Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat, marți, mediile finale obținute de către candidații la concursul de promovare în funcții de conducere a judecătorilor, organizat în perioada septembrie – decembrie 2021. În ceea ce privește instanțele din raza de competență a Curții de Apel Oradea, au fost anunțate notele candidaților pentru funcțiile de vicepreședinte al Tribunalului Bihor, respectiv președinte al Judecătoriei Oradea.
Pentru funcția de vicepreședinte al Tribunalul Bihor a candidat judecătoarea Teodora Carmen Balogh, care a obținut media finală 8,54 (nota pentru proiectul referitor la exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere pentru care candidează – 8,28, iar cea la testarea scrisă – 8,80).
Aceasta este absolventă a Facultății de Drept din Oradea, promoția 2001, iar între 2002 și 2004 a fost consilier juridic la Fundaţia Română pentru Comunitate, Copii şi Familie. A urmat apoi cursurile Școlii Naționale de Grefieri, iar din 2005 până în 2008 a fost grefier cu studii superioare juridice la Judecătoria Oradea. Timp de un an a fost grefier la Curtea de Apel Oradea, după care a urmat cursurile Institutului Național al Magistraturii. În 2011 a devenit judecător la Judecătoria Oradea, iar din 2015 activează în cadrul Tribunalului Bihor, la secția I Civilă.
Pentru funcția de președinte al Judecătoriei Oradea au candidat judecătoarele Diana Anca Ionescu și Carmen Gabriela Miron. Documentul publicat de CSM indică media finală – 6,010 – obținută de candidata cu codul A1068, fără a fi indicată identitatea acesteia. Însă, cum media este sub 7, potrivit regulamentului de concurs, candidata nu a obținut funcția vizată.
La acest concurs s-a mai înscris Anca Diana Cipleu (actuala președintă cu delegare a Judecătoriei Aleșd) care a vizat funcția de președinte al Judecătoriei Aleșd, dar care s-a retras înainte de începerea probelor. La rândul său, judecătoarea Simona Minodora Costași, care s-a înscris pentru șefia Judecătoriei Carei, a fost decăzută din dreptul de a participa la concurs în baza art. 7 alin. 3 teza finală din Regulament – a depășit termenul de depunere a proiectului.
De asemenea, chiar dacă a figurat printre candidații admiși la concurs, judecătoarea Ioana Florentina Popa, care a aspirat la funcția de președintă a Judecătoriei Beiuș, nu are pe tabelul cu mediile finale.
DOCUMENT – Tabel de clasificare a candidaţilor la concursul/examenul de promovare în funcţii de conducere, organizat în perioada septembrie – decembrie 2021: