Cinci judecători de la Curtea de Apel Constanța au fost sancționați disciplinar de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii. Cei cinci au fost pedepsiți fie prin suspendarea din funcție, fie prin retrogradarea din gradul profesional, fie s-au ales cu salariile tăiate.
Magistrații sancționați sunt acuzați de “nerespectarea în mod nejustificat a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente”. Potrivit luju.ro, dosarul disciplinar a vizat contestarea de către cei cinci magistrați a unor hotărâri ale Colegiului de conducere al Curții de Apel Constanța privind formarea completelor de judecată.
Potrivit CSM, au fost aplicate următoarele sancțiuni:
– Ciprian Coadă – judecător în cadrul Curţii de Apel Constanţa: suspendarea din funcţie pentru o perioadă de 4 luni” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a II a din Legea 303/2004.
– Valentina Boboc – judecător în cadrul Curţii de Apel Constanţa: retrogradarea din gradul profesional de curte de apel în gradul profesional de tribunal şi continuarea activităţii în cadrul Tribunalului Constanţa pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.99 lit. m) teza a II a şi t) teza I din Legea 303/2004.
– Georgiana Anghel Tudor – judecător în cadrul Curţii de Apel Constanţa: retrogradarea din gradul profesional de curte de apel în gradul profesional de tribunal” şi continuarea activităţii în cadrul Tribunalului Constanţa, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.99 lit. m) teza a II a şi t) teza I din Legea 303/2004.
– Iulia Cezara Suciu – judecător în cadrul Curţii de Apel Constanţa: diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 1 an” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. m) teza a II a din Legea 303/2004.
– Marius Virgil Ungureanu – judecător în cadrul Curţii de Apel Constanţa: diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 1 an pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. m) teza a II-a din Legea 303/2004.
Tot în ședința de luni, Secția pentru judecători în materie disciplinară a mai decis ca judecătorul Mihai Radu Roman, din cadrul Tribunalului Ilfov, să fie retrogradat din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie şi să își continue activitatea în cadrul Judecătoriei Buftea, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. a) din Legea 303/2004 (manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu). Toți judecătorii sancționați au drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
DOCUMENT – Secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM – ordinea de zi soluționată a ședinței din 13 decembrie 2021 (amânarea pronunțării din 8 decembrie):