Jurisprudență | Tribunalul Olt – Obligația efectuării de lucrări de combatere a eroziunii terenurilor proprietate privată

Prin sentinţa civilă nr. X/03.02.2021 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosar nr. X/311/2015 s-a respins excepția lipsei calității procesuale active precum și excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâtă.

Au fost respinse cererile conexate precizate şi formulate de reclamanții S N(CNP:), cu domiciliul în B si cu domiciliul procesual ales la Cab. Asociat M V R şi C R R, cu sediul in S , S C (CNP:) , cu domiciliul în B, şi P (fostă S) E– A (CNP:), cu domiciliul în B, , ambii cu domiciliul procesual ales la Cab. Av. R G în in contradictoriu cu paratele S.C H S.A, cu sediul în şi S.C H S.A – Sucursala H R V, cu sediul în R V,.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Potrivit contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.X/21.03.2007, reclamantul S Na dobândit un teren în suprafaţă de 129.789 mp cu destinaţie pădure, situat în sola 50, parcela 1020, în extravilanul comunei V, care se învecinează la vest cu râul O, teren cu privire la care a fost reconstituit anterior dreptul de proprietate conform Legii nr.18/1991 a fondului funciar, iar conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.X/21.03.2007, reclamanţii S C şi S E A au dobândit un teren cu destinaţie pădure situat în sola 51, parcela 1020/1, în extravilanul comunei V, teren care se învecinează de asemenea  la vest cu râul O.

Astfel cum rezultă din precizările şi înscrisurile depuse de pârâte, construcţia hidrotehnică Lacul de acumulare S, situată pe râul O, cu care se învecinează terenurile reclamanţilor, a fost edificată anterior anului 1989, amplasarea şi începerea lucrărilor fiind stabilită prin Decretul prezidenţial nr.25/1979, pentru investiţie fiind scoase din fondul funciar terenuri în suprafaţă de 93.000 mp.

Potrivit contractului de concesiune de la f.45 şi următoarele, vol. I, în anul 2004, pârâta a încheiat cu Ministerul Economiei şi Comerţului un contract de concesiune pe o durată de 49 de ani, potrivit căruia a preluat în concesiune bunuri proprietate publică a statului din domeniul producerii energiei în centrale hidroelectrice şi terenurile pe care sunt amplasate în scopul exploatării, reabilitării, modernizării precum şi construirii de noi amenajări hidroenergetice, printre care se află Barajul şi Lacul de acumulare S, pe care îl exploatează în conformitate cu autorizaţia de gospodărire a apelor emisă de Administraţia Naţională Apele Române în favoarea titularului H Sa – Sucursala H R V.

Prin cererile conexate, astfel cum au fost precizate la termenul din data de 04.07.2019, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtelor să efectueze lucrările specifice de protecţie a malului stâng al Lacului de acumulare S, jud.O, în zona care se învecinează cu aceste terenuri aflate în proprietate lor, întrucât ca urmare a neefectuării lucrărilor, apa din lacul de acumulare distruge terenurile sale prin eroziunea care se produce în fiecare an, cu cheltuieli de judecată, temeiul legal invocat fiind art.34, art.53 alin.5, art.62 alin.2 din Legea nr.107/1996.

Prin întâmpinare, pârâtele  au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sucursalei pe motiv că nu are personalitate juridică necesară purtării unui proces, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea cererii, motivat de faptul că, în calitate de concesionar al bunurilor proprietate publică nu poate efectua lucrări de investiţii pe terenurile proprietate privată.

Pârâtele au formulat şi cererea de arătare a titularului dreptului însă, prin încheierea din data de 25.01.2016, cererea a fost respinsă ca fiind tardiv formulată ; la acelaşi termen, instanţa a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sucursalei.

Analizând cu prioritate excepţia invocată, instanţa reţine că potrivit art.32 lit.a şi b din Codul de proc.civilă, orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul are capacitate procesuală în condiţiile legii precum şi calitate procesuală.

Deşi pârâtele au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivele nu se referă la calitatea procesuală, ci la capacitatea procesuală, respectiv la aptitudinea sucursalei de a sta în judecată; analizând cererea formulată şi actele dosarului, instanţa constată că pârâtele au fost chemate în judecată întrucât exploatează şi administrează Barajul şi Lacul de acumulare S, lucru necontestat, prin urmare instanţa reţine că au calitate procesuală pasivă iar Sucursala Hidrocentrale R V exploatează efectiv construcţia hidrotehnică în cauză, fiind titularul autorizaţiei de gospodărire ape (f.63-65), astfel că poate sta în judecată pentru litigiile care se referă la activitatea desfăşurată în cadrul acestei exploatări, în consecinţă, excepţia invocată urmează a fi respinsă ca nefondată.

Instanţa reţine că potrivit art.34 din Legea nr.107/1996, în zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, obligaţia de întreţinere, reparare sau refacere a unor astfel de lucrări, ca şi de întreţinere a albiilor în zona amenajată, a cuvetelor şi a malurilor revine celor care au în administrare sau în exploatare lucrările respective. Deţinătorii cu orice titlu ai terenurilor, care au avantaje din întreţinerea şi amenajarea lucrărilor de apărare, plătesc administratorului acestor lucrări cheltuieli ocazionate de amenajarea şi întreţinerea acestora corespunzător avantajului. Fondurile astfel constituite vor fi utilizate de administratorul lucrărilor de apărare pentru întreţinerea şi repararea acestora. Autoritatea publică centrală din domeniul apelor va stabili metodologia de determinare a cotei de participare la cheltuielile de întreţinere şi amenajare a lucrărilor de apărare, care se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale, la propunerea Administraţiei Naţionale “Apele Române”. Întreţinerea albiei minore în aval de o lucrare de barare sau de evacuarea unei folosinţe hidroenergetice revine deţinătorului cu orice titlu al acelei lucrări, pe zona de influenţă a amenajării, ce nu poate fi mai mică de 500 m.

Potrivit art.53 alin.5, prin avizul de gospodărire a apelor, investitorul poate fi obligat să execute şi alte lucrări necesare, necuprinse în documentaţia tehnică, astfel încât lucrările, construcţiile sau instalaţiile propuse să nu producă pagube utilizatorilor de apă existenţi sau riveranilor din amonte şi din aval iar conform art.62 alin.2, la proiectarea barajelor şi îndiguirilor se va analiza în mod obligatoriu necesitatea şi se vor prevedea, în funcţie de condiţiile concrete din amplasament, lucrările necesare de apărări şi consolidări de maluri, rectificări sau reprofilări de albii, lucrări de combatere a eroziunii solului.

Instanţa reţine că potrivit art.3, aparţin domeniului public al statului apele de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 km2, malurile şi cuvetele lacurilor, precum şi apele subterane, apele maritime interioare, faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi potenţialul valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor maritime iar potrivit art.40, în scopul asigurării protecţiei albiilor, malurilor, construcţiilor hidrotehnice şi îmbunătăţirii regimului de curgere al apelor, se instituie zone de protecţie pentru: a) albia minoră a cursurilor de apă; b) suprafaţa lacurilor naturale sau a bălţilor acoperite de apă şi de vegetaţie acvatică, precum şi a plajei şi falezei mării; c) suprafaţa lacurilor de acumulare corespunzătoare cotei aferente debitului de verificare a acestora; d) suprafeţele ocupate de lucrări de amenajare sau de consolidare a albiilor minore, de canale şi derivaţii hidrotehnice la capacitatea maximă de transport a acestora, precum şi de alte construcţii hidrotehnice realizate pe ape; e) lucrări de apărare împotriva inundaţiilor; f) construcţii şi instalaţii hidrometrice, precum şi instalaţii de determinare automată a calităţii apelor ; în conformitate cu anexei 2 la Legea nr.107/1996, lăţimea zonei de protecţie a lacului de acumulare este de 15 m.

Pentru soluţionarea cauzei, instanţa a administrat proba cu înscrisuri şi proba cu expertiza judiciară având ca obiective identificarea terenurilor reclamanţilor, dacă sunt afectate de eroziune, suprafaţa afectată şi întocmirea unui plan topografic iar la solicitarea instanţei, Administraţia Naţională a precizat situaţia din zona Lacului de acumulare S.

Instanţa a solicitat expertului să identifice zona de protecţie a lacului de acumulare, însă a revenit, având în vedere răspunsul Administraţiei Apele Române de la f.137 vol.II, din care rezultă că stabilirea zonei de protecţie se face de către o comisie de specialitate.

Potrivit raportului de expertiză întocmit de expert M I, terenurile reclamanţilor se învecinează cu lacul de acumulare şi, în vecinătatea lacului, prezintă semne de eroziune conform anexelor de la f.193-194, lăţimea porţiunii afectate fiind variabilă, între 4,4 m şi 25 m în cazul terenului de 37.500 mp aparţinând reclamanţilor S C şi S A şi respectiv de 6 m în cazul terenului aparţinând reclamantului S N.

Potrivit adresei de la f.10 vol.I, terenurile reclamanţilor sunt situate pe malul stâng al Lacului de acumulare S, în condiţiile în care punerea în posesie s-a efectuat şi în zona de protecţie a lacului care are lăţimea de 15 m, conform anexei 2 a Legii nr.107/1996, iar la solicitarea instanţei cu privire la situaţia erodării terenurilor din această zonă, Administraţia Apele Române a precizat (f.137 şi următoarele din vol.II) că eroziunea poate fi influenţată de numeroşi factori, respectiv climă, tipul de sol, formele de relief, vegetaţie însă în cazul de faţă eroziunea produsă de valuri este cea mai importantă.

În conformitate cu adresa de la f.145 vol.II emisă de APELE ROMÂNE SA, folosirea zonei de protecţie a cursului de apă se face de către deţinători în conformitate cu art.40 din Legea apelor nr.107/1996, având în vedere necesitate protecţiei albiilor, malurilor, construcţiilor hidrotehnice şi îmbunătăţirii regimului de curgere al apelor.

