Jurisprudență | Curtea de Apel Constanța – Litigiu privind funcţionarii publici. Poliţist pus la dispoziţie. Solicitare acordare spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică

Reclamantul recurent a fost arestat preventiv şi apoi pus la dispoziţia Şefului IPJ, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale, acesta necontestând punerea la dispoziţie. Întrucât, în opinia sa, desfăşoară activităţi pentru care se acordă sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, doreşte plata acestui spor începând cu 29.04.2016 şi până la 01.07.2017 (data intrării în vigoare a legii 153/2017), precum şi de la data intrării în vigoare a acestei legi, până în prezent.

Coroborând textele Legii nr. 360/2002 cu cele ale legilor de salarizare rezultă intenţia legiuitorului de salarizare a poliţiştilor la nivel minim, întrucât situaţia în care se află este una specială, respectiv sunt puşi la dispoziţie pentru motivele prevăzute de lege.

Aşa cum prevede legea, salarizarea pentru perioada punerii la dispoziţie a fost stabilită prin Ordin al ministrului  (Ordin S/69/18.04.2016), acesta prevăzând că sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică se sistează, prin act administrativ emis în acest sens, la data punerii la dispoziţie – Ordin valabil în perioada în care legea 284/20101 era în vigoare – la data intrării în vigoare a legii 153/2017 fiind emis un nou ordin în acest sens, respectiv Ordinul S/7 din 31.01.2018.

Texte de lege incidente: Art. 65 alin. 4 din Legea nr. 360/2002, Art. 27² din Legea nr. 360/2002. Art. 65 alin. 1 din legea 284/2010, Decizia ÎCCJ nr. 51/2019 – completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept

Având în vedere că sesizarea instanţei s-a făcut sub imperiul legii noi de procedură, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 499 NCPC, potrivit cu care „Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. 1 lit. b, hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.”

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța –  Secția Contencios Administrativ și Fiscal sub nr …/118/2019, reclamantul SINDICATUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR ŞI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN M.A.I. în numele și pentru membrul de sindicat […] în contradictoriu cu pârâtul IPJ CONSTANŢA, a solicitat ca în baza probelor ce se vor administra să se dispună:

– Obligarea pârâtei la plata de despăgubiri materiale, ce vor fi cuantificate în cadrul cercetării judecătorești prin expertiză tehnică în specialitatea contabilitate, reprezentând contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică neacordat de către pârâta în perioada 29.04.2016 (data întocmirii Anexei nr. …/29.04.2016) până la data de 01.07.2017 (data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017).
– Obligarea pârâtei la plata contravalorii sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 (01.07.2017) și până la data prezentei precum și în continuare, cât timp reclamantul desfășoară activități de cercetare penală în dosare cu autor cunoscut și desfășoară activități de CFL, conform legii.
– Obligarea pârâtei să recunoască activitatea desfășurată în grupa I de muncă în perioada martie 2012 – septembrie 2019 ca fiind încadrată în condiții speciale de muncă în procent de 100%
– Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi ocazionate cu acest proces

Prin sentinţa civilă nr. 1847 din 09.12.2019, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată acţiunea.

Prima instanţă a reţinut că reclamantul este angajat la IPJ Constanţa din 08.04.2003, unde activează şi în prezent. Acesta a avut raporturile de serviciu suspendate ca urmare a arestării preventive în dosarul …/118/2016, perioada neconstituind vechime în muncă. Din data de 18.04.2012 şi până în prezent, reclamantul este pus la dispoziţia Şefului IPJ, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale.

Pentru perioada 21.03.2012 – 17.04.2012, fiind arestat preventiv, nu are dreptul la sporul şi adausurile prevăzute de lege. Începând cu 18.04.2012, de când este pus la dispoziţie, a beneficiat de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de bază, urmând ca la finalizarea procesului, în funcţie de soluţie, să fie repus în toate drepturile  de la data suspendării sau punerii la dispoziţie.

Instanţa s-a pronunţat şi asupra  excepţiilor de nelegalitate a Dispoziţiei Şefului IPJ nr. …/2012 şi a adresei nr. …/29.04.2016 prin care reclamantului i-au fost stabilite atribuţiile şi sarcinile, nefiind identificate motive de nelegalitate.

Excepţia prescrierii dreptului material la acţiune nu  a mai fost analizată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul SINDICATUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR ŞI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN M.A.I în numele și pentru  […], care a criticat-o ca fiind nelegală, invocând prevederile dispoziţiilor art.20 din Legea nr. 554/2004, art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă.

În motivare, recurentul susţine că:

 Dispoziţiile art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004 nu limitează în timp exerciţiul acţiunii, legalitatea actului administrativ individual putând fi cercetat oricând, în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. Pe de alta parte, motivarea privind nelegalitatea actului administrativ rezidă, în mod clar, din cuprinsul cererii de chemare în judecată în condiţiile în care a arătat faptul că deşi prin act administrativ i-au fost trasate reclamantului activităţi specifice de serviciu ce se circumscriu plaţii unor sporuri, pârâta refuză atât acordarea sporurilor aferente muncii prestate, cât şi excluderea respectivelor activităţi din anexa fişei postului, în condiţiile refuzului de plată a drepturilor salariale menţionate.

Astfel, a arătat  că reclamantul este încadrat în M.A.I. din anul 1997, din anul 2003 desfăşurându-şi activitatea în cadrul I.P J. Constanta. Începând cu luna martie 2012, reclamantul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile iar în luna aprilie a aceluiaşi an, acesta a fost pus la dispoziţia I.P.J. Constanta – Secţia 5 Poliţie prin Dispoziţia Şefului Inspectoratului nr.730309/CT/2012, unde a desfăşurat activităţi conform sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu stabilite de către Şeful I.P.J. Constanţa prin Dispoziţie.

Din data punerii la dispoziţie a recurentului – reclamant, în mod nelegal, intimata –  pârâtă l-a încadrat pe acesta în condiţii normale de muncă, ridicându-i şi grupa de muncă, deşi reclamantul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii de muncă ca şi restul angajaţilor care beneficiază de condiţii speciale.

Ceea ce estre important de analizat în speţa de faţă, este faptul că, prin Dispoziţia cu nr. …/2012, Anexa nr. …/29.04.2016, reclamantului i-au fost trasate sarcini şi atribuţii de serviciu de către Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa pentru care legea prevede acordarea sporului de suprasolicitare neuropsihică respectiv: „în teren şi la sediul secţiei în vederea soluţionării dosarelor penale cu A.C. aflate în competenţa de soluţionare a poliţiei de proximitate, precum şi activităţi de C.F.L”

Legea nr. 153/2017 – Anexa nr. VI – Capitolul II – Reglementări specifice personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, Secţiunea a 2-a – Soldele de funcţie şi salariile de funcţie:
Art. 12 (2) – Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil beneficiază de următoarele sporuri, în funcţie de condiţiile de munca:
c) pentru activităţile care solicită o încordare psihică foarte ridicată, un spor de până la 15% din solda defunctului/salariul de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de mutică respective.
(3) Locurile, condiţiile de muncă şi operaţiunile, precum şi procentele de acordare se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite, în limita prevederilor din Regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens.

Instanţa de fond menţionează nu a efectuat o analiza concreta a activităţii de serviciu ale reclamantului, prin analizarea anexei fişei de post, pentru a observa că acesta, printre alte activităţi specifice situaţiei juridice, mai desfăşoară şi alte activităţi pentru care nu este remunerat. În mod eronat, constată instanţa de fond că, în conformitate cu dispoziţiile Anexei 8 a Legii nr. 153/2017, sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică se sistează, prin act administrativ emis în acest sens, la data punerii la dispoziţie in condiţiile art. 60 alin. 1 din Anexa VI la legea cadru.

