Șoferii care sunt prinși pe drumurile publice fără rovinietă, riscă amenzi usturătoare. Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică un proiect în care se arată că amenzi ar putea ajunge până la 23.800 de lei.
Potrivit expunerii de motive, sancțiunile ar urma să crească de la 250 la 275 de lei pentru autoturismele care circulă foro rovinietă, amenzile maxime urmând să ajungă la 550 de lei.
În cazul mașinilor destinate pentru transportul de persoane care au mai mult de 9 și maxim 23 de locuri, amenda minimă va crește la 3.100 de lei, iar maxima ar putea ajunge la 6.200 de lei.
Șoferii de camioane ar urma să primească amenzile cele mai mari. În cazul categoriile care depășesc 12 tone, cu minimum 4 axe, amenzile ar urma să ajungă la valoarea maximă de 23.800 de lei.
Din anul 2010 și până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la același nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%.
Astfel, valoarea amenzilor contravenționale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda minimă și de patru ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda maximă.
De precizat este faptul că amenda stabilită prin procesul – verbal de constatare a contravenției poate fi achitată la jumătate din minimul acesteia prevăzut de lege, în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia.