Vineri, 3 decembrie, la ora 10:00, va începe a doua etapă de selectare a voucherelor din aplicația informatică dedicată Programului Rabla pentru Electrocasnice. Persoanele care s-au înscris în program au posibilitatea să intre în contul de utilizator creat și să genereze vouchere aferente categoriei de electrocasnice dorite: 400 de lei pentru televizoare având cel puțin noua clasă energetică G, 500 de lei pentru laptopuri și 300 de lei pentru tablete.
Voucherele se pot genera până pe 9 decembrie 2021, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului de 14 milioane de lei, alocat acestei etape.
Săptămâna trecută, bugetul primei etape a programul, și acela în valoare de 14 milioane de lei, a fost epuizat în 5 minute. În total, au fost emise 35.000 de vouchere, în valoare de 400 de lei fiecare.
Cea de-a treia etapă va începe în 10 decembrie, cu vouchere aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiţionat, uscătoarele de rufe şi aspiratoarele.
Comments 1