Aceste aspecte sunt nereale, în condiţiile în care niciunde în cuprinsul Anexei 8 la Legea cadru nr. 153/2017 nu se menţionează sistarea acordării sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică pentru personalul pus la dispoziţie.

Conform art. 60 alin. 1 din Anexa VI la Legea cadru nr.153/2017 (l) „Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare puşi la dispoziţie, potrivit legii, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale, ca efect al trimiterii în judecată unei instanţe penale, în stare de libertate, precum şi cel eliberat pe cauţiune, după caz, beneficiază de solda de funcţie/salariul de funcţie minimă/minim corespunzătoare/corespunzător gradului deţinut, de solda de grad/salariul gradului profesional deţinut, de gradaţiile cuvenite, precum şi de alte drepturi salariate prevăzute de normele metodologice aprobate de ordonatorul principal de credite, până la definitivarea situaţiei”.

Dispoziţiile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 prevăd că: „Poliţistul pus la dispoziţie îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii de poliţie şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de bază, precum şi de celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege”.

Art. 65 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. VII la Legea – cadru nr.284/2010 avea următorul cuprins: „Poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare puşi la dispoziţie, potrivit legii, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale sau care sunt judeca?i în stare de libertate ori libera?i provizoriu pe cauţiune beneficiază de salariul de funcţie minim corespunzător gradului profesional deţinut, de salariul gradului profesional şi de grada?iile cuvenite, până la definitivarea situaţiei”.

În esenţă, se arată faptul că, în cazurile în care polițistul este pus la dispoziţie, conform legii, acesta beneficiază de drepturile salariale corespunzătoare gradului profesional avut, la nivelul de bază, precum şi de celelalte drepturi prevăzute în lege. Printre celelalte drepturi salariate prevăzute de lege se regăsesc şi sporurile, pe care legiuitorul le-a acordat în funcţie de particularitățile muncii depuse şi de activităţile trasate, prin act administrativ, funcționarului public.

Astfel, legea prevede acordarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihică în situaţia în care poli?istul este însărcinat cu activităţi de poliţie judiciară. Din perspectiva normelor legale în vigoare pe perioada în care a solicitat acordarea despăgubirilor şi a sporului (Legea nr. 360/2002, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 153/2017), în opinia sa, nu există niciun impediment legal pentru a nu fi obligată pârâta la plata sumelor de bani solicitate, în condiţiile în care reclamantul a prestat efectiv activităţi de politie judiciară, pentru care nu a fost recompensat în niciun fel, deşi avea acest drept.
În opinia recurentului, nu pot fi restrânse drepturile băneşti ale unei persoane, cu titlu de sancţiune (pentru punerea la dispoziţie), salariul şi componentele acestuia fiind un drept de proprietate, conform art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. O interpretare contrară ar fi de natură să încalce drepturile omului, deoarece „o persoană care munceşte în anumite condiţii, pentru care legea prevede acordarea de compensaţii, este îndreptăţită să primească compensațiile aferente, altfel actul administrativ prin care i-au fost trasate respectivele sarcini ar fi lovit de nulitate, întrucât s-ar interpreta că munca respectivă ar fi muncă forţată.

Astfel, recurentul arată că sfera responsabilităților reclamantului, poliţist pus la dispoziţie, este identică cu cea existentă anterior momentului luării acestei măsuri, situaţie de fapt ce nu justifică diferenţa de tratament juridic.

Prin Decizia nr. 187 din 6 martie 2007, indicată şi de către instanţa de fond în motivarea soluţiei adoptate, Curtea Constituţională a reţinut, în ceea ce priveşte dispoziţia potrivit căreia cadrele militare care sunt puse la dispoziţie, aceştia beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului pe care îl au, la minimum, şi “această măsură este justificată de faptul că persoana pusă la dispoziţie nu mai are aceleaşi atribuţii ca acelea ce îi reveneau potrivit gradului şi funcţiei sale anterior, ci îndeplineşte numai unele sarcini atribuite de comandant şi care nu sunt incompatibile cu statutul său”

Din interpretarea per a contrario a considerentelor sus citate rezultă faptul că, în măsură în care persoana pusă la dispoziţie ar avea aceleaşi atribuţii ca acelea ce îi reveneau potrivit gradului şi funcţiei sale anterior punerii la dispoziţie, măsura reducerii drepturilor băneşti corespunzătoare gradului pe care îl au, la minimum, ar apărea ca nejustificată şi ilegală.

Or, recurentul solicită a  se observa ca aceasta reprezintă şi situaţia în care se află, una excepţională în care, deşi se afla pus la dispoziţie, prin act administrativ, intimata – pârâta i-a trasat sarcini de serviciu identice cu cele avute anterior punerii la dispoziţie, sens în care modalitatea de retribuire a acestuia este, pe de o parte, discriminatorie, întrucât instituie diferenţe de tratament între două persoane care prestează aceeaşi activitate (activitatea de poliţie judiciară) care implică recunoaşterea acelorași obiective şi elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situaţie comparabilă,şi  pe de altă parte constituie o violare a drepturilor salariatului de a fi remunerat pentru munca prestată.

Recurentul consideră că prin trasarea sarcinilor de serviciu, prin act administrativ, reclamantul având obligaţia de a presta activităţi „în teren şi la sediul secţiei în vederea soluţionării dosarelor penale cu A.C. aflate în competenţa de soluţionare a poliţiei de proximitate, precum şi activităţi de C.F.L, în sarcina pârâtului I.P. J. Constanţa s-a născut şi obligaţia de a-i achita reclamantului, conform dispoziţiilor art.65 alin.(4) din Legea nr. 360/2002, art. 65 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr.284/2010 precum şi art.60 alin.1 din Anexa VI la Legea cadru nr.153/2017, toate drepturile salariale aferente acestei activităţi care includ sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Per a contrario, în situaţia în care se va constata că reclamantul, deşi a prestat activităţi lucrative, care, conform legii se compensează cu acordarea sporului menţionat iar sporul nu a fost acordat, aşa cum rezultă din actele depuse, Dispoziţia cu nr. …/2012, Anexa nr. …/29.04.2016 apare ca fiind un act nelegal, sens în care înțelege să susţină şi în faţa Curţii de Apel excepţia de nelegalitate a Dispoziției cu nr. …/2012, Anexa nr. …/29.04.2016.

Motivele care îl determină să invoce nelegalitatea actului administrativ, Dispoziţia cu nr. …/2012, Anexa nr. …/29.04.2016 sunt date de faptul că, în esenţa, conform Legii nr. 360/2002, nerespectarea ordinelor, dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici superiori constituie abateri disciplinare, dacă nu au fost săvârşite de aşa maniera încât faptele să fie incriminate ca şi infracţiuni.

Astfel, în măsură în care prin Dispoziţia sus menţionată reclamantul a primit sarcini de serviciu „în teren şi la sediul secției în vederea soluţionării dosarelor penale cu A.C. aflate în competenţa de soluţionare a poliţiei de proximitate, precum şi activităţi de C.F.L” pentru care angajatorul avea obligaţia legală de a acorda sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, neacordarea respectivelor compensaţii materiale echivalează cu supunerea reclamantului la munca forţată, faptă care în sensul dispoziţiilor art. 212 din Noul cod penal reprezintă ea însăşi infracţiune, iar actul prin care a fost stabilită respectiva activitate, lovit de nulitate.

Punerea la dispoziţie a poliţistului presupune trasarea unor sarcini de serviciu, altele decât cele avute anterior în fişa postului, pentru care poliţistul urmează să fie remunerat conform legii. Asta înseamnă că menţinerea vechilor sarcini din fişa postului pe perioada punerii la dispoziţie, sarcini care se compensează cu anumite sporuri, presupune, în mod obligatoriu, şi recompensarea respectivelor activităţi prestate. În măsură în care legea interzice plata unor compensaţii către categoria funcţionarilor puşi la dispoziţie, consideră că, pentru identitate de raţionament şi pentru respectarea unui cadru legal, legea nu permite nici însărcinarea funcționarului public cu activităţi pentru care legea nu permite remunerarea.

Având în vedere aspectele menţionate, recurentul solicită instanţei de judecată să constate nelegalitatea actului administrativ Dispoziţia cu nr. …/2012, Anexa nr. …/29.04.2016, prin care reclamantului i-au fost trasate sarcini de serviciu pentru care legea nu permite acordarea de compensaţii materiale.

Pe fond, recurentul solicită admiterea acţiunii, obligarea pârâtei la plata de despăgubiri materiale ce vor fi cuantificate în cadrul cercetării judecătoreşti prin expertiza tehnica în specialitatea contabilitate, reprezentând contravaloarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică neacordat de către pârâtă în perioada 29.04.2016 (data întocmirii Anexei nr. …/29.04.2016) până la data de 01.07.2017 (data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017); obligarea pârâtei la plata contravalorii sporului de suprasolicitare neuropsihică, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 (01.07.2017) şi până la data prezentei precum şi în continuare, cât timp reclamantul desfăşoară activităţi de cercetare penală în dosare cu autor cunoscut conform legii; obligarea pârâtei să recunoască activitatea desfăşurată în grupa I de muncă în perioada martie 2012 – septembrie 2019 ca fiind încadrată în condiţii speciale de muncă în procent de 100%; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi ocazionate cu acest proces.

În drept, au fost invocate dispoziţiile  Legii nr.360/2002, Legea nr. 153/2017, Legea nr.284/2010, Legea nr. 554/2004 principiile de drept în materie.

În probaţiune, întrucât instanţa de fond nu a administrat niciuna dintre probele solicitate, recurentul  insistă în administrarea probei cu înscrisuri şi expertiza tehnică în specialitatea contabilitate.

În cadrul probei cu înscrisuri, recurentul solicită obligarea pârâtei să depună la dosarul cauzei documente financiar contabile din care să rezulte salariul reclamantului şi componentele acestuia. De asemenea, recurentul solicită obligarea pârâtei să depună documente din care să rezulte activităţile prestate de reclamant în slujba pârâtei.

În cadrul probei cu expertiză contabilă recurentul solicită, pe capătul 1 al cererii, calcularea despăgubirilor materiale reprezentând contravaloarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică neacordat de către pârâtă în perioada 29.04.2016 (data întocmirii Anexei nr. …/29.04.2016) până la data de 01.07.2017 (data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017).

Pe capătul 2 al cererii, recurentul solicită calcularea contravalorii sporului de suprasolicitare neuropsihică, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr.153/2017 (01.07.2017) şi până la data prezentei precum şi în continuare, cât timp reclamantul desfăşoară activităţi de cercetare penală în dosare cu Autor cunoscut conform legii.

În drept, au fost invocate prevederile  art. 20 din Legea nr.554/2004, art. 488 pct. 8 din C.pr civ (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.)
Legal citat, intimatul –  pârât IPJ CONSTANŢA a depus întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând legalitatea hotărârii recurate, Curtea constată următoarele:

În speţă a fost invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 punctul 8 C.pr.civ., respectiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Referitor la excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei cu nr. …/2012, Anexa nr. …/29.04.2016,instanţa constată că au fost aduse critici referitoare la modul de soluţionare a acestei excepţii dar, totodată, s-a arătat că se susţine aceeaşi excepţie şi în recurs.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004:
(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
(2) Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. În situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.
(3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.
(4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

Deşi invocarea aceleiaşi excepţii în recurs este admisibilă, potrivit Deciziei nr. 36/2016 pronunţată de ÎCCJ – completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, totuşi, atunci, când se invocă aceleaşi motive ca şi la instanţa de fond, modul de soluţionare intră în puterea de lucru judecat.

Pentru aceste motive excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei cu nr. …/2012, Anexa nr. …/29.04.2016, formulată în recurs, va fi respinsă, urmând a se analiza motivul de recurs ce priveşte soluţionarea acestei excepţii de către prima instanţă.

Deşi formularea excepţiei  este permisă chiar dacă a trecut o perioadă lungă de timp de la emiterea actului, aşa cum rezultă chiar din textul de lege (de altfel prima instanţă nu a susţinut că invocarea excepţiei nu este permisă ci a arătat doar, ca şi situaţie de fapt, că a trecut o perioadă considerabilă de la emiterea actului), petentul este dator să arate care texte de lege în vigoare la emitere au fost nesocotite, fapt ce ar permite soluţionarea acţiunii fără a se ţine cont de actul respectiv.
Documentele care fac obiectul excepţiei de nelegalitate stabilesc sarcinile pe care le are de îndeplinit recurentul, printre care şi aceea de a desfăşura activităţi în teren şi la sediul secţiei în vederea soluţionării dosarelor penale cu autori cunoscuţi, aflate în competenţa de soluţionare a poliţiei de proximitate.

În speţă, reclamantul recurent nu invocă nelegalitatea Dispoziţiei şi anexei în raport de textele de lege în vigoare la emitere. Acesta nu susţine că, în mod nelegal, s-au stabilit în sarcina sa atribuţii care nu puteau fi date  în perioada în care este pus la dispoziţie ci doreşte să fie remunerat potrivit acestor atribuţii. În consecinţă, recurentul doreşte aplicarea acestor acte şi nu înlăturarea lor, întrucât prin înlăturare dispare şi obiectul cererii sale.

Pentru aceste considerente se apreciază că excepţia de nelegalitate a fost corect respinsă prin aplicarea corectă a normelor de drept material.

Referitor la fondul cauzei, instanţa reţine că situaţia de fapt nu este controversată, reclamantul recurent fiind arestat preventiv şi apoi pus la dispoziţia Şefului IPJ, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale, acesta necontestând punerea la dispoziţie.

Întrucât, în opinia sa, desfăşoară activităţi pentru care se acordă sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, doreşte plata acestui spor începând cu 29.04.2016 şi până la 01.07.2017 (data intrării în vigoare a legii 153/2017) , precum şi de la data intrării în vigoare a acestei legi, până în prezent.

Accesoriu, solicită a se recunoaşte că activitatea prestată în perioada martie 2012 – septembrie 2019 se încadrează în grupa I de muncă. Referitor la această ultimă solicitare, aşa cum a remarcat prima instanţă, până la 17.04.2012 reclamantul recurent a fost arestat  preventiv, raporturile sale de muncă fiind suspendate. Chestiunea prezintă relevanţă doar în funcţie de modul de soluţionare a capătului principal de cerere.

Referitor la poliţistul pus la dispoziţie, legea 360/2002, forma sa în vigoare la data de 29.04.2016 (începând cu care se doreşte acordarea sporului) prevede la art. 65 alin. 4  că „poliţistul pus la dispoziţie îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii de poliţie şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de bază, precum şi de celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege”.

Aceeaşi lege, la data formulării cererii de chemare în judecată – 08.10.2019 – prevede la art. 2723 că:
(1) „Pe perioada punerii la dispoziţie, poliţistul îndeplineşte acele sarcini şi atribuţii stabilite în scris de şeful unităţii, comunicate sub semnătură.
(2) În situaţia în care faţă de poliţist s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, acestuia i se stabilesc sarcini şi atribuţii de serviciu care nu sunt de natură a impieta buna desfăşurare a procesului penal.
(3) Poliţistul pus la dispoziţie beneficiază de drepturile băneşti prevăzute de legislaţia privind salarizarea poliţiştilor aflaţi în această situaţie, precum şi de celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege”.

Art. 2729 din legea 360/2002 prevede următoarele:
 „Atunci când s-a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, poliţistul este repus în funcţia deţinută şi în toate drepturile avute la data punerii la dispoziţie sau suspendării, inclusiv de compensare a celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie sau suspendării”.

