Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat, marți, decizia definitivă în cazul unei foste judecătoare din județul Arad, acuzată de abuz în serviciu și fals. Curtea Supremă a respins apelul Parchetului și pe cel al părții vătămate, păstrând condamnarea de 7 ani de închisoare aplicată de Curtea de Apel Timișoara în cazul ex-judecătoarei Floriță Boloș, de la Judecătoria Ineu.
Doar că fostul magistrat nu va executa nicio zi de detenție din pedeapsă. Aceasta pentru că instanța a constatat că Floriță Boloș a plătit deja pentru faptele sale. ”Inculpata a executat pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare în perioada 10.06.2013-26.07.2016 şi 31.10.2017-17.01.2018 când a fost liberată condiţionat prin decizia penală nr. (…)/17.01.2018 pronunţată de Tribunalul Arad”, s-a arătat în sentința Curții de Apel Timișoara, menținută de Înalta Curte.
Acuzațiile aduse fostei judecătoare
Floriță Boloș, fostă judecătoare la Judecătoria Ineu, a fost cercetată de DNA sub acuzația că în anul 2011 a pronunțat șase hotărâri judecătorești prin care, în mod nelegal, a transerat în patrimoniul unei firme 254 de parcele de teren, în suprafață de peste 400 de hectare, aflate în extravilanul comunei arădene Zărand.
Potrivit procurorilor DNA, judecătoarea ”a reținut în mod nereal, în cuprinsul sentințelor, faptul că acțiunile sunt timbrate legal, că pârâții și reclamanții din cauze au calitate procesuală pasivă, respectiv activă, că pârâții au avut în patrimoniul acestora dreptul de proprietate cu privire la parcelele de teren menționate în cererile de chemare în judecată și că pârâții din cauze au refuzat în prealabil încheierea contractului în formă autentică”.
În plus, soluțiile ar fi fost pronunțate de judecătoarea Boloș în absența proprietarilor terenurilor în cauză și fără să ceară probe ”necesare adoptării unor soluții juste”. Anchetatorii susțin că și Primăria Timișoara s-a ales cu un prejudiciu de 40.000 de lei, prin neîncasarea la bugetul local a taxelor de timbru aferente.
Anterior acestui dosar, trimis în judecată în 2018, fosta judecătoare a mai fost subiectul altor două cauze similare, soldate cu condamnări la 4, respectiv 7 ani de închisoare.
Dosarul din 2018, rejudecat
Dosarul în care fostul magistrat a fost acuzat de abuz și fals în cazul retrocedărilor de la Zărand a fost judecat de două ori la Curtea de Apel Timișoara. După prima condamnare, Înalta Curte a retrimis dosarul la instanța din Banat, pentru rejudecare. Anul trecut, chiar înainte de Crăciun, judecătorii timișoreni au anunțat sentința: 7 ani de închisoare, anularea a sute de numere cadastrale și suspendarea mai multor cărți funciare.
Curtea de Apel Timișoara a constatat că Floriță Boloș își plătise păcatele prin executarea unei părți din celelalte două condamnări anterioare, deci nu mai trebuia să stea după gratii.
Hotărârea instanței din orașul de pe Bega a devenit definitivă marți, 14 decembrie, când Curtea Supremă a respins apelurile Parchetului și ale unei părți vătămate.
Hotărârea Curții de Apel Timișoara este disponibilă, în format anonimizat, AICI.