obligaţiile se exercită în temeiul principiului colaborării loiale, prevăzut de art. 4 din TUE. Din ambele perspective, obligaţiile din decizia antereferită a Comisiei Europene nu pot incumba instanţelor de judecată, organe ale statului care nu sunt abilitate să colaboreze cu o instituţie politică a Uniunii Europene [par.84]. Adăugăm, în acest context, că aceste obligații nu pot viza, cu atât mai puțin, Curtea Constituțională.
– Curtea a remarcat că înţelesul Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, act adoptat anterior aderării României la Uniunea Europeană, nu a fost interpretat de CJUE în ceea ce priveşte conţinutul, caracterul şi întinderea temporală şi dacă acestea se circumscriu celor prevăzute în Tratatul de aderare, care face parte din ordinea normativă internă, astfel încât Decizia 2006/928/CE nu poate constitui normă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate prin prisma art. 148 din Constituţie.
– Art. 148 din Constituţie consacră prioritatea de aplicare a dreptului european obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. Or, rapoartele MCV, întocmite în baza Deciziei 2006/928, prin conţinutul şi efectele lor, astfel cum acestea au fost stabilite prin Hotărârea C.J.U.E. din 18 mai 2021, nu constituie norme de drept european, pe care instanţa de judecată să le aplice cu prioritate, înlăturând norma naţională.
DOCUMENT – Răspunsul Curții Constituționale la solicitarea ministrului Justiției:
DOCUMENT – Decizia CCR nr. 390 din 8 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.881-889 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.90/2018 privind unele măsuri pentru operaționalizarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție:
