Medicii de familie ar putea face teste pentru depistarea COVID-19 și vor primi 50 de lei pentru fiecare persoană pe care o testează pentru depistarea COVID-19. Banii ar urma să acopere atât contravaloarea testului, cât și manopera ori materialele și echipamentele de protecție folosite. Măsura este prevăzută într-un proiect de ordonanță inițiat recent de Ministerul Sănătății.
Potrivit proiectului, medicii de familie vor putea face doar teste rapide antigen atât în cabinetele proprii, cât și la domiciliul solicitantului.
”Pentru activitatea de testare realizată, validată ca serviciu prin raportarea informațiilor privind persoanele testate în Corona Forms, tariful de 50 de lei/persoană și cuprinde contravaloarea testului, manopera, materialele și ecipamentele de protecție necesare testării și se decontează de la data încheierii contractului prevăzut la alin.(4^1). Medicul de familie nu percepe sume suplimentare de la persoanele pentru care acordă serviciul de testare”, se specifică în proiect.
De testarea care va fi gratuită vor putea beneficia toate persoanele înscrise pe lista proprie a medicului de familie, precum și cei care nu au medic de familie ori sunt înscrise pe lista altora. Între două testări succesive trebuie să treacă cel puțin 48 de ore.
DOCUMENT – Ordonanță de Urgență pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii: