Tribunalul Bihor a dispus încetarea procesului penal într-un dosar în care instanța a fost învestită cu un rechizitoriu al DIICOT Oradea pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală. Judecătorii au apreciat că procurorii anti-crimă organizată nu aveau competența să efectueze urmărirea penală în cauză, competența aparținând parchetului de drept comun, respectiv Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
În cauză este vorba despre doi inculpați care, în calitate de asociat și administrator de fapt, respectiv de drept al unei firme, ar fi evidențiat în actele contabile și situațiile declarative ale societății livrări intracomunitare fictive în valoare de peste 15 milioane de lei, scutite de TVA, către mai multe firme din Ungaria. Scopul acestei manevre ar fi fost sustragerea de la plata obligațiilor fiscale care puteau fi generate de aplicarea dispozițiilor art. 148 alin. 1, lit. c din Legea 571 din 2003 privind Codul fiscal (în vigoare la momentul comiterii faptelor) în situația unui control fiscal. Prejudiciul a fost calculat la valoarea de 3,6 milioane de lei, reprezentând TVA neplătit.
Inițial, cei doi au fost acuzați și de constituire de grup infractional organizat, dar DIICOT Oradea a dispus o soluție de clasare față de această infracțiune, continuând să efectueze urmărirea penală pentru acuzația de evaziune fiscală.
Însă, Tribunalul Bihor a constatat nulitatea absolută a rechizitoriul DIICOT și ulterior, pe fondul cauzei, a dispus încetarea procesului penal, constatând incidența art. 16 alin. 1 lit. e Cod procedură penală, respectiv că lipsește o condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale. În cazul de față este vorba despre necompetența materială a organului de urmărire penală care nu mai poate exercita acțiunea penală în procesul penal. Instanța a constatat aplicabilitatea în cauză a deciziei CCR nr. 380/2021 prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 11 alin. (3) din OUG nr. 78/2016 care prevedea că ”în cazul în care dispune disjungerea în cursul urmăririi penale, procurorul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism poate continua efectuarea urmăririi penale și în cauza disjunsă”.
Încetarea procesului penal a fost dispusă pe fondul cauzei, după ce în procedura de cameră preliminară au fost respinse cererile și excepțiile formulate de cei doi inculpați. Tribunalul Bihor a reținut că, ”legat de faptul că, prin încheierea din data de (…) au fost respinse cererile și excepțiile invocate și s-a constatat legalitatea rechizitoriului din data de (…) întocmit în dosarul nr. (…) al DIICOT – ST Oradea – aceasta nu are autoritate de lucru judecat, având în vedere că necompetența organului de urmărire penală a fost atrasă de constatarea neconstituționalității dispozițiilor art. 11 alin. (3) din OUG nr. 78/2016 (prin decizia CCR nr. 380/2021), decizia instanței de contencios constituțional fiind ulterioară hotărârii de finalizare a procedurii de cameră preliminară”.
Hotărârea Tribunalului Bihor poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cei doi inculpati au fost reprezentați de avocații Răzvan Doseanu – Societatea de Avocați ”DOSEANU & ASOCIAȚII” și Ionel Manole – Cabinet de avocat ”MANOLE IONEL”.
DOCUMENT – Hotărârea Tribunalului Bihor de încetare a procesului penal: