Jurisprudența ÎCCJ | Cameră preliminară. Competenţa procurorului. Expertiză. Excluderea probelor

1. Conform art. 56 alin. (3) lit. a) raportat la art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror în cazul infracţiunilor săvârşite de avocaţi, inclusiv în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală comise de persoanele care au această calitate. Dispoziţiile art. 2 lit. g) din Legea nr. 241/2005 – potrivit cărora expresia „organe competente” priveşte organele cu atribuţii de efectuare a verificărilor financiare, fiscale sau vamale, precum şi organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare – nu instituie reguli de competenţă în materia infracţiunilor de evaziune fiscală, care să atribuie organelor de cercetare penale ale poliţiei judiciare competenţa exclusivă de efectuare a urmăririi penale, ci definesc expresia „organe competente” în înţelesul Legii nr. 241/2005, care utilizează această expresie în conţinutul normelor de incriminare prevăzute în art. 4 şi în art. 5.

2. În conformitate cu dispoziţiile art. 173 alin. (1) C. proc. pen., expertul este numit prin ordonanţa organului de urmărire penală, normele de procedură penală incidente în materia numirii expertului neprevăzând tragerea la sorţi a acestuia. Dispoziţiile art. 331 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la numirea expertului prin tragere la sorţi, nu sunt aplicabile în procesul penal în temeiul art. 2 C. proc. civ., întrucât Codul de procedură penală reglementează procedura numirii expertului.  

3. Dispoziţiile Codului de procedură penală sau ale O. G. nr. 2/2000 nu prevăd obligativitatea citării sau a convocării părţilor la efectuarea expertizei contabile. Prevederile art. 92 C. proc. pen., referitoare la încunoștințarea avocatului suspectului sau al inculpatului cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală, nu sunt incidente în cazul efectuării expertizei, în acest caz fiind aplicabile dispoziţiile legale exprese care reglementează materia administrării probei cu expertiza şi care nu prevăd participarea avocatului la efectuarea expertizei.

4. În cazul în care organul de urmărire penală, în aplicarea dispoziţiilor art. 173 alin. (4) C. proc. pen. şi ale art. 18 alin. (1) din O. G. nr. 2/2000, a asigurat respectarea dreptului inculpatului la un expert nominalizat de acesta pentru a participa la efectuarea expertizei, neparticiparea expertului la efectuarea expertizei, din culpa inculpatului care nu a încheiat un contract cu expertul nominalizat, nu determină nelegalitatea expertizei.

5. Excluderea probelor nu constituie o sancţiune procesuală autonomă, ci este subsumată sancţiunii nulităţii şi intervine numai în cazul în care se constată nulitatea absolută sau relativă a actului prin care s-a dispus ori s-a autorizat administrarea unei probe sau prin care aceasta a fost administrată.

Î.C.C.J., Secţia penală, completul de 2 judecători de cameră preliminară, încheierea nr. 131 din 12 februarie 2021

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma cererilor şi excepţiilor formulate, completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie apreciază ca fiind nefondată contestaţia formulată de inculpatul A.

Preliminar, notează că, din interpretarea dispoziţiilor art. 342 C. proc. pen., care reglementează obiectul procedurii de cameră preliminară, rezultă atribuţiile judecătorului de cameră preliminară de a verifica, după trimiterea în judecată, chestiuni punctuale, enumerate limitativ, respectiv competenţa instanţei sesizate prin rechizitoriu, legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Prin urmare, examenul judecătorului de cameră preliminară are un caracter preponderent formal, fiind limitat la chestiuni ce ţin, în mod esenţial, de legalitatea actelor procesuale ori procedurale efectuate în faza de urmărire penală ori de legalitatea probelor în sine.

De asemenea, activitatea judecătorului de cameră preliminară nu priveşte fondul cauzei, în această fază procesuală nefiind verificată temeinicia, respectiv aparenţa de temeinicie a probelor sau a trimiterii în judecată şi nici caracterul complet al urmăririi penale sau oportunitatea ori suficienţa probelor administrate în acuzare.

Analizând în aceste coordonate teoretice motivele invocate de contestatorul inculpat A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt nefondate, între altele, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Or, în condiţiile în care în prezenta cauză se efectuau cercetări cu privire la pretinse infracţiuni comise de un avocat, iar, potrivit art. 56 alin. (3) lit. a) raportat la art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., urmărirea penală se efectuează obligatoriu de către procuror, rezultă, în mod cert, că procurorul era obligat, potrivit legii, să efectueze personal actele de urmărire penală, respectiv să administreze personal probele, cu excepţia situaţiilor în care se impunea delegarea conform art. 201 C. proc. pen.