Din actele dosarului rezultă că, deşi această construcţie hidrotehnică era deja edificată, reconstituirea dreptului de proprietate şi punerea în posesie în temeiul legilor fondului funciar s-a făcut până în marginea lacului de acumulare, astfel că terenul cumpărat de reclamanţi se învecinează în mod direct cu lacul de acumulare; potrivit Legii apelor  însă,  zona din imediata vecinătate a lacului având lăţimea de 15 m reprezintă zona de protecţia, folosirea acesteia fiind restricţionată de dispoziţiile art.40 din Legea nr.107/1996. 

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată încă că nu există dovezi care să conducă la concluzia ca eroziunea terenurilor  a fost cauzată de activitatea de exploatare a construcţiei hidrotehnice desfăşurată de pârâte sau că acestea, în calitate de concesionari ai Barajului şi Lacului de acumulare, aveau obligaţia legală de a efectua fără plată lucrări de combatere a eroziunii terenurilor învecinate aflate în proprietate privată.

Potrivit concluziilor expertului, confirmate de Administraţia  Apele Române,  porţiunea din  terenurile reclamanţilor aflate în vecinătatea lacului de acumulare sunt afectate de eroziune, care este provocată în principal de valuri, însă, în lipsa unor probe în acest sens, nu se poate reţine că exploatarea de către pârâte a construcţiei hidrotehnice s-a făcut cu nerespectarea normelor tehnice în materie sau cu încălcarea legii; de asemenea, nu se poate reţine că SC H SA, care este concesionarul lucrării, a contribuit la producerea eroziunii terenurilor reclamanţilor după preluarea în concesiune şi că are obligaţia efectuării de lucrări de combatere a eroziunii terenurilor riverane.

În plus, instanţa reţine că barajul şi lacul de acumulare erau deja edificate la data punerii în posesie şi reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, conform Legii fondului funciar, iar la data cumpărării terenurilor de către reclamanţi-martie 2007, fuseseră deja reglementate prin Legea nr.107/1996 zonele de protecţie a cursurilor de apă şi a lacului de acumulare, prin urmare nu se poate reţine că reclamanţii nu aveau cunoştinţă despre situaţia juridică a terenurilor ce constituie zonă de protecţie a cursurilor de apă sau a lacului de acumulare.

În consecinţă, instanţa apreciază că nu se poate reţine în sarcina pârâtelor obligaţia efectuării de lucrări de combatere a eroziunii terenurilor proprietate privată, nu există dovezi că eroziunea s-a datorat activităţii pârâtelor şi nici că acestea au obligaţii derivate din lege de a efectua lucrări de combatere a eroziunii terenurilor riverane aflate în proprietate privată.

În consecinţă, cererea a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii S N, S C, P (fostă S) E A precizând că pe fondul cauzei, s-a respins ca nefondate cererile conexate, precizate şi formulate, soluţie pe care o critică în prezentul apel, considerând-o greşită, fiind pronunţată în contradictoriu chiar cu considerentele sentinţei.

Arată  apelanţii că, după ce instanţa de fond face o trecere în revistă a dispoziţiilor legale incidente, respectiv art. 34, 53 alin. 5, 62 alin. 2 din Legea 107/1996, precum şi a probatoriului încuviinţat şi administrat în cauză, reţine textual că : „Potrivit raportului de expertiză întocmit de expert M I, terenurile reclamanţilor se învecinează cu  lacul de acumulare şi, în vecinătatea lacului, prezintă semne de eroziune conform anexelor de la f. 193 – 194, lăţimea porţiunii afectate fiind variabilă, între 4,4 m şi 25 m în cazul terenului de 37.500 mp aparţinând reclamaților S C şi S A şi respectiv de 6 m în cazul terenului aparţinând reclamantului S N”. În considerentul următor se reţine că: potrivit adresei de la f. 10 vol. I, terenurile reclamanţilor sunt situate pe malul stâng al Lacului de acumulare S, …iar la solicitarea instanţei cu privire la situaţia erodării terenurilor din această zonă, Administraţia Apele Române a precizat (f. 137 şi urm. din vol. II) că eroziunea poate fi influenţată de numeroşi factori, respectiv climă, tipul de sol, formele de relief, vegetaţie, însă în cazul de faţă eroziunea produsă de valuri este cea mai importantă”.

Susţine că este cunoscut în practica exploatărilor hidrotehnice şi recunoscut în literatura de specialitate în materie că, în cazul exploatărilor în cascadă a unor cursuri de apă, precum râul O, pe care se află numeroase amenajări hidrotehnice, cea mai mare fiind Lacul de acumulare S, necesităţile specifice acestor activităţi impun uzinarea apelor, atât în vederea punerii în mişcare a turbinelor, cât şi deversarea apelor prin intermediul instalaţiilor hidrotehnice ale barajelor în situaţii de supraplin, dar şi pentru atenuarea undelor de viitură în cazul unor precipitaţii foarte bogate.

Toate aceste manevre hidrotehnice specifice creează în mod invitabil mişcări specifice ale apei din respectivele lacuri de acumulare, cu consecinţa inevitabilă a eroziunii malurilor acolo unde nu a fost efectuate lucrările specifice de protecţie, aşa cum este şi în speţa de faţă.

Aşa fiind, considerentul reţinut de instanţa de fond potrivit cu care : „…nu există dovezi care să conducă la concluzia că eroziunea terenurilor a fost cauzată de activitatea de exploatare a construcţiile hidrotehnice desfăşurate de pârâte…” nu poate fi ţinut în seamă.

Susţin apelanţii că nu poate fi reţinut un alt considerent al instanţei de fond, potrivit cu care pârâtele n-ar avea obligaţia legală de a efectua lucrările specifice de consolidare a malurilor în vederea combaterii eroziunii acestora, în condiţiile în care, chiar instanţa de fond a trecut în revistă dispoziţiile legale în materie, dispoziţii legale care reglementează o atare situaţie.

Faţă de toate cele arătate, solicită admiterea apelului şi schimbarea sentinţei apelate în sensul admiterii cererilor apelanţilor, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată la fond şi în apel.

Întemeiază apelul pe disp. art. 466, 480 alin. 2, 453 N.C.p.civ.

Intimatele Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale H SA. şi H SA- Sucursala Hidrocentrale R V au depus întâmpinare prin care solicita respingerea apelului ca nefundat, menţinerea sentinţei apelate, pentru următoarele motive:

Prin cererea de apel se invocă faptul că, instanţa de fond, în mod greşit a respins cererile reclamanţilor, apreciind soluţia pronunţată ca fiind în contradictoriu cu considerentele hotărârii, drept pentru care, în susţinerea acestei critici, apelanţii indică din considerentele hotărârii instanţei de fond.

Considerentele hotărârii instanţei de fond, indicate în cererea de apel, nu sunt în contradictoriu cu soluţia pronunţată.

Prin cele două considerente indicate în cererea de apel, instanţa de fond a expus starea de fapt reieşită din administrarea probatoriului, respectiv faptul că, terenurile apelanților-reclamanți se învecinează cu lacul de acumulare S, iar fenomenul de eroziune este datorat diverşilor factori, respectiv climă, tipul de sol, formele de relief, vegetaţie.

Faptul că eroziunea terenurilor se datorează factorilor naturali mai sus indicaţi, este confirmat de toate înscrisurile aflate la dosarul cauzei care fac referire la acest aspect:  Adresa nr. X/16,10,2018 emisă de Administraţia Naţională ” Apele Române: cauza eroziunii o constituie vântul, care poate duce la crearea de valuri pe luciul de apă al lacului de acumulare; Nota de constatare încheiată în data de 10.10.2018 de către Administraţia Naţionala Apele Române Administraţia Bazinală de Apă O: cauzele producerii eroziunii sunt în principal naturale (acţiunea vântului, formarea de valuri).
Se invoca de către apelanţi faptul că aprecierea instanţei – că nu exista dovezi care să conducă la concluzia că eroziunea terenurilor a fost cauzată de activitatea de exploatare a construcţiilor hidrotehnice desfăşurate de pârâte – este netemeinică, deoarece manevrele hidrotehnice specifice activităţii de uzinare a apei creează în mod inevitabil mişcări specifice ale apei din lacul de acumulare, cu consecinţa inevitabilă a eroziunii malurilor acolo unde nu au fost efectuate lucrări specifice de protecţie, situaţie din prezenta cauză.

Instanţa de fond, în mod corect, a făcut această apreciere, în baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, reţinând prin celelalte considerente ale sentinţei următoarele:

Potrivit Contractului de concesiune, pârâta H a încheiat cu Ministerul Economiei si Comerţului un contract de concesiune pe o durată de 49 de ani, potrivit căruia a preluat în concesiune bunuri proprietate publică a statului din domeniul producerii energiei în centrale hidroelectrice şi terenurile pe care sunt amplasate în scopul exploatării, reabilitării, modernizări), precum si construirii de noi amenajări hidroenergetice, printre care se află Barajul si Lacul de acumulare S, pe care îl exploatează în conformitate cu Autorizaţia de Gospodărire a Apelor emisă de Administraţia Naţionala a Apelor Române în favoarea titularului H S.A. – Sucursala H R V.

În esenţă, instanţa de fond a reţinut că, exploatarea acumulării S este autorizată conform actelor de reglementare din domeniu şi se desfăşoară în limitele autorizării.

Susţine că este fondată această apreciere a instanţei, întrucât, nu există vreo dovadă, nu se face menţiune în n niciun act de control al vreunei autorităţi a statului, prin care să se constate abateri de la regimul de exploatare aşa cum a fost avizat/autorizat prin actele de reglementare emise de către autorităţile statului.

Având în vedere sesizările apelantului S N către diverse instituţii ale Statului Român, este evident că, aşa cum rezultă din adresele de răspuns formulate de către respectivele instituţii, activitatea de exploatare a acumulării S a fost verificată, însă s-a constatat că activitatea de exploatare s-a desfăşurat în conformitate cu Regulamentul de exploatare al amenajării hidroenergetice.
Exploatarea acumulării S în perioadele de ape mari şi de viitură, se face în conformitate cu Regulamentul de exploatare, sub coordonarea directe a Administraţiei Bazinale O, păstrându-se un nivel constant în lac, în jurul Nivelului Normal de Retenţie (NNR) la cota de 140,00 mdMN.
Mai mult, cu privire la consecinţele manevrelor hidrotehnice, invocate în cererea de apei, menţionează că, variaţiile de nivel ale apel din lacul de acumulare S sunt foarte mici. Acumularea S nu este singulară, ci face parte din amenajarea hidroenergetică a râului O, care pe sectorul O mijlociu – O inferior, are în componenţa sa, o cascadă de hidrocentrale, respectiv CHE-urile C, G L, T, C, D, R V, R, G, B, I, Z, D, S, A, S, I, , F, R, I, astfel încât, debitele afluente de pe râul O, se tranzitează prin toate acumulările, păstrându-se nivelele constante în lacurile respective.

Având în vedere că Acumularea S este compusă din centrală hidrotehnică, atât din baraj de pământ, dig mal drept, dig mal stâng, cât şi versant natural (zona în litigiu), exploatarea acesteia se face în condiţii de siguranţă a tuturor componentelor acumulării.

Drept pentru care, solicită respingerea ca nefondat a acestui motiv de apel.

Critica apelanţilor privind considerentul instanţei cu privire la faptul că, instanţa de fond a reţinut că pârâtele nu au obligaţia legală de a efectua lucrări specifice de consolidare a malurilor, este total nefondată.

Asa cum rezultă din analiza textelor legale menţionate în considerentele hotărârii nu incumbă în sarcina H SA obligaţia privind executarea de lucrări pentru protecţia malului stâng al Lacului de Acumulare S.  Redă în continuare conţinutul art. 34 din Legea 107/1996 alin. 1-6.

Zona proprietăţilor apelanţilor nu este amenajată, nu există efectuate lucrări hidrotehnice, deoarece, prin documentația tehnică de construire a amenajării hidrotehnice S, proiectantul de specialitate a considerat că nu se impune o astfel de amenajare a malului sting al răului O. Efectele vecinătății lacului de acumulare asupra terenurilor riverane au fort analizate de proiectant, acesta considerând că nu se impune efectuarea de lucrări de protecţie a malului. Ca atare, zona la care fac referire reclamanţii este mal natural de pământ al O, fapt ce conduce la inaplicabilitatea art. 34 alin. 1 şi, în consecinţă,  inexistenţa unei obligaţii pentru societate.

În continuare, redă conţinutul art. 53 alin. 5 din Legea 107/1996 susţinând că este evident că textul invocat drept temei legal al acţiunii stabileşte o prerogativă a autorităţii în domeniul apelor, anume stabileste în sarcina investitorului şi alte lucrări necesare scopului urmărit de autoritate. În acest caz, societatea nu este investitor, ci concesionar al unor bunuri de interes public aflate în proprietatea statului. Potenţiala obligaţie ce rezultă din textul mai sus citat nu cuprinde explicit obligaţia de a efectua lucrări de consolidare a malurilor pe tot cursul râului O.

Art. 62 alin. 2 din Legea 107/1996 nu obligă societatea la realizarea de lucrări de consolidare, așa cum solicită apelanţii. Obligaţia prevăzută de legiuitor este aceea de analiză din partea proiectantului a necesităţii unor astfel de lucrări, nicidecum aceea de realizare a unor astfel de lucrări; a precizat mai sus că proiectantul şi-a îndeplinit obligaţia legală si a concluzionat că nu se impune realizarea unor lucrări de protecţie a malului stâng.

În concluzie, textele de lege prin care reclamanţii au înţeles să-şi motiveze cererea introductivă de instanţă nu stabilesc obligaţia societăţii sau a vreunui administrator (concesionar) de lac de acumulare să realizeze lucrări fără eficienţa economică în beneficiul persoanelor riverane râului O.
Solicită a se avea în vedere: suprafaţa, parcela de teren în cauză – se suprapune parţial cu limita suprafeţei delimitate de Nivelul Normal de Retenţie (NNR) având cota de 140,00mdMN, suprafaţă aferentă lac de acumulare S înregistrată cu număr MF X în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului (anexa 7/19.05.2011), concesionat către H SA prin Contractul de concesiune a bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi a terenurilor pe care acestea sunt amplasate, numărul X din 27.12.2004, limită stabilită prin plan de cartogramă cu Indicativul C1-X-92 planşa 5 elaborat de proiectantul amenajării – depus la dosarul cauzei.

O alta parte din terenul aferent numărului cadastral 357, se află cuprins între NNR si cota coronament baraj S (de 145.0O mdMN) fiind situat în zona da protecţie şi siguranţă a lacului de acumulare S, zonă adiacentă terenurilor transmise în concesiunea H. Terenurile din zona de protecţie si siguranţă fac parte din domeniul public al statului si se includ în categoria terenurilor acoperite da apă, în baza prevederilor art. 3ind.1 din Lg. nr.107/1996, legea apelor – articol pe care îl redă. Lucrările de protecţie a malului pe zona care face obiectul litigiului, nu pot fi puse în sarcina H, deoarece terenul dintre cota coronament baraj si NNR este proprietatea statului dobândita prin Decretele 238/76,  28/76 si Decizia CPJ O nr. 92/1976 si nu putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate privata, fapt pentru care proiectantul amenajării nu a prevăzut executarea unor lucrări de protecţie mal.

Aspectul că punerea în posesie a acestei suprafeţe s-a realizat si în zona de protecţie a Lacului de acumulare S, prevăzuta în anexa nr.2 la Legea Apelor nr.107/1996 rezultă din adresa Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor – înregistrată sub nr. 405/15.04.2011, anexată cererii introductive de instanţă. Tot din această adresă rezultă faptul că, malul stâng al lacului S nu este îndiguit, nu există lucrări de apărare sau alte asemenea lucrări, care să fie în administrarea societăţii H, astfel încât să-i incube acesteia obligaţia de întreţinere, în sensul prevederilor incidente în cauză. Versantul este instabil din cauza caracteristicilor geologice şi geotehnice ale terenului şi nu din cauza regimurilor de exploatare ale acumulării S, iar alunecările din mal sunt produse în perioadele de precipitaţii, factor favorizant în producerea erodărilor locale. Exploatarea acumulării S se efectuează în conformitate cu prevederile Regulamentului de exploatare aprobat de Administraţia Naţionala Apele Române, astfel încât eventualele erodări ale malului, nu sunt rezultatul unei exploatări necorespunzătoare de către pârâta H. Din cuprinsul tuturor înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezulta că terenurile apelanţilor-reclamanţi, sunt situate pe malul stâng al Lacului de Acumulare S, în vecinătatea lacului de acumulare, având ca vecinătate chiar malul lacului de acumulare. În cuprinsul tuturor actelor mai sus rubricate se precizează: Punerile în posesie a acestor terenuri s-au realizat slin zona de protecţie a Lacului de Acumulare S.

Intimatele-pârâte au depus la dosarul cauzei înscrisuri care atestă faptul că exploatarea acumulării S, în condiţiile actuale, fără lucrări de amenajare în zona proprietăţilor reclamanţilor, se desfăşoară în condiţiile prevăzute în proiectul iniţial al amenajării si în conformitate cu actele de reglementare în domeniu, fiind autorizată să funcţioneze în condiţii de siguranţă.

Intimatele susţin că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, întrucât din întregul material probatoriu administrat în cauză, au rezultat următoarele: H exploatează amenajarea S în conformitate cu reglementările în vigoare; nu există prevedere legală în cadrul legislaţiei de reglementare privind obligaţia deţinătorului unei amenajări hidrotehnice de a executa lucrări de consolidare acolo unde nu sunt prevăzute în proiectul amenajării; cauza eroziunii apărute la proprietăţile apelanţilor-reclamanţi nu se datorează exploatării amenajării S, aceasta desfăşurând-se în condiţiile autorizate de autorităţile competente în domeniu; din toate înscrisurile (emise de autorităţile competente) dar şi constatările din cadrul expertizei efectuată, rezultă: cauzele producerii eroziunii sunt în principal naturale (acţiunea vântului, formarea de valuri); la momentul proiectării şi execuţiei amenajării S, şi nici ulterior, nu au fost prevăzute lucrări în zona malului stâng ce se învecinează cu proprietăţile reclamanţilor; malul este versant natural de pământ supus intemperiilor; punerile în posesie a reclamanţilor asupra acestor terenuri s-au realizat si în zona de protecţie a Lacului de Acumulare S încălcându-se astfel prevederile legale privind regimul zonei de protecţie si siguranţă, întrucât terenurile din zona de protecţie si siguranţă fac parte din domeniul public al statului si se includ în categoria terenurilor acoperite de apă, în baza prevederilor art. 3ind.1 din Legea nr. 107/1996, legea apelor (cu modificările si completările ulterioare): „Pentru tacurile de acumulare permanente a căror execuţie a fost finanţată din fonduri alocate de la bugetul de stat, suprafeţele din lac aflate sub cota coronamentului barajului fac parte din domeniul public al statului şi se includ în categoria terenurilor acoperite de apă, asimilându-se cu noţiunea de albie minoră”.

Pentru motivele invocate prin prezenta întâmpinare, solicită respingerea apelului, ca nefondat cu consecinţa menţinerii sentinţei apelate. În drept: art.4711 alin.3 Cod procedură civilă.

În probaţiune, solicită administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi cele anexate întâmpinării.

Apelanţii au depus răspuns la întâmpinare, prin care precizează că îşi menţin punctul de vedere exprimat în motivele de apel şi reiterează solicitarea privind admiterea acestuia. Considerente de drept – disp. art. 471 alin. 6 N.C.p.civ.

Tribunalul a soluţionat apelul pe baza probelor administrate la instanţa de fond.

Analizând apelul, în limitele efectului devolutiv conform art. 477 şi art. 478 din Codul de procedură civilă, prin prisma motivelor invocate, raportat la probatoriul administrat şi la dispoziţiile legale incidente în cauză, tribunalul reţine următoarele:

Apelanţii-reclamanţi au criticat Sentinţa civilă nr. X/03.02.2021 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosar nr. X/311/2015, arătând, în esenţă, faptul că este netemeinică, întrucât s-a reţinut în mod greşit: că nu există dovezi care să conducă la concluzia că eroziunea terenurilor a fost cauzată de activitatea de exploatare a construcţiile hidrotehnice desfăşurate de pârâte; că pârâtele n-ar avea obligaţia legală de a efectua lucrările specifice de consolidare a malurilor în vederea combaterii eroziunii acestora, raportat la dispoziţiile legale în materie.

În drept, potrivit art. 34 din Legea apelor nr.107/1996:
Art. 34 – (1) În zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, obligaţia de întreţinere, reparare sau refacere a unor astfel de lucrări, ca şi de întreţinere a albiilor în zona amenajată, a cuvetelor şi a malurilor revine celor care au în administrare sau în exploatare lucrările respective.
     (2) Deţinătorii cu orice titlu ai terenurilor, care au avantaje din întreţinerea şi amenajarea lucrărilor de apărare, plătesc administratorului acestor lucrări cheltuieli ocazionate de amenajarea şi întreţinerea acestora corespunzător avantajului. Fondurile astfel constituite vor fi utilizate de administratorul lucrărilor de apărare pentru întreţinerea şi repararea acestora. Autoritatea publică centrală din domeniul apelor va stabili metodologia de determinare a cotei de participare la cheltuielile de întreţinere şi amenajare a lucrărilor de apărare, care se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale, la propunerea Administraţiei Naţionale “Apele Române”.
    (3) Întreţinerea albiei minore în aval de o lucrare de barare sau de evacuarea unei folosinţe hidroenergetice revine deţinătorului cu orice titlu al acelei lucrări, pe zona de influenţă a amenajării, ce nu poate fi mai mică de 500 m.

Tribunalul reţine că, prin cererile înregistrate şi conexate, reclamanţii au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să efectueze lucrările hidrotehnice specifice de protecţie a malului stâng al Lacului de acumulare S, jud. O, în zona ce se învecinează cu terenurile proprietatea lor, întrucât, ca urmare a neefectuării lucrărilor, apa din lacul de acumulare distruge terenurile sale prin eroziunea care se produce în fiecare an, cu cheltuieli de judecată, temeiul legal invocat fiind art.34, art.53 alin.5, art.62 alin.2 din Legea nr.107/1996.

În fapt, aşa cum a reţinut prima instanţă, potrivit contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.X/21.03.2007, reclamantul S Na dobândit un teren în suprafaţă de 129.789 mp cu destinaţie pădure, situat în sola 50, parcela 1020, în extravilanul comunei V, care se învecinează la vest cu râul O, teren cu privire la care a fost reconstituit anterior dreptul de proprietate conform Legii nr.18/1991 a fondului funciar, iar conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.X/21.03.2007, reclamanţii S C şi S E A au dobândit un teren cu destinaţie pădure situat în sola 51, parcela 1020/1, în extravilanul comunei V, teren care se învecinează de asemenea  la vest cu râul O.

Astfel cum rezultă din precizările şi înscrisurile depuse de pârâte, construcţia hidrotehnică Lacul de acumulare S, situată pe râul O, cu care se învecinează terenurile reclamanţilor, a fost edificată anterior anului 1989, amplasarea şi începerea lucrărilor fiind stabilită prin Decretul prezidenţial nr.25/1979, pentru investiţie fiind scoase din fondul funciar terenuri în suprafaţă de 93.000 mp.

Potrivit contractului de concesiune, în anul 2004, pârâta a încheiat cu Ministerul Economiei şi Comerţului un contract de concesiune pe o durată de 49 de ani, potrivit căruia a preluat în concesiune bunuri proprietate publică a statului din domeniul producerii energiei în centrale hidroelectrice şi terenurile pe care sunt amplasate în scopul exploatării, reabilitării, modernizării precum şi construirii de noi amenajări hidroenergetice, printre care se află Barajul şi Lacul de acumulare S, pe care îl exploatează în conformitate cu autorizaţia de gospodărire a apelor emisă de Administraţia Naţională Apele Române în favoarea titularului H Sa – Sucursala H R V.

Potrivit raportului de expertiză întocmit de expert M I, terenurile reclamanţilor se învecinează cu lacul de acumulare şi, în vecinătatea lacului, prezintă semne de eroziune conform anexelor de la f.193-194, lăţimea porţiunii afectate fiind variabilă, între 4,4 m şi 25 m în cazul terenului de 37.500 mp aparţinând reclamanţilor S C şi S A şi respectiv de 6 m în cazul terenului aparţinând reclamantului S N.

Terenurile reclamanţilor sunt situate pe malul stâng al Lacului de acumulare S, în condiţiile în care punerea în posesie s-a efectuat şi în zona de protecţie a lacului care are lăţimea de 15 m, conform anexei 2 a Legii nr.107/1996, iar la solicitarea instanţei cu privire la situaţia erodării terenurilor din această zonă, Administraţia Apele Române a precizat că eroziunea poate fi influenţată de numeroşi factori, respectiv climă, tipul de sol, formele de relief, vegetaţie însă în cazul de faţă eroziunea produsă de valuri este cea mai importantă.

Din actele dosarului rezultă că, deşi această construcţie hidrotehnică era deja edificată, reconstituirea dreptului de proprietate şi punerea în posesie în temeiul legilor fondului funciar s-a făcut până în marginea lacului de acumulare, astfel că terenul cumpărat de reclamanţi se învecinează în mod direct cu lacul de acumulare; potrivit Legii apelor  însă,  zona din imediata vecinătate a lacului având lăţimea de 15 m reprezintă zona de protecţia, folosirea acesteia fiind restricţionată de dispoziţiile art.40 din Legea nr.107/1996. 

Prima instanţă a reţinut că nu există dovezi care să conducă la concluzia ca eroziunea terenurilor  a fost cauzată de activitatea de exploatare a construcţiei hidrotehnice desfăşurată de pârâte sau că acestea, în calitate de concesionari ai Barajului şi Lacului de acumulare, aveau obligaţia legală de a efectua fără plată lucrări de combatere a eroziunii terenurilor învecinate aflate în proprietate privată. Potrivit concluziilor expertului, confirmate de Administraţia Apele Române, porţiunea din terenurile reclamanţilor aflate în vecinătatea lacului de acumulare sunt afectate de eroziune, care este provocată în principal de valuri, însă, în lipsa unor probe în acest sens, nu se poate concluziona că exploatarea de către pârâte a construcţiei hidrotehnice s-a făcut cu nerespectarea normelor tehnice în materie sau cu încălcarea legii.

Tribunalul reţine aceleaşi aspecte, pe baza actelor de la dosar, nefiind depuse dovezi noi în apel şi nici solicitată administrarea altor probe. Astfel, nu pot fi reţinute ca dovezi simplele aprecieri ale apelanţilor în sensul că toate manevrele hidrotehnice specifice creează în mod invitabil mişcări specifice ale apei din respectivele lacuri de acumulare, cu consecinţa inevitabilă a eroziunii malurilor acolo unde nu a fost efectuate lucrările specifice de protecţie, aşa cum este şi în speţa de faţă.

Mai mult, esenţial este şi aspectul referitor la faptul că pârâtele nu aveau obligaţia legală de a efectua fără plată lucrări de combatere a eroziunii terenurilor învecinate aflate în proprietate privată. Din dispoziţiile art. 34 alin. 3 din Legea apelor nr.107/1996 rezultă clar că: deţinătorii cu orice titlu ai terenurilor, care au avantaje din întreţinerea şi amenajarea lucrărilor de apărare, plătesc administratorului acestor lucrări cheltuieli ocazionate de amenajarea şi întreţinerea acestora corespunzător avantajului.

Or, reclamanţii nu au solicitat ca lucrările hidrotehnice specifice de protecţie a malului stâng al Lacului de acumulare S, jud. O, în zona ce se învecinează cu terenurile proprietatea lor, să fie efectuate de administratorul lucrărilor de apărare cu suportarea costurilor aferente. Astfel, instanţa, judecând în limitele în care a fost învestită, chiar şi în situaţia dovedirii condiţiei analizate mai sus, nu ar putea dispune efectuarea lucrărilor cu suportarea  cheltuielilor de către reclamanţii care nu au solicitat acest fapt, deşi obligaţia de plată este prevăzută de textul citat.

Prin urmare, cererea reclamanţilor este neîntemeiată, nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru ca pârâtele să fie obligate la efectuarea lucrărilor de combatere a eroziunii terenurilor învecinate aflate în proprietate privată, iar criticile din apel, prin care sunt reluate de fapt susţinerile din faţa primei instanţei sunt nefondate.

Totodată, nu se poate reţine că se aduce atingere dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra terenurilor, în condiţiile în care, aşa cum s-a reţinut şi în sentinţa atacată, barajul şi lacul de acumulare erau deja edificate la data punerii în posesie şi reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, conform Legii fondului funciar, iar la data cumpărării terenurilor de către reclamanţi-martie 2007, fuseseră deja reglementate prin Legea nr.107/1996 zonele de protecţie a cursurilor de apă şi a lacului de acumulare. Astfel, reclamanţii au dobândit terenurile având cunoştinţă despre situaţia juridică a terenurilor ce constituie zonă de protecţie a cursurilor de apă sau a lacului de acumulare şi totodată trebuie să îşi exercite dreptul de proprietate cu respectarea limitelor legale şi cu îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege, inclusiv a celor din art. 34 alin. 3 din Legea apelor nr.107/1996.

În raport de cele ce preced şi de disp. art. 480 alin. 1 Cpc,  tribunalul va respinge apelul formulat de apelanţii-reclamanţi, ca nefondat şi va menţine sentinţa apelată.