Jurisprudență | Tribunalul Teleorman – Anulare proces verbal de constatare contravenţie. Neregularitate decurgând din consemnarea eronată a celor declarate de martor. Caz de nulitate relativă

Eventuala neregularitate decurgand din consemnarea eronata a celor declarate de martor-caz de nulitate relativa – putea fi invocata de reclamant doar la termenul la care a avut loc, dat fiind ca a fost prezent (prin aparator ales-avocat, profesionist al dreptului despre care nu se poate pretinde deci ca nu cunostea dispozitiile legale incidente), iar nu in fața instanței de apel, fiind de principiu ca o neregularitate neinvocată în termen se acoperă.

Doar în măsura în care martorul ar fi fost audiat la ultimul termen de judecată, cauza fiind reținută în pronunțare, iar reclamantul nu ar fi fost prezent ar fi putut formula astfel de critici în apel, ceea ce nu e cazul, față de contextul factual reținut în speță.

Articole incidente: art. 249 Cod proc. civ, art. 178 al.1 Cod pr. civ., OG. nr.2/2001

Asupra apelului  civil  de  faţă, constată următoarele:

Prin  sentinţa  civilă nr. XXXXX  din XXXXX  pronunţată  de  Judecătoria  XXXXX  a fost  admisă  în parte plângerea contravenţională, formulată de petentul XXXXX, împotriva procesului verbal de contravenţie seria XXXXX, nr. XXXXX, încheiat de intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie XXXXX  – Poliţia XXXXX , împotriva IPJ XXXXX  a dispus înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertisment şi  a menţinut celelalte dispoziţii ale procesului verbal contestat.

Pentru  a pronunţa această  sentinţă,  Judecătoria a  avut  în  vedere următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției seria XXXXX  nr. XXXXX, întocmit de către   Poliția Română,  petentul XXXXX  a fost sancționat cu amendă în cuantum de XXXXX  lei  în temeiul art. 41din legea OUG nr. 195/2002, întrucât în data XXXXX, orele XXXXX, a condus autoturismul XXXXX  cu nr. înmatriculare XXXXX  pe XXXXX, din direcţia XXXXX  şi a pătruns în întregime pe sensul opus de mers  în mod nejustificat în zona în care circulaţia se desfăşoară în ambele sensuri.

Dat fiind că este vorba despre o constatare directă a aspectelor menţionate în actul contestat – instanța apreciază că faptele constatate de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naştere unei prezumţii simple, în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumţia simplă de fapt născută împotriva sa.

Cu privire la susținerile petentului referitoare la faptul că nu a circulat pe sensul opus, instanţa le va înlătură, în condiţiile în care din declaraţia martorului rezultă că ulterior a văzut că nu este toată strada cu sens unic, ci este o porţiune de circa 20 metri în care se circulă pe ambele sensuri, iar maşina petentului s-a încadrat pe partea stângă, prin urmare pe sensul opus de mers.

Instanța a reţinut  în acest sens și dispozițiile art. 35 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 potrivit cu care participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private.

Dat fiind că este vorba despre o constatare directă a aspectelor menţionate în actul contestat – instanța apreciază că faptele constatate de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naştere unei prezumţii simple, în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumţia simplă de fapt născută împotriva sa.

Petenta, cu ocazia încheierii procesului-verbal de constatare și sancționare contestat  a declarat  că nu are menţiuni  faţă de situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal, semnând  procesului-verbal de contravenție, întărind, astfel, prezumţia simplă ce se naşte împotriva sa cu privire la temeinicia procesului-verbal atacat.

Totodată, instanța a precizat că, prin neformularea de obiecţiuni cu prilejul încheierii actelor de constatare, petentul nu îşi poate justifica atitudinea substanţial diferită din cuprinsul plângerii, refuzând din proprie iniţiativă formularea de apărări, faţă de contestarea ulterioară a procesului-verbal, în condiţiile în care nu a avut nimic de obiectat cu prilejul întocmirii acestuia.

