Duminică, la Sinagoga Mare Ortodoxă din Oradea a avut loc lansarea de carte ”Istoria Holocaustului. Desființarea omului: de la ascensiunea lui Hitler până la execuția lui Eichmann”, scrisă de Ovidiu Raețchi. Alături de autorul cărții au participat și preşedintele Comunităţii Evreilor Oradea, Felix Koppelmann, prof. univ. dr. Antonio Faur, de la Universitatea Oradea și Emanuel Grec, cercetător la Universitatea Heidelberg. Cartea a fost lansată, oficial, pe 27 ianuarie, la București și pe 30 ianuarie, la Iași.
Ovidiu Alexandru Raețchi a avut două mandate de deputat. între 2012 și 2020. În al doilea mandat, el a fost vicepreşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, din partea PNL. În ianuarie 2022 a fost numit în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă.
Cartea prezint[ sinteza celei mai cutremurătoare crime din secolul al XX-lea: anihilarea deliberată, printr-o veritabilă ”bandă industrializată a morții“, a unui întreg popor și trece în revistă originile intelectuale ale nazismului, psihologia lui Hitler – pe care autorul îl numește ”asasinul zero“, sursa absolută a Holocaustului – și politicile antisemite ale fiecărui stat european, din Germania până în România, din Scandinavia până în Italia, din Franța până în Grecia și în Ungaria.
Într-un interviu acordat cu această ocazie pentru BihorJust, Ovidiu Raețchi a declarat că, această carte este este una ce va fi ”greu de digerat” pentru cititori, având în vedere detaliile prezentate. Documentarea cărții a început în urmă cu mulți ani, iar scrierea ei a durat aproximativ un an.
Raețchi a explicat că, pe parcursul documentării, cel mai greu a fost să scrie despre detaliile care îi priveau pe copii.
Despre importanța cunoașterii trecutului, am discutat cu președintele Comunităţii Evreilor din Oradea, Felix Koppelmann.
La evenimentul de duminică a participat și Zoltan Blum, un supraviețuitor al Holocaustului. Acum, în vârstă de 94 de ani, acesta a povestit, cu lacrimi în ochi, cum a ajuns, la doar 17 ani, să fie, alături de familia sa, prizonier la Auschwitz I, Auschwitz II – Birkenau și Auschwitz III – Monowitz, care a fost folosit ca lagăr de muncă pentru uzina Buna-Werke aparținând concernului IG Farben.
Ulterior, a ajuns într-o pădure, de unde a fost salvat, în 1945, de către americani. Când a ajuns acasă, în Cluj, și-a găsit în viața doar unul dintre frați. Mama, tata, doi frați și o soră și-au pierdut viața în cel mai mare genocid din toate timpurile.
La eveniment au participat peste 120 de persoane, iar printre cei aflați la Sinagoga Mares-au numărat președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, președintele PSD Bihor, Ioan Mang, deputatul Odon Szabo, deputatul PNL – Gavrilă Ghilea, fostul city manager – Dacian Palladi, dar și medicul Gheorghe Carp.