În cazul în care procesul va fi soluţionat în una dintre modalităţile enumerate, acţiunea reclamantului recurent nu are interes, întrucât acesta va fi recompensat potrivit muncii depuse pentru toată perioada în care a fost pus la dispoziţie. Cererea sa are însă interes în cazul în care nu se pronunţă una dintre soluţiile enumerate, întrucât ceea ce reclamă reclamantul este remunerarea sa potrivit muncii depuse în perioada punerii la dispoziţie.

Din analiza textelor de lege citate (cu nuanţele acestora pentru perioada supusă dezbaterii), rezultă că poliţistul pus la dispoziţie poate îndeplini orice atribuţii, cu condiţia să fie stabilite în scris şi să nu impieteze buna desfăşurare a procesului penal (legea nu distinge dacă este vorba de procesul penal în care este implicat sau orice proces penal legat de atribuţiile sale), dar salarizarea sa se va face la nivel de bază sau potrivit situaţiei în care se află.

Art. 65 alin. 1 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în vigoare până la abrogarea sa prin legea 153/2017 prevede că:
  (1) „Personalul militar pus la dispoziţie, potrivit legii, ca efect al trimiterii în judecata unei instanţe penale, în stare de libertate, precum şi cel eliberat pe cauţiune beneficiază de solda de funcţie minimă corespunzătoare gradului deţinut, de solda de grad, de gradaţiile cuvenite, precum şi de alte drepturi salariale prevăzute de normele metodologice aprobate de ordonatorul principal de credite, până la definitivarea situaţiei”.

La apariţia Legii nr. 153/2017, lege ce reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice, art. 60 alin. 1 prevede că:
„Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare puşi la dispoziţie, potrivit legii, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale, ca efect al trimiterii în judecata unei instanţe penale, în stare de libertate, precum şi cel eliberat pe cauţiune, după caz, beneficiază de solda de funcţie/salariul de funcţie minimă/minim corespunzătoare/corespunzător gradului deţinut, de solda de grad/salariul gradului profesional deţinut, de gradaţiile cuvenite, precum şi de alte drepturi salariale prevăzute de normele metodologice aprobate de ordonatorul principal de credite, până la definitivarea situaţiei”.

Coroborând textele Legii nr. 360/2002 cu cele ale legilor de salarizare rezultă intenţia legiuitorului de salarizare a poliţiştilor  la nivel minim, întrucât situaţia în care se află este una specială, respectiv sunt puşi la dispoziţie pentru motivele prevăzute de lege.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 187/2007 nu răspunde la problema în litigiu întrucât concluzionează că „nu ar putea cenzura dreptul legiuitorului de a stabili care este cuantumul indemnizației cuvenite, fără a încălca principiul separației puterilor în stat”.

În soluţia de respingere a cererii, instanţa de recurs mai are în vedere şi faptul că, aşa cum prevede legea, salarizarea pentru perioada punerii la dispoziţie a fost stabilită prin Ordin al ministrului  (Ordin S/69/18.04.2016), acesta prevăzând că sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică se sistează, prin act administrativ emis în acest sens, la data punerii la dispoziţie – Ordin valabil în perioada în care legea 284/20101 era în vigoare – , la data intrării în vigoare a legii 153/2017 fiind emis un nou ordin în acest sens, respectiv Ordinul S/7 din 31.01.2018.

Aceste Ordine care prevăd modalitatea de salarizare în perioada punerii la dispoziţie nu au fost anulate, fiind pe deplin aplicabile.

 Decizia nr. 51/2019 a ÎCCJ – completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept – la care face referire recurentul prin concluziile sale (aspecte neinvocate de altfel prin cererea de recurs  sau anterior deliberărilor) potrivit cu care „termenul de “salariu de bază” prevăzut de art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, și de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează extensiv, în sensul că se referă și la “salariul funcției de bază” al polițiștilor” nu este în măsură să înlăture, chiar şi în parte, argumentele mai sus expuse.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. 1 C.pr.civ., recursul a fost respins ca nefondat, prima instanţă făcând o corectă aplicare a normelor de drept material.