Material realizat de Răzvan Doseanu, avocat Oradea – Societatea de avocați ”DOSEANU&ASOCIAȚII”
Potrivit art. 121 alin. 1 din R.O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
Art. 102 alin. 3 din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prevede că este contravenție și se sancționează cu amendă și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul a faptei de depășire cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv.
Articolul 16 alin. 1 teza I din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor prevede că procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: … descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei și evaluarea eventualelor pagube pricinuite.
Având în vedere și decizia XXII/2007 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, se poate constata nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției în situația în care pe sectorul de drum pe care se pretinde că s-a comis fapta contravențională există zone diferite de limitare de viteză, iar organul constatator nu indică în concret locul de comitere a faptei contravenționale, menționând doar la modul general locul comiterii contravenției, fiind imposibil de stabilit astfel temeinicia procesului-verbal prin raportare la viteza maximă legal admisă pe acel sector de drum, respectiv viteză cu care a circulat conducătorul auto pe acel sector de drum.
Consecința anulării procesului-verbal de constatare a contravenției constă în înlăturarea sancțiunii principale a amenzii, precum și a sancțiunii complementare de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile.
CITIȚI, de același autor: Evazioniștii nu mai beneficiază de cauza de nepedepsire în cazul achitării prejudiciului | Condamnările în străinătate au consecințe în România? | Achitarea obligațiilor civile, condiție pentru libertate
Comments 4