Jurisprudența ÎCCJ | Excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă. Omisiunea părţii de a exercita calea de atac a apelului împotriva soluţiei de respingere a excepţiei

 Dacă o excepție procesuală a fost invocată în fața primei instanțe, chiar o excepție absolută fiind, aceasta nu poate fi repusă în discuție în fața instanțelor de control judiciar decât prin promovarea căii de atac, după finalizarea judecării în primă instanță, împotriva actului de procedură prin care instanța s-a pronunțat asupra acesteia (încheiere sau sentință).

O atare regulă reprezintă aplicarea particulară a dispozițiilor art. 430 alin. (1) și (4) din Codul de procedură civilă, având în vedere că soluționarea unei excepții dobândește autoritatea de lucru judecat provizorie încă de la data pronunțării instanței care a soluționat-o. Partea interesată poate împiedica dobândirea autorității de lucru judecat în mod definitiv asupra soluției date unei excepții procesuale prin promovarea căii de atac.

 Astfel, pârâta era ținută de promovarea apelului (principal sau incident) împotriva încheierii prin care a fost respinsă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, neputând invoca această pretinsă neregularitate direct în calea de atac a recursului. O atare soluție rezultă din dispozițiile art. 459 alin. (1) din Codul de procedură civilă care stabilesc că atât timp cât este deschisă calea apelului, nu pot fi exercitate căile extraordinare de atac, precum este și recursul.

Deşi excepțiile procesuale absolute pot fi invocate în orice etapă a procesului, chiar și în fața instanței de recurs, aceasta nu însemnă că pot fi reiterate de titularul ei în fiecare etapă procesuală, întrucât odată soluționată de instanța în fața căreia a fost invocată, reformarea soluției nu poate opera decât prin formularea căii de atac împotriva actului de procedură prin care instanța s-a pronunțat asupra excepției.

A admis în parte acţiunea în contradictoriu cu pârâta A. pe care a obligat-o la plata către reclamantă a sumelor de 1.025.185 lei remuneraţie restantă (fără TVA) pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul concertului desfăşurat în perioada 30.07.2015 – 2.08.2015, la Cluj Napoca, şi 662.269 lei penalităţi de întârziere calculate până la data de 23.06.2017; a obligat pârâta la plata în continuare a penalităţilor de 0,1% pe zi de întârziere calculate începând cu 24.06.2017 şi până la plata integrală a debitului; a fost obligată pârâta să comunica UCMR -ADA raportul complet cuprinzând operele muzicale comunicate public în cadrul fiecărui concert din cadrul spectacolului desfăşurat în perioada 30.07.2015 – 02.08.2015, raport care să cuprindă denumirea concertului, denumirea formaţiei, solistului, data şi locaţia desfăşurării concertului, denumirea fiecărei opere muzicale comunicate public, autorii fiecărei opere muzicale utilizate şi durata utilizării în concert a fiecărei opere muzicale; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.825 lei, cheltuieli de judecată – taxă timbru, onorariu expertiză şi onorariu avocat.

A obligat pe pârâţi, în solidar, la plata în continuare a penalităţilor de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data de 24.06.2017 şi până la plata integrală a debitului şi să comunice reclamantei raportul complet cuprinzând operele muzicale comunicate public în cadrul fiecărui concert din cadrul spectacolului desfăşurat în perioada 30.07.2015 – 02.08.2015, pe Stadionul Cluj Arena din Cluj-Napoca, raport care să cuprindă denumirea concertului, denumirea formaţiei, solistului, data şi locaţiile desfăşurării concertului, denumirea fiecărei opere muzicale comunicate public, autorii fiecărei opere muzicale utilizate şi durata utilizării în concert a fiecărei opere muzicale.

Prin aceeaşi decizie, pârâţii au fost obligaţi, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.825 lei stabilite de prima instanţă şi la plata cheltuielilor de judecată în apel în sumă de 3.025 lei.

• hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 36 Cod procedură civilă, iar în ceea ce o priveşte pe pârâta Primăria municipiului Cluj-Napoca au fost nesocotite şi normele legale referitoare la capacitatea procesuală, prevăzută de art. 56 Cod procedură civilă;
• pârâtul Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, nu a avut calitatea de coorganizator al concertelor desfăşurate în perioada 30.07.2015 – 02.08.2015, pe Stadionul Cluj Arena din Cluj-Napoca, neputând fi reţinută, pe cale de consecinţă, nici calitatea de utilizator în înţelesul deciziei ORDA invocate de reclamantă;
• instanţa de apel nu a analizat în niciun fel calitatea şi nici capacitatea pârâtei Primăriei Cluj-Napoca, decizia recurată fiind, sub acest aspect, nu doar nelegală, ci şi nemotivată, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă;

Prin  decizia ORDA nr. 189/2010 cu modificările publicate prin Decizia ORDA nr. 203/2011 s-a adoptat Metodologia privind remuneraţiile pentru comunicarea publică a operelor muzicale în concerte, spectacole ori manifestări artistice, iar potrivit art. 2 alin. (1) şi (2) este utilizator, în sensul metodologiei, oricare persoană juridică sau fizică autorizată care organizează concerte, spectacole ori manifestări artistice în cadrul cărora sunt utilizate opere muzicale; în cazul în care activităţile de organizare a unui concert, spectacol ori a unei manifestări artistice se realizează de două sau mai multe persoane, acestea răspund solidar pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de metodologie;

• instanţa de apel a reţinut în mod greşit calitatea Municipiului Cluj-Napoca de coorganizator şi, pe cale de consecinţă, pe cea de utilizator în sensul deciziilor menţionate;
• în cadrul programului Cluj-Napoca – Capitala Europeană a Tineretului 2015, municipalitatea a cooperat cu numeroase instituţii, asociaţii, entităţi, acest obiectiv fiind nu doar de interes local, ci şi de interes naţional, iar la realizarea acestui obiectiv de importanţă naţională au colaborat şi Ministerul Tineretului şi Sportului, Instituţia Prefectului, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport, Casa de Cultura a Studenţilor, reprezentanţi ai celor treizeci si şapte de organizaţii membre ale Federaţiei A., aspect care, după cum rezultă din motivarea instanţei de apel, nu duce la angajarea răspunderii patrimoniale a acestor entităţi faţă de UCMR – ADA;
• Federaţia A. a avut calitatea de beneficiar a unor fonduri nerambursabile pentru organizarea festivalului X. 2015, acordate de către Municipiul Cluj-Napoca, în calitatea sa exclusivă de finanţator (nu de organizator al evenimentului);
• Curtea de apel nu a analizat clauzele contractului de finanțare nerambursabilă încheiat între recurentul Municipiul Cluj-Napoca și A., în special art. 16, 19 și 23 din care reiese ceea ce părțile au convenit cu privire la obținerea autorizațiilor legale pentru îndeplinirea contractului, inclusiv cele referitoare la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală; recurenții susțin că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1280 din Codul civil;
• A. are personalitate juridică, fiind o entitate distinctă care şi-a asumat drepturi şi obligaţii faţă de UCMR – ADA prin încheierea unui contract de autorizaţie pentru licenţă neexclusivă;
• în calitate de unic organizator al evenimentului în litigiu, A. şi-a asumat obligaţii prin contractul de licenţă încheiat cu UCMR -ADA, contract faţă de care, recurenţii sunt terţi;

Prealabil, se impune precizarea că, deși recurenții-pârâți se prevalează de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Codul de procedură civilă, unele dintre criticile formulate se circumscriu motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, anume cele prin care se critică modalitatea de aplicare a normelor de drept procesual referitoare la capacitatea procesuală de folosință, dar și cele ce privesc calitatea procesuală pasivă.

Astfel, recurenții susțin că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 36 din Codul de procedură civilă reținând în cauză calitatea procesuală pasivă și în privința Municipiului Cluj-Napoca (în solidar cu A.), iar în ceea ce o privește pe pârâta Primăria Municipiului Cluj-Napoca, s-a invocat nesocotirea de către curtea de apel a prevederilor art. 56 din Codul de procedură civilă.

Având în vedere că prin decizia recurată s-a reținut calitatea procesuală pasivă a recurentului Municipiul Cluj-Napoca și a intimatei-pârâte A., stabilindu-se răspunderea solidară a acestora, criticile privind încălcarea prevederilor art. 36 din Codul de procedură civilă vor fi analizate numai în ceea ce îl privește pe recurentul-pârât Municipiul Cluj.

Referitor la aplicarea dispozițiilor art. 56 din Codul de procedură civilă, prin care recurenții susțin lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtei Primăria Municipiului Cluj, Înalta Curte constată că această excepție a fost invocată în fața primei instanțe, fiind respinsă ca neîntemeiată prin încheierea de ședință din 22 martie 2016, prin aplicarea prevederilor art. 56 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Soluția pronunțată de tribunal a fost apelată doar de către reclamanta UCMR -ADA, iar pârâții cauzei (cu referire la Municipiul Cluj-Napoca și Primăria Municipiului Cluj-Napoca) nu au făcut uz de niciuna dintre formele de procedură puse la dispoziție de normele procedurale (apel principal sau apel incident) pentru a deduce controlului judiciar soluționarea acestei excepții de către prima instanță.

Contrar susținerilor recurenților-pârâți din cuprinsul răspunsului la întâmpinare depus în recurs, dacă o excepție procesuală a fost invocată în fața primei instanțe, chiar o excepție absolută fiind, aceasta nu poate fi repusă în discuție în fața instanțelor de control judiciar decât prin promovarea căii de atac, după finalizarea judecării în primă instanță, împotriva actului de procedură prin care instanța s-a pronunțat asupra acesteia (încheiere sau sentință).

O atare regulă reprezintă aplicarea particulară a dispozițiilor art. 430 alin. (1) și (4) din Codul de procedură civilă, având în vedere că soluționarea unei excepții dobândește autoritatea de lucru judecat provizorie încă de la data pronunțării instanței care a soluționat-o.

Partea interesată poate împiedica dobândirea autorității de lucru judecat în mod definitiv asupra soluției date unei excepții procesuale (în cauză,  excepția lipsei capacității procesuale de folosință) prin promovarea căii de atac, astfel încât, pârâta Primăria Municipiului Cluj-Napoca era ținută de promovarea apelului împotriva încheierii din 22.03.2016, fie apel principal, fie apel incident, aceasta neputând invoca această pretinsă neregularitate direct în calea de atac a recursului.

O atare soluție rezultă din dispozițiile art. 459 alin. (1) din Codul de procedură civilă care stabilesc că atât timp cât este deschisă calea apelului, nu pot fi exercitate căile extraordinare de atac, precum este și recursul.

O aplicare particulară a regulii anterior enunțate, aplicabilă ca normă generală în privința tuturor căilor de atac, o reprezintă și prevederile art. 488 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora:

”(2) Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.”

Cum respingerea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a fost pronunțată de prima instanță, iar nu de instanța de apel, recurenta-pârâtă nu poate invoca această neregularitate procedurală direct prin motivele de recurs, așadar omisso medio.

Înalta Curte apreciază că recurenta-pârâtă Primăria municipiului Cluj-Napoca susține în mod eronat prin răspunsul la întâmpinare că regimul excepțiilor absolute este de natură a-i permite reiterarea excepției și în această etapă procesuală, întrucât dispozițiile art. 246-248 din Codul de procedură civilă sunt străine de o astfel de concluzie.

Excepțiile procesuale absolute pot fi invocate în orice etapă a procesului, chiar și în fața instanței de recurs, ceea ce nu însemnă că pot fi reiterate de titularul ei în fiecare etapă procesuală, întrucât odată invocată și soluționată de instanța în fața căreia a fost invocată, reformarea soluției date asupra acesteia, nu poate opera decât prin formularea căii de atac împotriva actului de procedură prin care instanța s-a pronunțat asupra excepției, astfel cum s-a arătat.

Cum excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei municipiului Cluj-Napoca nu a fost invocată în fața curții de apel, iar instanța de apel nici nu a fost învestită cu vreo critică privind modalitatea de soluționare a acestei excepții de prima instanță printr-un apel principal sau incident al pârâtelor interesate, curtea de apel nu avea obligația inserării unor considerente în decizia recurată legate de acest aspect pentru a fi posibilă reținerea vreunei încălcări a dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, criticile privind încălcarea dispozițiilor art. 56 din Codul de procedură civilă nu pot fi primite, iar motivele de recurs susținute în baza art. 488 alin. (1) pct. 6, dar şi pe temeiul motivului de casare de la pct. 5 din Codul de procedură civilă (potrivit calificării date de instanţă), se vor înlătura ca nefondate.

Referitor la criticile formulate cu privire la nesocotirea prevederilor  art. 36 din Codul de procedură civilă pentru reținerea calității procesuale pasive solidare și a pârâtului Municipiul Cluj-Napoca, alături de pârâta A., Înalta Curte apreciază că instanța de apel a încălcat normele de procedură privind reglementarea calității procesuale pasive.

Având în vedere că, potrivit normei evocate, calitatea procesuală rezultă din identitatea  dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, Înalta Curte constată că această critică se impune a fi analizată nu numai pe temeiul art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ci și în baza art. 488 alin. (1) pct. (8), întrucât este necesară verificarea premisei, și anume, stabilirea raportului juridic litigios și identificarea corectă a subiectelor acestuia.

Intimata-reclamantă UCMR-ADA a chemat în judecată pe cei trei pârâți, solicitând, prin capătul de cerere principal, obligarea acestora, în solidar, la plata remunerației restante datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în concertele din cadrul festivalului desfăşurat în perioada 30.07.2015 – 02.08.2015, pe Stadionul Cluj Arena din Cluj-Napoca, precum și la plata penalităților de întârziere; cererea are și alte capete de cerere accesorii.

Deși prima instanță a reținut în cauză doar calitatea procesuală pasivă a intimatei-pârâte A. Cluj-Napoca, curtea de apel, din analiza probelor cauzei și în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 189/2010, a reținut calitatea Municipiului Cluj-Napoca de coorganizator al evenimentului, alături de A., prin urmare, calitatea de utilizator de opere muzicale, dispunând obligarea acestora, în solidar, la plata remunerațiilor restante și a penalităților de întârziere către intimata-reclamantă, organismul de gestiune colectivă ce are calitatea de colector al acestor remunerații în temeiul gestiunii colective obligatorii.

Înalta Curte apreciază că această dezlegare se fundamentează pe o greșită determinare a subiectelor raportului juridic de drept material dedus judecății.

Astfel, intimata-reclamantă a solicitat obligarea pârâtelor în solidar la plata obligațiilor restante, constând în remunerațiile datorate pentru comunicarea publică de opere muzicale în concertele derulate în cadrul festivalului în perioada 30.07.2015 – 02.08.2015, remunerații determinate potrivit criteriilor stabilite prin Decizia ORDA nr. 189/2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 314 din 13.05.2010, astfel cum a fost modificată, în parte, prin Decizia ORDA nr. 203/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 420 din 16.06.2011.

Prin decizia menționată, a fost publicată forma finală a Metodologiei privind remunerațiile pentru comunicarea publică a operelor muzicale în concerte, spectacole ori manifestări artistice, aceasta fiind adoptată în baza dispozițiilor legale, pentru organizarea colectării de la utilizatori de către organismul de gestiune colectivă, în baza gestiunii colective obligatorii, a drepturilor patrimoniale ale autorilor de opere muzicale.

Înalta Curte constată că, potrivit situației de fapt reținute de instanțele de fond, intimata-reclamantă, în motivele cererii de chemare în judecată, s-a întemeiat pe răspunderea contractuală, întrucât pentru organizarea festivalului, derulat în intervalul 30.07.2015 – 02.08.2015, a eliberat intimatei-pârâte A. autorizația licență neexclusivă pentru comunicarea publică a operelor în concerte, spectacole ori manifestări artistice nr. S 0000105/24.07.2015, corespunzător acestui eveniment muzical.

Drept urmare, reclamanta nu a chemat în judecată pe pârâte în temeiul răspunderii civile delictuale, prin invocarea dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 8/1996, imputându-le nerespectarea dispozițiilor legale de a comunica public opere muzicale numai în baza în baza unei autorizații licență neexclusivă, astfel cum prevede art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 și art. 1 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 189/2010, modificată prin Decizia  nr. 203/2011.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a demonstrat mecanismul legal prin care se poate antrena răspunderea solidară a unor pârâți, în condițiile în care unul dintre ei este parte contractantă (A.), iar celălalt nu, sau în condițiile în care cauza raportului juridic obligațional dedus judecății nu este reprezentată de răspunderea civilă delictuală, tip de răspundere în care regula aplicabilă pentru  repararea prejudiciului este solidaritatea, potrivit art. 1382 din Codul civil.

De asemenea, Înalta Curte apreciază, astfel cum corect susține recurentul-pârât Municipiul Cluj-Napoca, că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 1280 Cod civil referitoare la relativitatea efectelor contractului, în ceea ce privește autorizaţia licenţă neexclusivă, în condiţiile în care pretinde îndeplinirea obligaţiilor de plată a remuneraţiilor datorate cu titlu de drepturi partimoniale de autor nu numai de la partea cocontractantă (A.), ci şi de la terţi faţă de acest contract, respectiv recurenţii din cauză.

Pe de altă parte, se constată că recurentul-pârât a invocat prevederile art. 16, 19 și 23 din Capitolul VIII al contractului de finanțare nerambursabilă nr. 443167/424/8.12.2014, încheiat între A. și Municipiul Cluj-Napoca pentru a învedera curții de apel modalitatea în care a convenit cu intimata-pârâtă-A. îndeplinirea unor obligații legale, inclusiv partea contractantă care și-a asumat derularea demersurilor pentru obținerea aprobărilor, avizelor sau a licențelor necesare realizării contractului.

Or, din acest punct de vedere, se constată că instanța de apel a înlăturat apărările pârâtului Municipiul Cluj ținând de invocarea clauzelor contractuale, concluzionând că, indiferent care este conținutul respectivelor clauze, acestea privesc obligațiile stabilite între părțile respectivului contract și nu pot fi opuse  apelantei UCMR-ADA, care are dreptul de a se îndrepta împotriva oricărui sau a tuturor organizatorilor spectacolului.

În acest context, Înalta Curte reţine că instanţa de apel în mod nelegal a făcut referire la principiul relativităţii efectelor contractului, apărarea pârâtului fiind circumscrisă însă noţiunii de opozabilitate a efectelor contractului.

Dispozițiilor art. 1281 din Codul civil stabilesc astfel: ”Contractul este opozabil terților, care nu pot aduce atingere drepturilor și obligațiilor născute din contract. Terții se pot prevala de efectele contractului, însă fără a avea dreptul de a cere executarea lui, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.”

Ca atare, potrivit art. 1280 și 1281 din Codul civil, contractul de finanțare nerambursabilă nr. 443167/424/2014 pentru părțile contractante reprezintă un act juridic (a dat naștere la drepturi și obligații pentru acestea), iar pentru terți, precum intimata-reclamantă UCMR – ADA, apare drept o realitate socială, un fapt juridic,față de care aceștia se raportează în conformitate cu rigorile principiului relativității efectelor contractului.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reține că în cauză sunt întrunite cerințele cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din Codul de procedură civilă.

Drept urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a fost admis recursul declarat de pârâții Municipiul Cluj-Napoca și Primăria Municipiului Cluj – Napoca, decizia recurată a fost casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.