Tensiunile din interiorul Consiliului Superior al Magistraturii și-au spus din nou cuvântul cu ocazia ședinței de miercuri, 2 februarie, a Comisiei 1 – Legislație și cooperare interinstituțională. După ce Bogdan Mateescu, președinte interimar al CSM, a fost ales de majoritatea membrilor comisiei ca și coordonator al ședinței, șapte judecători și procurori au părăsit lucrările.
Ședința comisiei nr. 1 a fost convocată de judecătorul Bogdan Mateescu, în calitate de președinte al CSM, iar la lucrări au venit toți membrii acesteia, cu două excepții: vicepreședintele CSM, procurorul Nicolae Solomon, aflat în concediu de ședință și judecătoarea Nicoleta Țînț, care a intrat prin videoconferință.
Când s-a pus problema celui care să coordoneze ședința, au existat două opinii. În prima dintre ele s-a apreciat ca lucrările să fie conduse de judecătoarea Andrea Chiș, invocându-se că nu a fost desemnat de către Plen un nou coordonator și avându-se în vedere practica administrativă similară a CSM.
În cea de-a doua opinie s-a considerat că, față de hotărârea 24/21 a Plenului CSM prin care au fost desemnați coordonatorii comisiilor de lucru comune doar pentru 2021, sunt incidente dispozițiile art. 33 alin. (5) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului, care arată că ”în absența coordonatorului, lucrările comisiei sunt conduse de unul dintre membrii acesteia, desemnat de membrii prezenți”.
Cu majoritate de voturi, a fost acceptată cea din urmă soluție, astfel că judecătorul Bogdan Mateescu a fost desemnat coordonator al ședinței. În aceste condiții, judecătoarele Andrea Chiș, Gabriela Baltag și Evelina Oprina, judecătorul Mihai Bălan și procurorii Tatiana Toader, Cristian Ban și Florin Deac au arătat cp nu participă la discutarea punctelor de pe ordinea de zi și au părăsit ședința.
Cei șapte au făcut un gest similar la prima ședință din 2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Întâlnirea din 11 ianuarie nu s-a putut ține din lipsă de cvorum, după ce judecătorii Chiș, Bălan, Baltag și Oprina și procurorii Toader, Deac și Ban au refuzat să participe, arătându-și astfel dezacordul față de exercitarea de către judecătorul Bogdan Mateescu a interimatului la conducerea CSM.
DOCUMENT – Minuta întâlnirii comisiei nr. 1 din data de 2 februarie 2022:
CITIȚI și Boicot la prima ședință din 2022 a Plenului CSM | 7 membri ai Consiliului au refuzat să participe – Reacția Curții Supreme după ”boicotul” de la ședința Plenului CSM: ”Refuzul indirect de îndeplinire a atribuțiilor prevăzute de lege este inadmisibil”