Un grav accident s-a produs, joi după-amiaza, pe DN79, la ieșirea din Oradea spre Nojorid. Un microbuz și un autoturism s-au ciocnit frontal, iar șase persoane, dintre care doi minori, au fost rănite. În starea cea mai gravă se află unul dintre copii, care a fost încarcerat în autoturism.
ACTUALIZARE: Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare, copilul a murit. Alte două victime au refuzat transportul la spital, la UPU fiind transportate două persoane: un adult și un minor.
Salvatorii din cadrul ISU Bihor au fost sesizați de producerea accidentului la ora 13:20.
”Pentru salvarea victimelor, la fața locului s-au deplasat de urgență patru echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea cu o autospecială de descarcerare grea, o autospeciala de transport victime multiple, o autospecială de lucru cu apă și spumă cu modul de descarcerare și cu o ambulanță SMURD B2, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și două echipaje ale Ambulanței Bihor”, a transmis maiorul Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU ”Crișana”.
Echipajul de descarcerare a acționat pentru evacuarea unui copil rămas captiv în autoturismul avariat, acesta aflându-se în stop cardio-respirator. Echipajele medicale și pompierii militari paramedici evaluează victimele și le acordă îngrijirile necesare, iar în cazul copilului se efectuează manevre de resuscitare.
”În cazul copilului se continuă efectuarea manevrelor de resuscitare, alte patru victime sunt transportate la UPU și un bărbat refuză transportul la spital”, au confirmat salvatorii.
Traficul în zona accidentului este blocat. Șoferii care vin spre Oradea sunt redirecționați pe drumul comunal 77 Livada – Girișu de Criș – Sântandrei – Oradea, iar cei care ies din oraș spre Salonta sunt îndrumați pe ruta DJ 797 Sântandrei – Girișu de Criș – Inand, a precizat comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor. Polițiștii sunt la fața locului și fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.