Pe de altă parte, procesul verbal de contravenţie face dovada deplină a situaţiei de fapt până la proba contrară, probă ce incumbă petentului întrucât cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. Revine astfel petentului sarcina de a dovedi, prin orice mijloace de probă admise de legea civilă, că cele consemnate în procesul verbal nu corespund adevăratei situaţii de fapt.

În conformitate cu prevederile art. art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, iar pentru stabilirea acestuia se va ţine seama, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Împotriva sentinţei  civile  mai sus  menţionate  a declarat   în  termen legal apel,  petentul XXXXX  care a invocat   netemeinicia  hotărârii  apelate.

Prin  motivele de  apel, apelantul – petent a solicitat  anularea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile datorită circulaţiei pe sensul opus.

A  susţinut  apelantul – petent  că, în   drept: constatarea făcută de agentul constatator a fost efectuata fără a se ţine seama că legiuitorul, potrivit art.12, alin.3, lit.d), care sancţionează această infracţiune, face precizarea “cu excepţia cazului în care se efectuează regulamentar manevra de depăşire”.

Menţionează faptul ca daca echipajul de politie era oprit in circa 20 de metri de strada XXXXX, unde se presupune ca a fost săvârşita infracţiunea, nu se putea observa acest lucru, deoarece vizibilitatea era obstructionata de gardul viu care împrejmuia cele două străzi ale intersecţiei, numai drona putea fi singurul mijloc de a reda o situaţie reala.

Dispoziţiile O.U.G. 2/2001 stabilesc reguli de procedura clare, precise si de natura sa ofere suficiente garanţii cu privire la verificarea legalităţii si a temeinicii P.V.C. , lucru absolut necesar pentru a fi protejat, dreptul la un proces echitabil al contravenientului ca o componenta a accesului liber la justiţie, nefiind astfel încălcate prevederilor constituţionale privind accesul la justiţie, dreptul la un proces echitabil sau egalitatea de arme.

Sancţiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie sa fie proporţionala cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşita fapta, de scopul urmărit, urmarea produsa precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului.
Constatările din P.V.C., a încercat sa le combată printr-un mijloc de proba juridic, adică proba cu martori, prin jurământ, proba care a fost acceptata de instanţa, iar in şedinţa de judecată din XXXXX  sub jurământ, a fost luată şi depoziţia martorului, care spre surprinderea sa, în motivarea sentinţei civile nr. XXXXX, se găseşte: “cu privire la susţinerile petentului referitoare la faptul ca nu a circulat pe sensul opus, instanţa le va inlatura, in condiţiile in care din declaraţia martorului rezulta ca ulterior a văzut ca nu este toata strada cu sens unic, ci este o porţiune de circa 20 de metri, in care se circula pe ambele sensuri, iar maşina petentului s-a încadrat pe partea stânga, prin urmare pe sensul opus de mers”.

Fata de aceasta situaţie, arată   ca la data XXXXX, a adresat Judecătoriei XXXXX   o cerere prin care a solicitat eliberarea copiei electronice ale înregistrării şedinţei de judecata din XXXXX, transcrierea înregistrării si totodată copia Notei de şedinţa întocmita de grefier la termenul de judecata la XXXXX.
La data de XXXXX, Judecătoria XXXXX  i-a comunica prin înscrisul cu nr. XXXXX, că  înregistrarea şedinţei de judecata din XXXXX  nu este posibila, întrucât nu s-a putut identifica din motive tehnice, returnându-i si CD-ul depus odată cu cererea.

A primit in schimb conform adresei XXXXX  copia Notei de şedinţa din XXXXX, dar in realitate i s-a trimis nota de şedinţa din XXXXX  fata de nota de şedinţa din XXXXX  când a avut loc depoziţia martorului.

La data de XXXXX, a  făcut o noua cerere, pe care am trimis-o cu confirmare de primire, cu rugămintea e a i se elibera documentele solicitate pentru a demonstra ca menţiunea din motivarea sentinţei, ca martorul consemnează ca cele înscrise in procesul verbal sunt juste, este in totala contradicţie cu realitatea; fapt ce îl face sa creadă ca tergiversarea documentelor solicitate, duce la lipsa posibilităţilor de apărare.

Egalitatea armelor implica asigurarea faptului ca fiecare in parte are posibilitatea rezonabila de a-si susţine cauza in condiţii in care nu dezavantajează niciuna dintre parti. Orice nemulţumire a unei părţi privind lipsa egalităţii armelor, poate fi examinata in baza art. 6. alin.l CEDO, pentru ca principiul egalităţii armelor este doar una dintre caracteristicile conceptului mai vast al unui proces echitabil.
In Legislaţia U.E, o componenta esenţiala a dreptului la un proces echitabil, este dreptul la o procedura contradictorie (în cazul său, proba cu martori, de care a fost dezavantajat, fiind si Judecătoria XXXXX  care prin susţinerea cu privire la depoziţia martorului, nu poate fi probata), în practica dreptul la o procedura contradictorie include printre altele – dreptul de a propune probe.

Prin  întâmpinarea  formulată   intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului XXXXX, a solicitat  respingerea cererii ca vădit neîntemeiată şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.

Simplele afirmaţii formulate de petent în cuprinsul plângerii, în sensul că situaţia de fapt reţinută de agentul constatator nu corespunde realităţii, nesusţinute de probe, nu sunt de natură să înlăture prezumţia de adevăr relativ de care se bucură actul constatator.

Instanţa de fond a analizat întregul probatoriu, acordând părţilor dreptul să propună orice probe şi menţinând echilibrul între cele două prezumţii relative, a celei de veridicitate a faptelor consemnate în procesul-verbal şi cea de nevinovăţie. De asemenea, conform prevederilor Cpc, „cel care face o afirmaţie, trebuie să o şi dovedească”. A făcut dovada faptelor reţinute, astfel că sarcina probei contrare revine petentului, care nu au făcut-o.

De asemenea, instanţei să menţină măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile. Aceasta, prin însăşi natura ei juridică intrinsecă se va aplica întotdeauna pe lângă o sancţiune contravenţională principală.

Solicită  a se  avea  în  vedere  art. 5 alin. 7 al OG nr. 2/2001 care prevede că pentru o contravenţie se va aplica „o sancţiune contravenţională principală şi una sau mai multe sancţiuni complementare”.
În  drept,   au   fost  invocate  prevederile  OG nr. 2/2001, OUG 195/2002/R şi Codul de procedură civilă.

Apelantul  – petent XXXXX  a  formulat    răspuns la  întâmpinare prin care a solicitat admiterea apelului aşa cum a fost formulat  arătând   că, spre deosebire de PVC întocmit de agentul constatator cu ajutorul probaţiuni tehnice, aceasta beneficiază de prezumţia de autenticitate si veridicitate, PVC contestat care a fost întocmit în baza propriilor simţuri ale agentului constatator prezumţia de autenticitate şi veridicitate este relativa şi poate fi răsturnată prin probe de instanţa fapt ce s-a întâmplat şi în speţa de fata dar datorita unei greşeli materiale a grefierului si imposibilităţi de a primi de la Judecătoria XXXXX  a înregistrărilor audio a şedinţei de judecata din XXXXX  in care a fost audiat martorul său.

Verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art.479, alin.1 Cod procedura civilă, instanţa de apel retine următoarele considerente:

Motivele de apel nu sunt fondate.

Potrivit celor consemnate in incheierea din data de XXXXX, Tribunalul retine ca instanta de fond a incuviintat petentului in probatiune proba testimoniala cu doi martori nenominalizati, urmand sa fie depusi cu lista.

La urmatorul termen, XXXXX, reclamantul prin aparator a prezentat in instanta spre audiere pe numitul XXXXX care a fost audiat ca martor, declaratia fiind depusa la fila 24 dosar fond, martorul fiind audiat in prezenta aparatorului ales al petentului.

In continuare, in cauza a fost incuviintat termen la data de XXXXX pentru administrare de probe suplimentare, termen preschimbat din oficiu la data de  XXXXX.

La data de XXXXX, s-a constatat terminata cercetarea judecatoreasca si s-a acordat partii prezente, petentul, prin avocat cuvantul pe fond.

Prin concluziile pe fond avocatul a solicitat instantei sa aiba in vedere declaratiile martorului, plansele foto si adresa emisa de Primaria XXXXX, solicita admiterea plangerii si anularea procesului verbal de contraventie.

Prin cererea de apel, apelantul formuleaza critici in sensul gresitei administrari a probei testimoniala de catre instanta de fond, in raport de faptul ca s-ar fi consemnat gresit cele declarate de martor.
Tribunalul retine ca potrivit celor consemnate in incheiere de sedinta, martorul incuviintat apeluntului-petent a fost audiat in prezenta aparatorului petentului, acesta avea posibilitatea sa solicite rectificarea celor consemnate in declaratia data de martor in masura in care nu corespundeau cu cele declarate, insa nu s-a probat ca a formulat vreo opozitie in acest sens, iar instanta a respins solicitarea nejustificat ori a omis sa se pronunte.

De asemenea se constata ca declaratia este semnata de martor, ori prin semnarea unui act, semnatarul atesta ca si-a insusit continutul actului, ca intelege semnificatia sa juridica si isi asuma consecintele juridice ce vor decurge din manifestarea sa de vointa exprimata prin semnarea actului.
Potrivit art.178 al.1 cod pr. civ.(1) Nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte din proces, de judecător sau, după caz, de procuror, în orice stare a judecății cauzei, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea interesată și numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă.
(3) Dacă legea nu prevede altfel, nulitatea relativă trebuie invocată
a) pentru neregularitățile săvârșite până la începerea judecății, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecata
b) pentru neregularitățile săvârșite în cursul judecății, la termenul la care s-a săvârșit neregularitatea sau, dacă partea nu este prezentă, la termenul de judecată imediat următor și înainte de a pune concluzii pe fond.
(4) Partea interesată poate renunța, expres sau tacit, la dreptul de a invoca nulitatea relativă.

Prin urmare, eventuala neregularitate decurgand din consemnarea eronata a celor declarate de martor-caz de nulitate relativa – putea fi invocata de reclamant doar la termenul la care a avut loc, dat fiind ca a fost prezent (prin aparator ales-avocat, profesionist al dreptului despre care nu se poate pretinde deci ca nu cunostea dispozitiile legale incidente), iar nu in fata instantei de apel, fiind de principiu ca o neregularitate neinvocata in termen se acopera.

Doar in masura in care martorul ar fi fost audiat la ultimul termen de judecata, cauza fiind retinuta in pronuntare, iar reclamantul nu ar fi fost prezent ar fi putut formula astfel de critici in apel, ceea ce nu e cazul in speta, fata de contextul factual expus in precedent.

Tribunalul mai retine si dispozitiile art.231 cod pr. civ.(1) Grefierul care participă la ședință este obligat să ia note în legătură cu desfășurarea procesului, care vor fi vizate de către președinte. Părțile pot cere citirea notelor și, dacă este cazul, corectarea lor.
(2) După terminarea ședinței de judecată, participanții la proces primesc, la cerere, câte o copie de pe notele grefierului.
(3) Notele grefierului pot fi contestate cel mai târziu la termenul următor.
(4) Instanța va înregistra ședințele de judecată. În caz de contestare de către participanții la proces a notelor grefierului, acestea vor fi verificate și, eventual, completate ori rectificate pe baza înregistrărilor din ședința de judecată.

Solicitarea reclamantului, privind eliberarea notelor de sedinta, inregistrarea sedintei din data de cand a fost audiat martorul, a fost formulata abia in data de XXXXX.

Avocatul reclamantului nu a solicitat citirea notelor de sedinta la termenul respectiv, nici nu a solicitat inregistrarea sedintei la acel moment, nu a contestat notele /nu a cerut rectificarea in raport de inregistra nici la urmatorul termen, ci a pus concluzii de fond, in sensul retinerii depozitiei martorului,  fiind evident ca nimic nu l-a impiedicat sa studieze dosarul, sa citeasca depozitia martorului data la un termen precedent, nici pe reclamant nu l-a impiedicat nimeni sa se prezinte in fata instantei, sa studieze actele din dosar, inclusiv declaratia de martor si sa puna personal sau prin avocat concluzii in consecinta, astfel ca in apel reclamantul nu poate invoca propria culpa ca sa obtina exonerarea de raspundere contraventionala.

Prin urmare, e lipsit de relevata juridica, aspectul ca instanta de fond nu i-a eliberat inregistrarea sedintei din data de XXXXX din cauza unor probleme tehnice, ori notele de sedinta (cu atat mai mult cu cat in notele de sedinta nu se consemneaza depozitia martorului, ci doar in declaratie) din moment ce astfel de cereri au fost formulate tardiv, prin raportare la prevederile art.231 cod pr. civ.

În ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal, tribunalul reţine că este unanim acceptat că procesul verbal de contravenţie, întocmit de un agent al statului, pe baza propriilor constatări, beneficiază de o prezumţie relativă de legalitate şi veridicitate, procesul verbal urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi. În aceste condiţii, cum prezumţia poate fi răsturnată, se reţine că nu este în nici un fel încălcat dreptul contravenientului la apărare şi la un proces echitabil.
Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de CEDO, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare – cauza Salabiaku v. Franţa, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraful 28, cauza Vastberga Taxi Aktiebolga şi Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraful 113.

Forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul – cauza Bosoni v. Franţa, hotărârea din 7 septembrie 1999.

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil, conform art.31-36 din OG nr.2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare a evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional.

Agentul intimatei a încheiat, în urma propriilor constatări, procesul-verbal, care nu trebuia să fie susţinut şi de vreo înregistrare video ori de alte mijloace de probă, instanţa de fond reţinând corect că nu sunt incidente, în speţă, dispoziţiile art.109, alin.3 din OUG nr.195/2002. Aşadar nu era necesară administrarea de probe suplimentare în dovedirea vinovăţiei petentului de către intimată, ci revenea petentului obligaţia de a proba o altă situaţie de fapt decât cea constatată personal de un agent al puterii publice.

In acest context se retine că apelantul-petent a beneficiat de toate garanţiile procesuale, fiindu-i respectat dreptul la apărare, instanţa de fond a audiat martorul propus de acesta şi argumentat de ce a reţinut cele declarate de martor, Tribunalul apreciind justeţea argumentelor primei instanţe, fiind evident că cele declarate de martor sunt în contradictie cu chiar susţinerile apelantului, iar proba testimoniala nu a fost singura administrata in cauza, relevanta sa fiind apreciata in contextul intregului probatoriu, fiind valorizate inclusiv adresa XXXXX si raportul agentului din care reiese ca in zona unde a fost surprins petentul circulatia auto era permisa in ambele sensuri, indicatorul fiind vizibil, insa petentul circula pe contrasens.

Prin urmare, Tribunalul constată că petentul nu a probat o alta situaţie de fapt decât cea reţinuta în sarcina sa de către agentul constatator, iar simplele afirmaţii ale apelantului prin care se susţine o situaţie de fapt contrară celei reţinute prin procesul verbal, nu fac dovada netemeiniciei acestuia, în lipsa altor elemente probatorii cu care sa se coroboreze și care să infirme acest act constatator de acuzare, care reprezintă și el un mijloc de probă de sine stătător în proces.

În ceea ce priveşte sancţiunile aplicate petentului, Tribunalul apreciază că nu se impune reindividualizarea ori înlaturarea sanctiunilor dispuse, prin raportare la dispoziţiile art.21 alin.3 rap. la art.34 coroborat cu art.38, alin.3 din O.G. nr.2/2001, în raport de pericolul social reprezentat de riscul producerii unui accident de circulaţie, faţă contextul în care apelantul a condus autoturismul de drumurile publice, fiind un veritabil pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic.

Astfel, Tribunalul apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut că fapta descrisă în procesul-verbal corespunde realităţii şi că apelantul a fost sancţionat în mod legal.

Prin urmare, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, motivele de apel nu sunt fondate, astfel că apelul va fi respins conform art.480 Cod proc. civ.