Prin sentinţa civilă nr. 1/ZZ.LL.2016 pronunţată de Judecătoria … în dosar nr. unic de mai sus, a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţie invocată de pârâtul A, prin notele de şedinţă depuse la fila nr. 122 din dosar fond şi a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie invocată de către pârâţii moştenitori ai defunctului B prin avocat C şi în consecinţă:
A fost respinsă ca prescrisă acţiunea civilă precizată (fila nr. 63 dosar fond) şi formulată de reclamanta SC D SRL prin lichidator judiciar E SPRL şi administrator special F, împotriva pârâtului B (decedat) prin moştenitorii G, A şi H, prin avocat şi pârâta I prin lichidator J SPRL, acţiune ce are ca obiect „Pretenţii”.
Reclamanta a fost obligată să plătească pârâţilor G, A şi H suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată şi ing.K suma de 820 lei, iar pârâţii G, A şi H au fost obligaţi să plătească ing. K suma de 480 lei – sume ce reprezintă diferenţe onorariu expertiză efectuată în cauză.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin acţiunea civilă precizată (fila nr. 63 dosar fond) reclamanta a solicitat despăgubirile aferente construcţiilor de pe nr. topo. 2/8 din CF 3 şi nu a imobilelor terenuri înscrise în CF 4 nr. top. 2/7, 2/5, 2/6 şi nici cele înscrise în CF 5 nr. top. 2/15, respectiv CF 6 nr. top. 7/1 şi 7/2, motiv pentru care instanţa de fond a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţie invocată de pârâtul A prin notele de şedinţă, depuse la fila nr. 122 din dosar fond. Astfel nu sunt întrunite condiţiile triplei identităţi de părţi, cauză şi acelaşi obiect, cerinţe prevăzute de art. 431 Cod civil.
Aceeaşi excepţie a autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtul de ordin II a fost respinsă de către instanţă prin încheierea din ZZ.LL.2015 (fila nr. 108 din dosar fond). Prin Sentinţa civilă nr. 8/2003, pronunţată de Judecătoria … în dosar 9/2002, I a fost obligată să lase în deplină proprietate şi paşnică posesie topograficele identificate mai sus, numitul B fiind obligat prin acelaşi dispozitiv să plătească I suma de 36.262.393 lei, reprezentând contravaloarea materialelor şi a muncii incorporate în construcţia edificată pe aceste nr. topografice, sentinţa pusă în executare de executorul judecătoresc L în cadrul dosarului execuţional 10/2008 .
Pretenţiile solicitate de către reclamantă în prezentul dosar au făcut obiectul şi unui alt dosar ce s-a aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti, care însă nu a fost judecat pe fond din culpa părţilor, cauza fiind perimată.
Instanţa de fond a analizat împrejurările care au determinat perimarea cauzei şi promovarea din nou a aceleaşi cereri înregistrate sub acest nou dosar, astfel:
La data de ZZ.LL.2005 la Tribunalul Satu Mare a fost înregistrată cauza cu nr. 11/2005. Prin Sentinţa civilă nr. 12/2007 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosar 11/2005, pârâtului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, printre altele şi cu privire la construcţiile magazin sătesc şi bufet, imobile edificate pe nr. topo. 2/8 din CF 3.
Prin aceeaşi sentinţă a fost disjuns capătul de cerere privind obligarea numitului B la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea imobilului magazin sătesc şi bufet stabilindu-se termen de judecată la data de ZZ.LL.2007.
Ulterior acestui termen cauza disjunsă a fost suspendată prima dată la ZZ.LL.2007, deoarece împotriva sentinţei arătate mai sus s-a declarat apel, iar soluţia ce trebuia pronunţată în cauza disjunsă depindea de soluţia cauzei atacate cu apel.
După soluţionarea irevocabilă a acţiunii principale din dosarul cu nr. 11/2005, în dosarul cu nr. 11/2005, la data de ZZ.LL.2010 cauza din nou a fost suspendată la cererea părţilor până la soluţionarea unei cereri de revizuire ce se afla la acel moment pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Această Încheiere de suspendare a fost comunicată părţilor, administratorul special din acest dosar F semnând de primire comunicarea aflată la dosarul Tribunalului la filele nr. 155. Astfel conform acestui înscris reclamanta a luat la cunoştinţă despre suspendarea voluntară din dosar, la data de ZZ.LL.2010, fără să o atace însă cu recurs însuşindu-şi tacit soluţia de suspendare.
Tribunalul Satu Mare la data de ZZ.LL.2012, în dosarul cu nr. 11/2005, prin sentinţa civilă nr. 13/2012 a constatat perimarea cererii disjunse din dosarul iniţial, deşi SC D SRL s-a opus admiterii excepţiei perimării.
Această ultimă sentinţă civilă a fost atacată cu recurs de către reclamantă, însă Curtea de Apel Oradea prin Decizia civilă nr. 14/ZZ.LL.2012 a constatat nulitatea recursului civil formulat în cauză.
Cauza dedusă judecăţii prezente a fost iniţial înregistrată la Judecătoria … la data de ZZ.LL.2013.
Instanţa de fond a apreciat că în cauză a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune având în vedere că iniţial atât acţiunea principală, cât şi cauza disjunsă din dosarul 11/2005 s-a aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti încă din anul 2005, respectiv din data de ZZ.LL.2005, în cauză pronunţându-se sentinţa civilă nr. 12/2007, care a rămas definitivă la data de ZZ.LL.2009 prin pronunţarea Deciziei civile nr. 15 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa de fond a luat în considerare începutul curgerii prescripţiei dreptului material la acţiune, data rămânerii definitive a Sentinţei civile nr. 12/2007, respectiv data de ZZ.LL.2009, când Înalta Curte de Casaţie şu Justiţie a pronunţat Decizia civilă nr. 15/2009.
Astfel dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial la fel cum este şi acţiunea promovată de către reclamantă, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de art. 3 din Decretul Lege nr. 167/1958, termen care este de 3 ani.
Odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind accesoriile acestuia.
Faţă de împrejurarea că noul proces a fost promovat de către reclamantă la data de ZZ.LL.2013, instanţa de fond a constatat că termenul de 3 ani de la data rămânerii definitive a Sentinţei civile nr. 12/2007, respectiv ZZ.LL.2009, a fost depăşit cu aproape 1 an de zile, motiv pentru care a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie invocată de către pârâţii moştenitori ai defunctului B, prin avocat C, acţiunea reclamantei fiind respinsă ca prescrisă.
Văzând şi dispoziţiile art. 453 C.proc.civ., instanţa de fond a obligat reclamanta să plătească pârâţilor G, A şi H suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat conform chitanţei aflate la fila nr. 105 din dosar fond.
De asemenea reţinând incidente şi dispoziţiile art. 451 C.proc.civ. instanţa de fond a obligat reclamanta să plătească ing. K suma de 820 lei, iar pe pârâţii G, A şi H să plătească ing. K suma de 480 lei, sume ce reprezintă diferenţe onorariu expertiză efectuată în cauză.
Împotriva sentinţei civile nr. 1/2016 au declarat apel pârâtul H şi reclamanta SC D SRL prin lichidator judiciar.
I. Prin apelul său (fila 2 dosar), pârâtul H, a solicitat admiterea căii de atac promovate şi în consecinţă exonerarea de plata sumei de 480 lei reprezentând diferenţă onorariu de expert în cauză, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.
În motivare, în fapt, a arătat că printre considerentele ce-au stat la baza pronunţării sentinţei atacate, nici unul nu este în legătură cu întinderea onorariului expertului ing. K, pentru a reuşi să înţeleagă raţionamentul instanţei de fond la obligarea pârâţilor privind această diferenţa de 480 lei, cu toate că, la dosarul cauzei, la data de ZZ.LL.2015 a depus o cerere prin care a arătat instanţei că efectuarea expertizei judiciare în cauză s-a realizat cu încălcarea de către expert a dispoziţiilor art. 335 alin. l NCPC privitoare la efectuarea expertizei la faţa locului: „Dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului sau sunt necesare explicaţiile părţilor, ea nu poate fi făcută decât după citarea părţilor prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în care li se vor indica ziua, ora şi locul unde se va face lucrarea. Citaţia, sub sancţiunea nulităţii, trebuie comunicată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrării. Confirmarea de primire va fi alăturată raportului de expertiză”. Despre nerespectarea prevederilor art. 335 alin. l NCPC apelantul susţine că a înştiinţat-o pe d-na expert, prin cererile privind reprogamarea, transmise prin e-mail la adresa … , atât la data de ZZ.LL.2015, cât şi la data de ZZ.LL.2015, în dosarul nr. 16/2014. Însă doamna expert a ignorat aceste comunicări şi bineînţeles şi dispoziţiile legale în vigoare, aplicabile efectuării expertizei judiciare, iar pentru citaţia care a le-a fost trimisă pentru data de ZZ.LL.2015, nu ai mai avut ocazia să-i comunice tardivitatea, întrucât au recepţionat-o de la poştă după termenul stabilit.
De altfel, dacă expertul ar fi respectat aceste dispoziţii legale în ceea ce priveşte componenţa actelor unui raport de expertiză, referindu-se la depunerea confirmărilor de primire ale invitaţiilor pe care i le-a trimis, *Confirmarea de primire va fi alăturată raportului de expertiză*, iar instanţa de fond ar fi reţinut aceste aspecte pe care i le-au prezentat şi în cadrul obiecţiunilor pe care le-au formulat în ce priveşte expertiza, apelantul pârât are convingerea că nu ar fi fost obligat la plata diferenţei de onorariu în sumă de 480 lei.
Faţă de aspectele mai sus prezentate, apelantul consideră că apelul său întruneşte condiţiile admisibilităţii.
În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe prevederile art. 335 şi ale art. 470 şi urm. C.proc.civ. Având în vedere dispoziţiile art. 223 C.proc.civ., apelantul pârât a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa de la dezbateri.
II. Prin apelul său (filele 3-4 dosar), reclamanta SC D SRL prin lichidator judiciar E SPRL şi administrator special F, solicită admiterea acestuia, în principal în temeiul art. 480 alin. 2 NCPC şi schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii sale, iar în subsidiar în temeiul art. 480 alin. 3 NCPC anularea sentinţei atacate şi judecarea procesului evocându-se fondul, în măsura în care se va reţine că prima instanţa nu a judecat cauza în fond.
În motivare, apelanta reclamantă a arătat că s-a reţinut în mod greşit că acţiunea sa este prescrisă avându-se în vedere ca termen de prescripţie data de ZZ.LL.2009 când a fost pronunţată decizia civilă nr. 15/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din dosarul cu nr. 11/2005.
Dar la data de ZZ.LL.2005 s-a înregistrat la Tribunalul Satu Mare dosarul cu nr. 11/2005 prin care B a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate.
În acest dosar, apelanta reclamantă menţionează că a formulat o cerere prin care a solicitat să fie despăgubită cu contravaloare imobilului magazin sătesc şi bufet, imobile edificate de către pârâta I, înscrise în CF nr. 3 cu nr.top. 2/8 şi pe care le-a cumpărat de la aceasta.
Cerere de despăgubire care a fost disjunsă având primul termen la ZZ.LL.2007, iar ulterior la data de ZZ.LL.2007.
Cererea în pretenţii prin care apelanta reclamantă a solicitat să fie despăgubită cu contravaloare imobilului magazin sătesc şi bufet a fost suspendată până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului cu nr. 11/2005, care a fost judecată definitiv şi irevocabil la data de ZZ.LL.2009 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ulterior cerere de despăgubire a fost repusă pe rol la Tribunalul Satu Mare tot în dosarul cu nr. 11/2005 la data de ZZ.LL.2010, iar la data de ZZ.LL.2010, dosarul s-a suspendat până la soluţionarea cererii de revizuire împotriva deciziei civile nr. 15/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din dosarul cu nr. 11/2005.
Ulterior la data de ZZ.LL.2012 s-a constatat perimarea dosarului nr. 11/2005 unde s-a disjuns cerere mea de despăgubire.
Apelanta reclamantă a solicitat a se observa că prescripţia dreptului material la acţiune începe la data de ZZ.LL.2012 când s-a perimat cerere sa de despăgubire, sau eventual la data de ZZ.LL.2010, când dosarul s-a suspendat până la soluţionarea cererii de revizuire. Ambele termene fiind în interiorul termenului general de prescripţie de 3 ani, şi nicidecum la data de ZZ.LL.2009 cum în mod greşit a reţinut prima instanţă.
Din altă perspectivă, apelanta reclamantă consideră că termen de prescripţie raportat la obiectul dosarului, îmbogăţire fără just temei, începe la data punerii în posesie asupra imobilului, conform procesului verbal de punere în posesie al executorului judecătoresc M din data de ZZ.LL.2010. De aceea, din această perspectivă apelanta reclamantă consideră ca dată a începerii a posesiei data de ZZ.LL.2010.
În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe prevederile art. 466-482 NCPC.
Prin întâmpinare (filele 29-30 dosar), intimatul H a solicitat respingerea apelului declarat de apelanta reclamantă SC D SRL şi, pe cale de consecinţă menţinerea dispoziţiilor hotărârii primei instanţe referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune, cu cheltuieli de judecată.
S-a susţinut, în fapt, că instanţa de fond a apreciat corect că în cauză a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune având în vedere că iniţial, atât acţiunea principală, cât şi cauza disjunsă din dosarul 11/2005 s-a aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti încă din anul 2005, respectiv din data de ZZ.LL.2005, în cauză pronunţându-se sentinţa civilă nr. 12/2007, care a rămas definitivă la data de ZZ.LL.2009 prin pronunţarea deciziei civile nr. 15 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Având în vedere dispoziţiile art. 8 din Decretul Lege nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, care prevăd: „(1) Prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea. (2) Dispoziţiile alineatului precedent se aplica prin asemănare şi în cazul îmbogăţirii fără just temei.” coroborate cu precizările art. 16 alin. 2 din acelaşi act normativ, conform cărora: „Prescripţia nu este întreruptă, daca s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea.”, perspectivele invocate de apelanta-reclamantă privind datele de începere a curgerii termenului de prescripţie, sunt doar simple supoziţii, nefodate şi netemeinice din punct de vedere legal, Instanţa de fond, în mod corect, a luat în considerare începutul curgerii prescripţiei dreptului material la acţiune, data rămânerii definitive a Sentinţei civile nr. 12/2007, respectiv data de ZZ.LL.2009, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia civilă nr. 15/2009.
Astfel, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial la fel cum este şi acţiunea promovată de către apelanta-reclamantă, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de art. 3 din Decretul Lege nr. 167/1958, termen care este de 3 ani.
Odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind accesoriile acestuia.
Faţă de împrejurarea că acest proces a fost promovat de către reclamantă la data de ZZ.LL.2013, termenul de 3 ani de la data rămânerii definitive a Sentinţei civile nr. 12/2007, respectiv ZZ.LL.2009, a fost depăşit cu aproape 1 an de zile.
După ce Sentinţa civilă 12/2007 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. 11/2005 a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 15/ZZ.LL.2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală în dosar nr. 11/2005 prin care s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul (intimat) B împotriva pârâţilor I, SC D SRL şi N şi, pe cale de consecinţă s-a constatat preluarea abuzivă fără titlu a imobilelor înscrise în CF 3 nr. top. 2/8 dezmembrat din CF 17, constatându-se totodată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 18/ZZ.LL.2002 încheiat la O între I şi SC D SRL privind imobilul înscris în CF 3 nr. top. 2/8, căruia în natură îi corespunde magazin sătesc, bufet şi teren intravilan în suprafaţă de 814 mp, pârâtele fiind obligate la restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, inclusiv a imobilului magazin sătesc şi bufet situate pe parcela cu nr. top. 2/8 din CF nr. 3, se poate observa că prin Sentinţa civilă nr. 19/ZZ.LL.2012, definitivă şi irevocabilă, pronunţata de către Judecătoria … în dosar nr. 20/2011, având ca obiect pretenţii, instanţa a respinge acţiunea civilă formulată de reclamanta SC D SRL împotriva pârâtului B, prin care a solicitat plata sumei de 40.000 lei reprezentând investiţiile pe care le-a efectuat în spaţiu în perioada cât a fost proprietara acestuia, invocând principiul îmbogăţirii fără justă cauză. Astfel, intimatul pârât invocă şi excepţia autorităţii de lucru judecat, având în vedere reglementarea instituţiei autorităţii de lucru judecat, potrivit art. 430 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, prin care se prevede că: „Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”, susţinându-se astfel că puterea de lucru judecat nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ea extinzându-se şi asupra considerentelor acesteia, din necesitatea de a nu se contrazice considerentele hotărârilor anterioare sau soluţiile date excepţiilor sau incidentelor procedurale în alt litigiu, care fac în prezent obiectul excepţiei autorităţii de lucru judecat, cât şi a faptului că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur).
Prin răspuns la întâmpinare (filele 39-40), apelanta reclamantă SC D SRL prin lichidator judiciar E SPRL şi administrator special F, a arătat că îşi menţine poziţia formulată în apelul împotriva sentinţei civile nr. 1/2016 în sensul admiterii acestuia şi solicită respingerea excepţiei prescripţiei dreptul la acţiune, deoarece, conform art. 2513 Codul civil, privind „Momentul până la care se poate invoca prescripţia. Prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate”.
Apelanta reclamantă a solicitat a se observa că intimaţii-pârâţi nu au invocat această prescripţie în termenul legal prevăzut de lege şi de aceea consideră că aceştia sunt decăzuţi din dreptul de a invoca prescripţia dreptul la acţiune.
De asemenea, apelanta reclamantă a solicitat respingerea excepţiei autorităţii de lucrul judecat, deoarece în dosarul nr. 20/2011 a solicitat pretenţii cu privire la valoarea investiţiilor făcute în interiorul clădirii respectiv mobilierul, zugrăveli, etc., iar în dosarul nr. 16/2014 a solicitat să îi fie plătită contravaloarea clădirilor pe care le-a cumpărat de la I.
Apelanta reclamantă menţionează că nici sumele de bani nu sunt aceleaşi, deoarece în dosarul nr. 20/2011 a cerut suma de 40.000 lei, iar în dosarul nr. 16/2014 a solicitat suma de 190.000 lei. În plus această excepţie a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 1/2016 – atacată şi deoarece intimaţii-pârâţi nu au declarat apel împotriva acestei seminţe, apelanta reclamantă consideră că această excepţie intră în sfera autorităţii de lucrul judecat.
La filele 42-43 dosar, intimatul A a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de către H, arătând că este în acord total cu precizările făcute de către acest intimat în rândurile întâmpinării depuse şi solicită respingerea apelului declarat de către apelanta-reclamantă SC D S.R.L. şi pe cale de consecinţă, menţinerea dispoziţiilor hotărârii primei instanţe, referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea răspunsului la întâmpinare, intimatul A a reluat în integralitate lor susţinerile din întâmpinarea formulată de H.
Prin concluziile scrise depuse la data de ZZ.LL.2017, apelanta reclamantă SC D SRL prin lichidator judiciar E SPRL şi administrator special F, a solicitat admiterea apelului său astfel cum a fost formulat, în esenţă, reiterând aceleaşi argumente din cererea apel şi răspunsul la întâmpinarea părţii adverse.
La data de ZZ.LL.2017, F, în calitate de administrator special al SC D SRL., a transmis prin fax completare la concluzii scrise, solicitând instanţei de apel să observe, ca numitul A a încercat toate mijloacele şi metodele posibile pentru a se sustrage de la datoria ce îi revenea pentru achitarea despăgubirilor cu privire la imobilul magazin sătesc şi bufet, proprietatea firmei, deşi dispozitivul sentinţei dată în dosarul cu nr. 11/2005, „obligă pe numitul A, la plata contravalorii imobilului”.
Administratorul special arată că a promovat la Judecătoria … , contestaţie la executare, sub dosar nr. 21/2011, în care a invocat dreptul de superficie pe care îl are asupra clădirii şi să nu îi pună în posesie până la achitarea contravalorii clădirii, ba a obţinut chiar şi o suspendare, însă la Tribunalul Satu Mare, i s-a respins contestaţia rămânând definitivă la data de ZZ.LL.2011, iar executorul judecătoresc l-a pus în posesie pe numitul B, cu mai mult decât prevedea dispozitivul sentinţei, extinzându-se şi cu alte nr. topo, pe care este construită o parte din clădire, pe topurile nr. 7/1,7/2, menţionând în procesul verbal „Magazin sătesc cu teren aferent”, deşi s-a opus punerii în posesie cu partea de clădire, care se extinde pe celelalte nr. topo, a menţionat în procesul verbal de executare acest aspect, însă a continuat executarea pentru toată clădirea.
Din nou a făcut contestaţie la Judecătoria … , dosar nr. 22/2011, însă rezultatul a fost negativ, rămânând definitiv la ZZ.LL.2012.
Pentru toate acestea administratorul special consideră că operează „temeiul” îmbogăţirii fără justă cauză, care nu poate începe altcând, decât la data punerii în posesie şi extinderii executării, în data de ZZ.LL.2010, cu atât mai mult pentru partea de clădire care nu este edificată pe nr. topo 2/8, la care sentinţa de restituire în baza Legii nr. 10, se referă strict.
Susţine că nu poate interveni prescripţia aici nici intr-un caz, deoarece demersurile pentru recuperarea pretenţiilor le-a început încă din anul 2010-2011, prin dosarele de contestaţie pentru drepturi de superficie, asupra imobilului, până la achitarea contravalorii acestuia, nu i se poate impune nici delăsarea şi nepunerea în lucrare în vederea recuperării, deoarece a promovat contestaţii atât înaintea punerii în posesie, cât şi după punerea în posesie, a motivat şi a cerut măcar partea cealaltă de clădire care nu se găseşte în nr. topo 2/8 să i se lase lui, sau cel puţin să nu fie pusă în posesie până la achitarea contravalorii.
Mai învederează că numitul B, a încercat şi a şi reuşit prin dosarul nr. 23/2012, să pună firma în faliment şi pe urma să o dizolve în ideea de a se sustrage de la despăgubiri, deşi a mai rămas pe firmă un teren din CF nr. 24, nr. top.: 2/5, 2/6, încercând să facă anumite compensări şi să menţină firma pe linie de plutire să-şi achite datoriile faţă de finanţe, a fost împiedicat prin acţiuni dolosive ajutat direct sau indirect de cei care ar trebuii să apere legea şi bunurile firmei, pentru o funcţionare demnă şi corectă, care aduce venit la bugetul de stat, nu să fie îndestulaţi anumiţi indivizi lacomi fără pic de decenţă şi bun simt, în urma acţiunilor de furt, de sustragere de sub sechestru au reuşit să îl împiedice să achit datoriile faţă de finanţe.
După decesul lui B, în anul 2014, administratorul special susţine că a făcut demersuri pentru mediere la P din … , însă intimaţii pârâţi nu au binevoit a da curs procesului de mediere, rămânând în cele din urmă tot soluţia instanţei.
Administratorul special consideră că pentru motivele arătate mai sus şi depuse şi în concluziile anterioare, sunt întemeiate pentru admiterea apelului, iar pe cale de consecinţă solicită admiterea acestuia.
Apelurile se constată a fi nefondate conform considerentele ce urmează:
Partea reclamantă a înţeles să valorifice dreptul la despăgubiri constând în contravaloarea imobilelor bufet şi magazin sătesc amplasate pe terenul care a fost restituit persoanei îndreptăţite B (în prezent decedat), în temeiul Legii nr. 10/2001.
S-a susţinut de către reclamantă că beneficiarului legilor de reparaţie în materia proprietăţii i-ar fi revenit obligaţia de a despăgubi pe constructorul imobilelor amplasate pe terenul restituit în proprietate, respectiv a dobânditorului cu titlu oneros.
Prima instanţă a examinat judicios dovezile administrate stabilind în mod întemeiat că acţiunea reclamantei este prescrisă. Pentru această soluţie a fost avută în vedere împrejurarea că în dosar nr. 11/2005 al Tribunalului Satu Mare, SC D SRL a solicitat în contradictoriu cu numitul B obligarea acestuia la plata contravalorii supraedificatelor aflate pe terenul ce i-a fost restituit în proprietate.
Cererea având acest obiect a fost disjunsă prin sentinţa civilă nr. 12/2007 a Tribunalului Satu Mare, stabilindu-se termen de soluţionare la data de ZZ.LL.2007. Ulterior, în urma promovării căilor de atac în contra soluţiei dată acţiunii întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, judecata cererii din dosarul disjuns a fost suspendată. La soluţionarea irevocabilă a acţiunii principale prin decizia civilă nr. 15/ZZ.LL.2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea disjunsă era suspendată; ca urmare a fixării unui termen intermediar la ZZ.LL.2010 s-a dispus din nou suspendarea soluţionării cauzei până la judecarea unei cereri de revizuire aflată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În fine, Tribunalul Satu Mare prin sentinţa civilă nr. 13/2012 a constatat perimarea cererii disjunse din dosarul iniţial 11/2015, sentinţă rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 14/2012 a Curţii de Apel Oradea.
Tribunalul consideră că în mod temeinic instanţa de fond a fixat momentul în care a început să curgă termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune la data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care persoanei îndreptăţite i s-a restituit proprietatea imobiliară , respectiv terenul.
Susţinerea apelantei SC D SRL referitoare la curgerea termenului doar de la data când a intervenit dispoziţia de suspendare a judecării cererii disjunse ca urmare a promovării pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a unei căi extraordinare de atac – respectiv de la ZZ.LL.2010 – este nefondată. Doar în ipoteza în care instanţa investită cu soluţionarea căii extraordinare de atac ar fi dispus şi suspendarea executării hotărârii atacate cu revizuire ar fi putut fi avută în vedere interpretarea apelantei SC D SRL, respectiv că prescripţia dreptului material la acţiunea în despăgubiri nu ar fi început să curgă, ori mai precis că prescripţia ar fi fost la rându-i suspendată.
Nu poate fi primită nici afirmaţia că prescripţia ar începe să curgă de la data constatării perimării acţiunii iniţiale din dosar nr. 11/2005 al Tribunalului Satu Mare, ori de la data realizării executării hotărârii de retrocedare la data de ZZ.LL.2010, aceste momente neavând semnificaţie pentru despăgubirile care puteau fi cerute doar de la data la care fostului proprietar al terenului i se stabilea irevocabil printr-o hotărâre judecătorească dreptul la retrocedare.
În ceea ce priveşte apelul pârâtului H, tribunalul constată că şi acesta are caracter nefondat. În faţa instanţei de fond, pârâtul apelant a formulat obiecţiuni faţă de lucrările pregătitoare ale expertizei încuviinţate, respectiv în contra convocării pentru constatările expertului la data de ZZ.LL.2015.
Întrucât expertul tehnic a înţeles să dea curs obiecţiunii referitoare la convocarea părţilor pentru data de ZZ.LL.2015 şi a fixat o nouă convocare la data de ZZ.LL.2015, instanţa de fond în mod întemeiat a validat lucrarea de expertiză şi a dispus părţilor să suporte costurile efectuării ei.
Susţinerea apelantului că pentru cea de-a doua convocare înştiinţarea ar fi fost primită de la serviciul poştal al localităţii cu întârziere nu a fost dovedită, tribunalul neavând posibilitatea de a examina această împrejurare şi nici de a aprecia dacă acest fapt poate să ducă la nulitatea actului de procedură.
Ţinând seama de considerentele expuse în temeiul art. 480 C.proc.civ. instanţa a respins ca nefondate apelurile conform dispozitivului prezentei decizii, omiţând acordarea cheltuielilor de judecată potrivit art. 453 şi art. 482 C.proc.civ.
