Ministerul Finanțelor a publicat sâmbătă noapte proiectul Strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2022-2024. Printre măsurile propuse se numără și includerea în costurile de producţie ale firmelor numai a cheltuielilor legate strict de desfăşurarea activităţii economice a acestora generatoare directe de venituri.
Potrivit documentului, principalele măsuri de politică fiscală aduse în domeniul impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor/ impozitului specific unor activități sunt următoarele:
- modificarea reglementărilor prin reducerea graduală a ariei de aplicabilitate a regimului special de taxare pentru microîntreprinderi;
- instituirea unor stimulente fiscale, cu scopul de a simplifica sistemul de impozitare pentru a fi mai eficient, transparent, echitabil până în 2024;
- în cadrul reuniunii din 08 octombrie 2021, Cadrul Incluziv al OECD – BEPS a fost adoptată Declarația de consens și Planul detaliat de implementare al mãsurilor vizate de Pilonul Unu și Pilonul Doi din planul BEPS, la care România a aderat. Pilonul Doi vizeazã transpunerea imediată a prevederilor iniţiativei la nivel global privind evitarea erodării bazei impozabile şi a transferului profiturilor, ceea ce va reduce substanţial evaziunea fiscală;
- includerea pe costurile de producţie ale firmelor numai a cheltuielilor legate strict de desfăşurarea activităţii economice a acestora generatoare directe de venituri, conform practicilor din ţările dezvoltate europene. Ca efect, vor scădea costurile de producţie, prin eliminarea cheltuielilor subiective ale acţionarilor şi administratorilor, înregistrate, în prezent, în contabilitatea firmelor şi, astfel, va creşte baza de impozitare;
- prelungirea perioadei de suspendare a reglementărilor referitoare la facilitate fiscal pentru cheltuielile cu educația timpurie, până la data de 31 decembrie 2022;
- revizuirea distorsiunilor şi lacunelor din legislaţia fiscală, asigurându-se corectitudinea şi echitatea în sistem pe principiul neutralităţii taxării.
- eliminarea treptată a stimulentelor fiscale și a lacunelor fiscale în ceea ce privește impozitul pe venit, impozitul pe profit (inclusiv regimurile speciale care pot face obiectul unor derogări), contribuțiile sociale.
- reducerea graduală a stimulentelor fiscale pentru personalul angajat în sectorul construcțiilor. Reducerea treptată a stimulentelor fiscale pentru personalul angajat în sectorul construcțiilor va începe în 2025 și se va finaliza până la sfârșitul anului 2028.
- Pe termen mediu (2022–2024), în condiții de consolidare fiscală, datoria guvernamentală brută, conform metodologiei UE, va evolua astfel: 49,8% din PIB în 2022 și 50,3% din PIB în 2023, 49,9% în 2024
- Comparativ cu scenariul de bază din anul 2022, cel mai ridicat risc în cazul reducerii indicatorilor economici este asociat cu încasările din contribuții sociale și taxa pe valoarea adăugată.
O altă măsură importantă este cea legată de eliminarea treptată a stimulentelor fiscale și a lacunelor fiscale în ceea ce privește impozitul pe venit, impozitul pe profit (inclusiv regimurile speciale care pot face obiectul unor derogări), contribuțiile sociale.
”Reducerea treptată a stimulentelor fiscale pentru personalul angajat în sectorul construcțiilor va începe în 2025 și se va finaliza până la sfârșitul anului 2028.”, scrie în document.
DOCUMENT – Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2022-2024: