În primele două săptămâni din 2022, orădenii pot achita doar amenzile de circulație și de parcare, taxele judiciare de timbru și taxele pentru avize, a anunțat, luni, Primăria Oradea. Abia din 13 ianuarie va fi reluată încasarea tuturor impozitelor şi taxelor datorate bugetului local, inclusiv impozitele pe clădiri, terenuri și autovehicule aferente anului 2022.
Potrivit administrației locale, între 3 și 13 ianuarie, taxele fără debit (amenzi de parcare sau de circulație, taxa judiciară de timbru și taxa pentru avize) vor fi încasate la ghișeele 5, 21-27 din Piramida Primăriei orădene ori la poștă sau unității CEC.
În acest interval, persoanele fizice și firmele care doresc să achite impozite sau taxe restante, datorate anterior anului 2022, vor putea să efectueze plata numai prin virament bancar sau mandat poştal (http://oradea.ro/subpagina/conturi-iban). De asemenea, declaraţiile fiscale privind clădirile şi terenurile tranzacționate vor fi preluate în Centrul de relații cu publicul, ghișeele 3-4, 8-12 – persoane fizice, ghișeele 3-4, 13-14 – persoane juridice, urmând a fi prelucrate după data de 13 ianuarie.
Alte precizări ale Primăriei Oradea:
- vizarea fişelor de înmatriculare auto se va realiza sub rezerva depunerii declaraţiilor pentru stabilirea impozitului asupra mijloacelor de transport, însoţite de documentele primare aferente;
- pentru vânzările de bunuri impozabile efectuate în perioada 1-13 ianuarie 2022, impozitul aferent anului 2022 va fi calculat de inspectorii cu atribuții de impunere, iar eliberarea certificatului fiscal se va efectua după prezentarea documentului de plată (O.P. sau mandat poştal) care să ateste plata impozitului;
- documentele aferente tranzacțiilor de vânzare-cumpărare încheiate în luna decembrie 2021 se pot prezenta, în vederea înregistrării, în cursul lunii ianuarie 2022 și se vor opera cu data tranzacției (data vânzării/cumpărării), iar vânzătorul nu va mai datora impozit pentru bunul înstrăinat în anul 2022. Pentru tranzacțiile prezentate până la 31 ianuarie 2022, nu se vor aplica sancțiuni privind depunerea cu întârziere a declarațiilor.