Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a fost sesizată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile într-o situație care îi privește pe avocații care au dobândit această calitate după 1 ianuarie 2020, dar înainte de instituirea stării de urgență. Instanța supremă este întrebată dacă, pentru acordarea indemnizației lunare de 75% din câștigul salarial mediu brut profesioniștilor afectați de măsurile luate în contextul pandemiei de SARS-CoV-2, condiţia ”realizării încasării cu minim 25% mai mici” comparativ cu media lunară pe anul 2019 include, în cazul avocaților mai sus menționați, şi ipoteza nerealizării unor venituri pe anul 2019. Sesizarea a fost formulată de Curtea de Apel Timișoara și a fost înregistrată la ÎCCJ pe 15 februarie.
Conținutul sesizării:
Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. XV alin. (1 ind.1) raportat la art. XV alin. (1) din OUG nr. 30/2020, condiţia „realizării încasării cu minim 25% mai mici” comparativ cu media lunară pe anul 2019 include şi ipoteza nerealizării unor venituri pe anul 2019 ca urmare a dobândirii calităţii de avocat doar începând cu anul 2020, respectiv, anterior instituirii stării de urgenţă prin Decretul nr.195/2020, dar ulterior datei de 01.01.2020.
Texte de lege incidente:
– art. XV alin. (1) din OUG nr. 30/2020: Alți profesioniști, astfel cum sunt reglementați de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum și persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare, care întrerup activitatea ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, beneficiază, din bugetul de stat, în baza declarației pe propria răspundere, de o indemnizație lunară de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020 nr. 6/2020.
– art. XV alin. (1 ind 1) din OUG nr. 30/2020: De indemnizația prevăzută la alin. (1) beneficiază și avocații a căror activitate este redusă ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada stării de urgență, dacă în luna pentru care solicită indemnizația au realizat încasări cu minimum 25% mai mici decât media lunară pe anul 2019, dar care nu depășesc câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020. Indemnizația se plătește în baza declarației pe propria răspundere a avocatului privind îndeplinirea condițiilor de acordare, pe care o transmite la agenția pentru plăți și inspecție socială județeană, respectiv a municipiului București, în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal.
Sesizarea prealabilă a fost formulată în cazul unui avocat stagiar, înscris în Barou în martie 2020, înainte de declararea stării de urgență. Acesta s-a adresat Tribunalului Caraș-Severin, arătând că i s-a cerut să returneze indemnizația lunară de 75% din venitul mediu brut pe lunile martie și aprilie 2020 pe motiv că nu se află în prezența îndeplinirii condiției de scădere a veniturilor cu minimum 25% față de media lunară din 2019. În total, avocatul stagiar ar fi trebuit să returneze 6174 de lei.
Reclamantul a precizat că în acest fel a fost săvârșită o discriminare între avocații care au intrat în profesie în 2020 și cei care au dobândit această calitate în 2019.
În primă instanță, acțiunea prin care avocatul a cerut anularea deciziei de impunere pentru sumele acordate ca indemnizație lunară a fost respinsă. Decizia Tribunalului a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel Timișoara.
Practică neunitară
La Curtea de Apel Timișoara au fost identificate mai multe hotărâri definitive cu privire la această problematică. A fost observată o practică neunitară în interpretarea problemei chiar la nivelul instanței de recurs. De exemplu, în cazul unui avocat stagiar primit în Baroul Timiș pe 21 ianuarie 2020 a fost respinsă, ca urmare a admiterii recursului, acțiunea de anulare a deciziei emisă pentru restituirea indemnizației.
Într-un alt caz similar, instanța a admis, de această dată, definitiv, acțiunea în anularea unei decizii emise de AJPIS de recuperare a indemnizației de la un avocat stagiar intrat în Barou tot în ianuarie 2020.
Tot Curtea de Apel Timișoara a anulat definitiv, în urma respingerii recursului, o decizie similară privind recuperarea indemnizației de la un stagiar intrat în Barou în decembrie 2019. În fine, aceeași instanță a respins definitiv o acțiune în anularea deciziei de restituire a indemnizației, acțiune care de această dată nu a privit un avocat stagiar, ci unul care nu a realizat venituri în 2019.
DOCUMENT – Textul complet al încheierii de sesizare prin mecanismul întrebării prealabile: