Certificatul verde COVID este obligatoriu în România. Având în vedere că mai multe persoane au cerut lămuriri cu privire la generarea documentului, autoritățile au venit cu lămuriri.
Într-o postare pe pagina de Facebook RO-Vaccinare, au fost formulate mai multe întrebări în legătură cu generarea certificatului verde după administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID. ”Pentru doza 3 se generează un certificat nou. Va apărea 3/3 la numărul de doze. Va fi valid imediat de la generare”, au răspuns reprezentanţii RO-Vaccinare.
Totodată, în cazul persoanelor care aveau deja descărcat certificatul verde după a doua doză și, ulterior, și-au făcut booster-ul, reprezentanții RO-Vaccinare spun că nu este necesară descărcarea unui nou certificat. ”Trebuie să generați un nou certificat, dar nu este necesar. Certificatul generat în urma vaccinării cu schemă completă este suficient”, au precizat aceștia.
Certificatul verde privind COVID-19 poate fi descărcat de pe platforma https://certificat-covid.gov.ro/ și poate fi prezentat atât în format digital, pe telefon, cât și în varianta tipărită.