Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea efectuează, marți, cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și fals, comise de către funcționari publici în cursul anului 2021. Acestea ar avea legătură cu campania de vaccinare anti-COVID, a precizat DNA.
ACTUALIZARE: În cauză ar fi vorba despre falsificarea a peste 2.000 de certificate de vaccinare, la centrul deschis la Vama Petea, relatează presasm.ro. Este un centru de vaccinare unde imunizările se făceau cu serul Johnson&Johnson în doză unică. Potrivit sursei citate, totul ar fi început de la pacienți cu COVID-19, care ulterior au ajuns în spitale și au recunoscut că, deși dețineau certificate de vaccinare, ei nu au fost vaccinați. Vizată de percheziții ar fi și o asistentă de la Direcția de Sănătate Publică.
În cursul zilei de 16 noiembrie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locuri din județele Bihor și Satu Mare, din care unul este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice, a anunțat DNA.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
”Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicatul DNA.