Jurisprudență | Curtea de Apel Oradea – prelungirea duratei măsurii arestării preventive

Text de lege invocat: art. 204 noul Cod de procedură penală

Articolul 5 par. 1 lit. c) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăților Fundamentale, ratificată de România la data de 20.06.1994 stipulează necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate şi caracterul său nearbitrar.

Faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (cauza Calejja contra Maltei).

În speță, circumstanțele personale ale inculpatului au pledat pentru reţinerea unei periculozități sociale a acestuia în condiţiile în care acesta era cunoscut cu antecedente penale. Actele de urmărire penală invocate de procuror pentru a susţine cererea de prelungire a măsurii arestării preventive se plasează în contextul investigaţiei extinse efectuate, satisfăcând testul de proporționalitate cu scopul urmărit.

Curtea de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori
Încheierea penală nr. 7 din 1 aprilie 2021

Prin Încheierea penală nr. (…)/JDL din 29 martie 2021, Tribunalul (…), în baza art. 237 alin. 1 Cod procedură penală, rap. la art. 202 lit. b) Cod procedură penală, a fost respinsă propunerea Ministerului Public – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial (…), formulată în dosar nr. (…)/D/P/(…), pentru prelungirea măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul (I).

În baza art. 237 alin. 2 Cod penal s-a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu, prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. d) Cod procedură penală, faţă de inculpatul (I), pe o durată de 30 zile, de la (…) până la (…), inclusiv.
În baza art. 227 alin. 1 Cod penal s-a dispus punerea de îndată în arest la domiciliu a inculpatului reţinut.
În baza art. 221 alin. 1 Cod procedură penală a impus inculpatului (I), să nu părăsească imobilul situat în (…), str. (…), nr. (…), jud. (…), unde domiciliază fără forme legale, fără permisiunea Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului (…) sau a procurorului din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial (…), în supravegherea căruia se află dosarul penal nr. (…)/D//P/(…).

În baza art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, s-a impus inculpatului ca pe durata arestului la domiciliu să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală şi a judecătorului de drepturi şi libertăţi ori de câte ori este chemat;
În baza art. 221 alin. 3 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul va purta permanent un sistem electronic de supraveghere.

În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În considerentele încheierii atacate judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului (…) a reţinut, în esenţă, că măsura preventivă dispusă iniţial nu mai este necesară în vederea bunei desfăşurări a procesului penal, neexistând probe sau indicii că inculpatul s-ar sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată sau că ar pregăti săvârşirea unei alte infracţiuni, scopul măsurilor preventive astfel cum este prevăzut în art. 202 alin. 1 Cod procedură penală, putând fi atins şi prin luarea măsurii arestului la domiciliu. Măsura arestării preventive şi-a atins, din punctul de vedere al judecătorului de drepturi şi libertăţi scopul în vederea căreia a fost dispusă, respectiv constatarea la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni şi care impune o reacţie energică şi imediată din partea autorităţilor judiciare, faţă de persoanele care încalcă valorile sociale prevăzute de legea penală. De asemenea, s-a avut în vedere că nu există temeiuri noi pentru prelungirea acestei măsuri şi că în afara temeiurilor care au determinat arestarea inițială, nu a apărut una dintre situațiile prevăzute de art. 223 alin. (1) lit. a) – d) Cod procedură penală.

S-a mai arătat că simpla bănuială de participare la săvârşirea altor infracţiuni, ori simpla temere de recidivă, nu legitimează prin ea însăşi menţinerea stării de detenţie preventivă (a se vedea în acest sens jurisprudenţa CEDO în cauza Tomasi/France seria A nr. 241 – A/27.08.1992; precum şi cauza nr. 225/17.03.1997).

Totodată, s-a avut în vedere că la baza propunerii Ministerului Public, printre altele, se arată că urmărirea penală este în desfăşurare, că se efectuează în continuare cercetări, cercetările ce se vor efectua în continuare vizează solicitările inculpatului (I) din data de (…) privitoare la audierea investigatorilor şi a colaboratorilor, reaudierea persoanei vătămate precum şi efectuarea unor percheziții informatice, aspecte care evidențiază interesul inculpatului în aflarea adevărului, înlăturând suspiciunea că acesta ar dori să se sustragă urmării penale, sau ar îngreuna un vreun fel buna desfăşurare a acesteia.

Pe de altă parte, s-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale pentru luarea unei măsuri preventive, cele prevăzute de art. 202 şi de art. 233 alin. 2 Cod procedură penală, în baza art. 242 alin. 2 Cod procedură penală s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpatul (I), prin Încheierea penală nr. (…)/JDL/05.03.2021 pronunțată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul (…) cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de (…) până la data de (…), inclusiv.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial (…) solicitând desfiinţarea încheierii atacate şi prelungirea duratei măsurii arestării preventive.

În motivele de contestaţie parchetul a arătat că temeiurile arestării iniţiale se menţin subzistând o stare de pericol concret pentru societate. Deopotrivă, s-a menţionat că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale fiind condamnat anterior pentru infracţiuni de aceeaşi natură sau împotriva patrimoniului şi că organele de urmărire penală au extins cadrul investigaţiei.

Analizând contestația de față, judecătorii de drepturi şi libertăţi de la curtea de apel au reținut următoarele:

Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel (…) au opinat că, în cauză, există probe de natură să convingă un observator obiectiv, în sensul art. 5 par. 1 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cu privire la existenţa unei bănuieli rezonabile că inculpatul (I) este posibilul autor al infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (două acte materiale) şi de efectuare fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, fără drept, de operaţiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011.

Articolul 5 par. 1 lit. c) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăților Fundamentale, ratificată de România la data de 20.06.1994 stipulează necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate şi caracterul său nearbitrar.

În hotărârea Murray contra Marii Britanii Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea şi temeinicia unei bănuieli constituiau elementele indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea privită ca una rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații, care ar stabili o legătură obiectivă între suspect şi infracțiunea presupusă. În consecință, nici o privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți (etnice, religioase sau de altă natură), indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.

Totuși faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (cauza Calejja contra Maltei).

În cauză, completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel (…) a constatat faptul că suspiciunea rezonabilă în sensul art. 223 alin. (2) Cod de procedură penală privind săvârșirea de către inculpatul (I) a infracţiunilor imputate există, ea decurgând din materialul probator administrat în cauză, relevante fiind procesele-verbale de punere în executare a măsurilor de participare autorizată la anumite activităţi care se coroborează cu raportul de constatare tehnico-științifică şi cu procesele-verbale de redare a activității de supraveghere audio-video.

De la data luării măsurii preventive şi până în prezent se constată o modificare a limitelor urmăririi penale la cauza iniţială fiind reunit dosarul Y/D/P/(…) al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial (…), extinzându-se astfel sfera faptelor investigate şi sporindu-se implicit complexitatea cauzei.

Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel (…) a apreciat că în cauză există situaţia prevăzută de art. 223 alin. (2) Cod de procedură penală, respectiv privarea de libertate a inculpatului este în continuare necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

În ceea ce priveşte această ultimă condiţie, completul învederează faptul că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului (I) îl prezintă nu trebuie făcut abstracţie de gravitatea faptelor a cărei săvârșire i se impută acestuia. De altfel potrivit normei procesual penale anterior menţionate gravitatea faptei, modul şi circumstanţele de comitere a acesteia, durata şi continuitatea în timp a faptelor cu privire la care există suspiciunea că au fost comise de inculpat, constituie elemente care conduc la concluzia existenţei unei stări de pericol pentru ordinea publică.

În plus, circumstanțele personale ale inculpatului (I) pledează pentru reţinerea unei periculozități sociale a acestuia în condiţiile în care acesta este cunoscut cu antecedente penale, săvârșind anterior fapte penale de aceeaşi natură sau infracţiuni contra patrimoniului.

Tot astfel, trebuie avut în vedere că prin Încheierea nr. (…)/CJDL/11 martie 2021 Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel (…) a opinat că la acest moment procesual singura măsură preventivă aptă să asigure buna desfăşurare a procesului penal este cea a arestării preventive faţă de stadiul procesual, durata de ansamblu a privării de libertate de mai puţin de o lună, gravitatea faptei de care este acuzat inculpatul.

În acest cadru actele de urmărire penală invocate de procuror pentru a susţine cererea de prelungire a măsurii arestării preventive se plasează în contextul investigaţiei extinse efectuate satisfăcând testul de proporționalitate cu scopul urmărit.
În plus, în cele 22 de zile scurse de la data verificării anterioare a legalității luării măsurii arestării preventive de acelaşi complet de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel (…) nu s-a constatat existenţa vreunui temei de natură să afecteze evaluarea iniţială a testului de proporționalitate faţă de circumstanţele personale ale inculpatului (I) şi cele relative la împrejurările în care se bănuiește că au fost comise fapte de care este acuzat, precum şi de suspiciunea existenţei unei continuități infracţionale specializate în domeniul traficului de substanţe interzise, învederată de extinderea cadrului urmăririi penale în urma reunirii cauzelor.

Pentru aceste considerente în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) Cod de procedură penală, raportat la art. 204 Cod de procedură penală, a fost admisă contestaţia formulată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial (…), împotriva Încheierii penale nr. (…)/JDL/2021 din 29 martie 2021 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului (…), a fost desfiinţată în totalitate încheierea atacată şi rejudecând: