A vrut să fie medic veterinar, a absolvit un liceu pedagogic, a înghețat studiile la facultatea de Farmacie și a devenit un psiholog pasionat de profesia sa. Este, pe scurt, povestea Andreei Dobrițan, un profesionist care a îmbinat tactul pedagogic cu empatia, răbdarea și iubirea față de ceea ce înseamnă ființa umană pentru a-i ajuta pe tot cei care îi trec pragul cabinetului. A lucrat atât cu copii cu probleme speciale, cât și cu adolescenți ori cu adulți. Mamă a 2M, așa cum îi place să spună referindu-se la cei doi băieți ai săi, Andreea Dobrițan a devenit și realizator de podcasturi, începute în timpul concediului de îngrijire a copilului. A creat și ”Pastila de psiho”, un grup cu peste 700 de membri alături de care abordează diverse probleme legate de domeniul psihologiei. Despre toate acestea, dar și despre momentele cu lacrimi ori bucurie pe care le aduce profesia de psiholog, Andreea Dobrițan a vorbit într-un interviu acordat reporterului BihorJust Ramona Pașcu.
Cine e Andreea Dobrițan?
Acum aproape 31 de ani am văzut lumina zilei într-un orășel mic din sudul țării, Călărași, în apropiere de București, mama mea fiind medic acolo. Odată cu reîntoarcerea ei în Oradea, am venit și eu și mi-am petrecut aici întreaga viață de până acum, inclusiv studiile. Am finalizat Liceul Pedagogic ”Iosif Vulcan” în anul 2009, cu specialitatea învățător-educatoare, ca mai apoi să urmez cursurile Facultății de Farmacie din Oradea.
După doi ani de studiu, într-o zi, mi-am dat seama că nu mă văd practicând meseria de farmacist, așa că am înghețat anul și m-am înscris la două facultăți pe care le-am finalizat cu mult drag: Facultatea de Psihologie și Facultatea de Relații Internaționale și Studii Europene din Oradea. În tot acest timp, m-am angajat ca educatoare la Liceul Greco-Catolic ”Iuliu Maniu”, unde aveam să rămân timp de 8 ani și de unde aveam să adun experiență valoroasă în domeniul psiho-pedagogiei copilului.
Au urmat anii de masterat la Facultatea de Științe Socio-Umane, specializarea Consiliere, Psihologie clinică și Psihoterapie, perioadă în care mi-am deschis cabinetul de psihologie și am început să lucrez în paralel cu serviciul de la grădiniță. Ceea ce nu știam atunci era că tot acest parcurs avea să mă ajute să devin ceea ce sunt azi, atât în plan personal, cât și în plan profesional. Au urmat multe proiecte la care am participat și pe care le-am inițiat, începând de la scris de povești terapeutice sau alte articole în publicații de specialitate și continuând cu practica în instituții sociale de tipul căminelor pentru vârstnici sau a fundațiilor pentru copii abandonați.
În anul 2017 am devenit pentru prima dată mama unui băiat extraordinar, Matei-Gabriel, experiență care mi-a schimbat optica și m-a îndrumat și mai mult pe drumul muncii pentru oameni și societate. Așa, pe lângă cabinetul de psihologie, m-am transferat la cerere la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr 1 din Oradea, în anul 2019, pentru că simțeam că pot să ofer mai mult din experiența mea psiho-pedagogică și copiilor cu cerințe educative speciale. În tot acest timp am participat la diverse studii sau cursuri de perfecționare și în domeniul psihologiei adultului. Cumva mi-am împărțit munca și așa am lucrat o vreme: la grădiniță lucram cu cei mici, iar la cabinet lucram cu cei mari. Ulterior, cabinetul meu de psihologie și-a deschis larg porțile și pentru pitici, dar și pentru adolescenți.
În 2020 am cunoscut încă o dată binecuvântarea de a fi mamă, când l-am adus pe lume pe al doilea băiețel minunat, Mihnea-Ștefan. Fiind mamă de 2M 😊 și fiind în concediu de îngrijire a copilului, am început să înregistrez o serie de filmulețe și de podcasturi menite să aducă plus de informație valoroasă atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici, cu sprijinul soțului meu, Radu, dar și a nașului mezinului, Alex Ardelean.
”Tot ceea ce voi profesa în viață să fie o pasiune, nu o obligație”
Reporter: Ce ne puteti spune despre dumneavoastră și domeniul pe care îl studiați? Ce presupune această meserie?
Andreea Dobrițan: Despre mine pot să spun că sunt o persoană perseverentă, pentru care ”nu se poate” reprezintă mai degrabă o provocare spre a găsi soluții decât un abandon. De asemenea, am hotărât că tot ceea ce o să profesez de-a lungul vieții să fie o pasiune și nu o obligație. Mai pot să spun despre mine că sunt o persoană empatică, care înțelege cât și ce fel de ajutor e necesar să ofere în diferite situații. Așadar, eu cred că atât meseria de psiholog, cât și cea de dascăl presupun, mai întâi, o pasiune, o misiune în viață de a-i ajuta pe cei care au nevoie, răbdare, curiozitate, iubire față de ceea ce înseamnă ființa umană, dar și o mare capacitate de empatie. Vorbesc despre amândouă meseriile pentru că am convingerea că una fără cealaltă nu ar putea aduce rezultate maxime. Chiar și în cabinetul de psihologie este nevoie de o doză de tact pedagogic pentru a transmite cât mai facil informațiile.
Reporter: Când a apărut această pasiune și ce v-a făcut să alegeți acest domeniu?
Andreea Dobrițan: De la vârsta de 3 ani și până la 18 ani mi-am dorit să fiu medic veterinar, dar conjunctura a făcut în așa fel încât să rămân în Oradea, unde nu există facultate de medicină veterinară, și să mă reprofilez rapid, alegând Facultatea de Farmacie. Semne că aș avea înclinații către psihologie și pedagogie am avut din copilărie, când îmi plăcea să îi ajut sau să îi învăț pe cei mai puțin norocoși decât mine. Însă în vremea când eram în clasa a XII-a am găsit niște articole de dezvoltare personală, scrise periodic de doi psihologi din Timișoara. Și a început să îmi placă să le parcurg, iar pe măsură ce aflam mai multe, deveneam mai însetată de cunoașterea omului. Așadar, când am hotărât că am încheiat cu domeniul farmaciei, m-am întrebat ce altceva aș putea să fac, iar răspunsul a venit rapid: psihologie. Așa că am pornit pe drumul acesta, dorind să fac fie psihologie animală, iar mai târziu psihologie judiciară, o formă de profiling. Am aflat că aceste meserii nu există în Codul Ocupațiilor din România, deci am ales Psihologia Clinică și Psihologia Aplicată în Domeniul Securității Naționale și Ordinii Publice.
”Am plâns mult după ce terminam evaluările unor copii”
Reporter: Care sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă un psiholog? De ce se teme un psiholog?
Andreea Dobrițan: Nu putem să generalizăm aceste temeri, pentru că fiecare persoană are particularitățile ei. Însă, încercând să găsesc ceva mai dificil de gestionat, aș putea să spun că provocarea de a nu intra în povestea celui din fața ta și de a nu suferi alături de el sau de a nu judeca. În termeni de specialitate, numim această situație ”contra-transfer”. În cabinet îți intră felurite tipare de oameni sau de probleme, iar unele sunt extrem de sensibile. Îmi amintesc că cele mai grele momente ale mele au fost cele legate de copii. Îmi amintesc că am plâns mult după ce terminam evaluările unor copii aflați în situații problematice. Spre exemplu, la început, m-au afectat fetițele violate de părinții lor, copiii cu autism și retard sever ai căror părinți nu reușeau să le accepte diagnosticele și, pe măsură ce lăsau vremea să treacă, starea lor se înrăutățea, pierzând timp prețios, sau copiii proveniți din familii destrămate, care realmente sufereau teribil. Dar nu aș putea să închei lista aici, pentru că în meseria mea este foarte posibil ca mâine să îmi intre în cabinet un caz sensibil, dificil, încărcat de multă durere. Totuși, noi psihologii încercăm să stăm detașați de problemele clientului, pentru că doar așa putem să oferim un randament maxim. Și mai cred că un psiholog este mai precaut la diverse semnale din propria familie sau de la propria persoană, care ar putea să marcheze începutul unei probleme. Pe aceasta din urmă nu pot să o numesc neaparat o temere ci, mai degrabă, o vigilență.
Reporter: Ce ramură a psihologiei vă place cel mai mult?
Andreea Dobrițan: Psihologia clinică este preferata mea, pentru că are o aplicabilitate largă. Aceasta se adresează atât copiilor, cât și adulților, atât cazurilor clinice, cât și celor subclinice, atât oamenilor civili, cât și celor care practică meserii în uniformă. Psihologia clinică se ocupă atât cu evaluarea, cât și cu intervenția prin diferite tehnici spre ameliorarea problemelor.
De ce să apelăm la un psiholog
Reporter: Care sunt semnele care ar trebui să ne pună pe gânduri şi să ne ajute în a lua decizia de a apela la un psiholog?
Andreea Dobrițan: Cred că primul semn ar fi disconfortul propriu sau cel declarat de către cei apropiați din jurul nostru. Orice formă de disconfort psihologic sau emoțional care se întinde pe o perioadă mai lungă de două săptămâni ar trebui să ne îndrepte către o evaluare de specialitate.
Reporter: Cât de important este ca pacientul să aibă încredere în psihologul său?
Andreea Dobrițan: Aș putea spune că este vital ca al nostru client să aibă încredere în noi, ca și psihologi. De fapt, acesta este și primul scop al ședințelor inițiale: stabilirea alianței terapeutice. Dacă nu există această încredere și sunt furnizate informații false, este foarte posibil ca terapia să fie sabotată de la început și să nu mai dea rezultate.
Reporter: Ce tipologii de oameni apelează la psiholog?
Andreea Dobrițan: Paleta clienților poate fi destul de colorată. Vin oameni care au nevoie de evaluări sau care vor să învețe să își rezolve diverse probleme, vin oameni trimiși de membrii familiei. Vin oameni care vor să își dovedească sau să dovedească cuiva că au făcut-o și pe asta și tot nu funcționează, vin copii care sunt aduși de părinți, dar și părinți care sunt aduși de copii, vin cupluri sau familii.
Reporter: Care sunt principalele probleme pe care vi le expun cei care vă trec pragul cabinetului?
Andreea Dobrițan: Cele mai întâlnite probleme sunt cele contemporane: neînțelegerile în cuplu și familie, stările de tristețe accentuată sau depresia, anxietățile, atacurile de panică și stresul.
Cu iubita oficială și cu cea neoficială, la psiholog
Reporter: Care sunt cauzele depresiei, stresului?
Andreea Dobrițan: Cauza comună a acestor două stări este presiunea din diferite părți venită asupra psihicului. Când vorbim despre depresie putem să spunem că aceasta poate surveni în urma unei pierderi prea mari percepută de individ (a locului de muncă, a unei persoane dragi sau a unei relații). Este bine să subliniem că nu orice tristețe profundă însemnă depresie, de aceea e importantă o evaluare de specialitate și o educație în domeniu. Iar stresul presupune o tensiune provocată de anumiți stimuli proveniți din cerințe sau sarcini percepute de individ ca fiind foarte dificile și extrem de importante. Acești stimuli diferă în funcție de optica individului.
Reporter: Ați avut parte de momente neplăcute în ședintele de terapie?
Andreea Dobrițan: Au fost câteva, într-adevăr, dar pe care acum le privesc retrospectiv cu mai mult sau mai puțin amuzament. În ceea ce privesc momentele neplăcute sau inconfortabile, ”botezul” mi l-am cu primele mele două cliente, care au venit la trei-patru săptămâni diferență, fiind trimise de același bărbat, una dintre ele fiind iubita oficială, iar cealaltă fiind iubita neoficială. Și a fost destul de incomod să gestionez ședințele astfel încât iubita oficială să nu își atingă scopul de a o urmări pe cea neoficială prin intermediul ședințelor de psihologie. De asemenea, mi s-a mai întâmplat ca oamenii să vină la ședințe cu așteptări nerealiste de a ne împrieteni și să fie extrem de reactivi și de supărați când au descoperit că, de fapt, au și ei de muncit în terapie și este necesar să respectăm unele protocoale.
Oamenii au prins curaj să meargă la psiholog
Reporter: Cum reușiți să nu vă implicați emoțional și să vă detașați de situațiile cu care se confruntă pacienții?
Andreea Dobrițan: O anumită doză de implicare există tot timpul, pentru că suntem oameni și pentru că suntem interesați de problemele cu care se confruntă clientul nostru. Însă aceste probleme reușesc să le las în cabinet prin concentrarea și bucuria mea asupra reușitelor mai mari sau mai mici pe care le-am avut cu al meu client în acea sesiune. De asemenea, îmi mai amintesc faptul că eu nu aș fi eficientă ca și psiholog dacă aș suferi alături de clientul meu. Așadar, mă concentrez pe obiective de atins și pe tehnici de aplicat.
Reporter: Creșterea numărului de persoane care apeleză la serviciile psihologice este legat de ridicarea nivelului de stres?
Andreea Dobrițan: Eu cred că stresul a existat mereu, la fel și problemele emoționale, psihice sau de personalitate. Însă psihologia este un domeniu relativ tânăr în lume (a apărut în jurul anilor 1900) și foarte tânăr în România (terapia a apărut necenzurată în România după 1990). Așadar, apelarea la serviciile psihologice din proprie inițiativă a crescut în ultimul timp datorită obișnuirii individului cu importanța terapeutului, dar și datorită înlăturării stigmei ce trona în societate deasupra clienților psihologilor. Acum oamenii au curaj să vină, să își povestească problemele și să înceapă să lucreze conștient în direcția rezolvării lor.
Reporter: Românii priveau în trecut cu suspiciune persoanele care apelau la un psiholog. S-a schimbat această atitudine?
Andreea Dobrițan: În mare parte, da. Încă mai sunt nevoită să fac diferențierea între psiholog și psihiatru, mai ales atunci când cineva mi se adresează cu ”doamna doctor psiholog”. Pentru că de aici pornește suspiciunea oamenilor, din ideea că, dacă mergi la psiholog, ”ești nebun”. Totuși, grație tehnologiei am reușit să ne facem vizibili în spațiul public și oamenii au reușit să vadă mărturii sau rezultate ai unor clienți ai psihologilor și să înțeleagă că a frecventa ședințele de terapie pentru minte și suflet e asemănător cu a frecventa diverse ședințe de terapie de specialitate pentru trup, atunci când avem un anume disconfort fizic.
”Noi înșine suntem arhitecții propriei vieți și ai propriilor experiențe”
Reporter: S-a întâmplat să aveți cazuri de persoane care au venit să ”rezolve” anumite probleme și să descoperiți că, de fapt, altele erau datele ecuației?
Andreea Dobrițan: Categoric! De obicei, oamenii vin atunci când problema lor este destul de stringentă și nu într-o etapă de prevenție primară sau secundară. Acea problemă care este foarte deranjantă are, de obicei, mai multe cauze care, la vremea lor, este posibil să fi reprezentat niște probleme mai mici, dar care au fost ignorate. Mai mult decât atât, oamenii vin convinși, de cele mai multe ori, că altcineva le-a provocat starea prezentă și mare le este mirarea să afle că noi înșine suntem arhitecții propriei vieți și ai propriilor experiențe.
Reporter: Ați reușit să rezolvați foarte multe cazuri ale persoanelor care v-au cerut ajutorul. Există unul care să vă fi impresionat în mod deosebit?
Andreea Dobrițan: Toate au particularitățile lor. Din toate am învățat și încă mai învăț. Așadar, toate îmi sunt dragi și fiecare client în parte este special în felul său. Nu aș putea să indic un caz anume, însă aș putea să indic un moment anume preferat de mine, cel în care anunț că este timpul să rărim frecvența ședințelor pentru că ne-am atins scopurile. Atunci clienții devin oarecum nostalgici, pentru că există acea alianță terapeutică. Și este foarte plăcut ca peste ani să aflu despre clienții mei că sunt bine și că au o mulțime de reușite. Așadar, mă bucur ori de câte ori primesc o veste de la un fost client de al meu.
Psiholog cu podcast
Reporter: Știu că, de ceva timp, aveți un podcast care se numește ”PSIHOPODCAST cu Andreea Dobrițan”. Cum a pornit acest proiect?
Andreea Dobrițan: Și acum zâmbesc când îmi amintesc de începuturi. Nașul fiului meu, Alex Ardelean, deține un studio de înregistrări și tocmai își achiziționase niște microfoane noi și de înaltă calitate. Așa că, împreună cu soțul meu, mi-au propus ”să testez” o vreme microfoanele. Am acceptat fără să cred vreodată că acest proiect va căpăta o asemenea amploare. Eram oricum în concediu de îngrijire a copilului și îmi făcea bine să iau legătura cumva cu meseria mea pe care o iubesc atât de mult. Așadar, am înregistrat câteva episoade în care Radu, soțul meu, era tehnicul, iar Alex Ardelean era partenerul meu de discuție. Când au văzut ca aceste episoade sunt apreciate de oameni, băieții mi-au propus să am invitați, iar Alex s-a mutat și el la tehnic. Cumva, nu am realizat că de la testatul microfoanelor am ajuns să livrez material serios de psihologie sub formă de podcast sau de pastile scurte care să placă publicului. Când mi-am dat seama ce se întâmplă, băieții m-au anunțat că din acel moment nu mai pot să cobor și că ar fi bine să evoluez 😊. Așa am creat și grupul ”Pastila de psiho, cu Andreea Dobrițan”, unde suntem peste 700 de oameni care abordăm diverse probleme legate de domeniul psihologiei.
Reporter: Cum vă alegeți invitații și care sunt subiectele de discuție?
Andreea Dobrițan: Inițial am fost doar eu și Alex. Mai apoi am făcut o serie în care am invitat colegi psihologi cu care am abordat diverse teme de interes. Ulterior, am invitat persoane valoroase din societatea noastră, care și-au povestit traseul evoluției lor și felul în care au reușit să depășească diferitele obstacole apărute. Acum suntem pe cale să finalizăm un sezon în care mi-am adresat o provocare: ”spune un domeniu, iar eu îl voi lega de psihologie”. Și am invitat profesioniști din cele mai diferite domenii: barista, medici, avocați, antrenori personali sau muzicieni.
Faceți săptămânal măcar o activitate care să vă aducă maximum de plăcere personală
Reporter: Ați putea să ne recomandați o carte sau mai multe din domeniul psihologiei pe care ar trebui să le citim?
Andreea Dobrițan: Cred că o carte de căpătâi ar fi ”Cele cinci limbaje ale iubirii”, a lui Garry Chapman și Ross Campbell. Există în două volume, unul pentru adulți, iar altul pentru copii. De ce am ales această carte? Pentru că eu am convingerea că oamenii care se simt iubiți și care iubesc cu adevărat au semnificativ mai puține probleme emoționale, iar și atunci când le au, reușesc să le depășească mult mai ușor. Iubirea este un combustibil important pentru o viață de calitate!
Reporter: Un sfat pentru ca oamenii să-și mențină calmul și să găsească o cale de relaxare.
Andreea Dobrițan: Nu știu dacă aș putea să dau sfaturi, însă o sugestie ar fi să nu se teamă și să se cunoască cu adevărat pe ei înșiși. Mai apoi să se autoaprecieze și să facă săptămânal o activitate măcar care să le aducă un maximum de plăcere personală. Așa își vor reîncărca bateriile. De asemenea, să trăiască conștient, adică să privească în jur atunci când se deplasează spre diferite destinații, să se bucure de aerul pe care îl inspiră, de avantajele pe care le au, de copilul care tocmai le-a zâmbit sau de porumbelul care le taie calea. De multe ori suntem atât de concentrați pe sarcini, încât uităm să privim în jurul nostru…
Așa că, închei cu un exercițiu de imaginație: imaginați-vă că urmează să faceți scufundări în ocean, coborâți sub apă și priviți prin ochelari toate minunățiile naturii: pești colorați, alge, corali șamd. Când v-ați ”săturat” de porția de frumusețe, reveniți la activitatea zilnică.
Comments 1