Textul legal invocat este cuprins în Capitolul I cu titlul – Dispoziţii generale din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi defineşte termenii şi expresiile folosite în cuprinsul actului normativ primar. Potrivit art. 2 lit. g), expresia „organe competente” vizează organele care au atribuții de efectuare a verificărilor financiare, fiscale sau vamale, potrivit legii, precum și organele de cercetare penală ale poliției judiciare. În conţinutul Legii nr. 241/2005, această sintagmă este folosită în incriminarea faptelor prevăzute în art. 4 şi art. 5 din lege.

Aşadar, noţiunea de „organe competente” la care se referă Legea nr. 241/2005 nu instituie reguli de competenţă în materia infracţiunilor de evaziune fiscală, ci defineşte, aşa cum s-a arătat deja, înţelesul unor termeni şi expresii din conţinutul legii. Prin urmare, sintagma respectivă nu poate fi extinsă la alte situaţii decât cele avute în vedere expres de legiuitor.

În concluzie, dispoziţiile cuprinse în Codul de procedură penală, relevate anterior, sunt cele care stabilesc competenţa organelor de urmărire penală.

De asemenea, criticile contestatorului inculpat referitoare la expertiza contabilă efectuată în cursul urmăririi penale sunt apreciate ca fiind neîntemeiate.

Prealabil, completul de 2 judecători notează că prerogativa judecătorului de cameră preliminară de verificare a legalităţii administrării probelor în cursul urmăririi penale presupune verificarea incidenţei vreunuia dintre cazurile de nulitate absolută prevăzute în art. 281 C. proc. pen. sau a unei alte încălcări a legii în procesul de administrare a probelor care să atragă incidenţa nulităţii relative în condiţiile art. 282 din acelaşi cod.

Deopotrivă, în procedura camerei preliminare, se verifică dacă dreptul la apărare al inculpatului a fost respectat în cursul urmăririi penale în procesul de administrare a probatoriului.

Astfel, judecătorul de cameră preliminară analizează legalitatea administrării probelor de către organele de urmărire penală prin raportare la actul prin care s-a dispus, autorizat, încuviinţat, confirmat proba, mijlocul de probă ori procedeul probatoriu şi/sau prin raportare la actul prin care mijlocul de probă a fost administrat.

În situaţia în care se constată că actul prin care a fost dispusă/autorizată/ administrată proba este afectat fie de o nulitate absolută, fie de o nulitate relativă, invocată în condiţiile legii, intervine sancţiunea excluderii respectivei probe. Excluderea probelor nelegal administrate nu este o sancţiune procesuală autonomă, ci este subsumată sancţiunii nulităţii şi intervine numai în măsura în care se constată nulitatea absolută sau relativă a actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată.

Judecătorul de cameră preliminară nu verifică temeinicia sau fiabilitatea probatoriului, aptitudinea acestuia de a conduce la pronunţarea unei soluţii de condamnare/amânare a aplicării pedepsei/renunţare la aplicarea pedepsei, după cum acesta nu verifică pertinenţa, concludenţa sau utilitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale, analiza fiind limitată exclusiv în sfera legalităţii.

În raport de aceste ultime considerente, criticile apărării ce vizează conţinutul raportului de expertiză contabilă, caracterul presupus incert al prejudiciului stabilit de expert, cuantumul şi modalitatea de calcul a acestuia în raport de normele legale incidente în situaţia fiscală concretă a inculpatului sunt chestiuni care nu ţin de legalitatea administrării probei cu expertiza, ci de temeinicia acesteia, aspect care nu poate fi analizat de judecătorul de cameră preliminară, ci este atribuţia exclusivă a instanţei de judecată învestită cu soluţionarea cauzei în fond.

În consecinţă, completul de 2 judecători va analiza numai motivele de nelegalitate invocate de inculpat referitoare la expertiza întocmită în cauză.

Verificând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, completul de 2 judecători constată că, prin ordonanţa din data de 27 septembrie 2018, procurorul a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile. Pentru efectuarea expertizei a fost numit expertul B. din cadrul Biroului local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile al Tribunalului Argeş. Prin aceeaşi ordonanţă, procurorul a stabilit şi obiectivele expertizei.

De menţionat că expertul a fost numit de procuror din lista înaintată, la solicitarea parchetului, de Tribunalul Argeş – Biroul local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile, având specialităţile: contabilitate, contabilitate – societăţi comerciale şi alte entităţi economice, contabilitate – instituţii publice, fiscalitate.

La data de 3 octombrie 2018, expertul a fost invitat la sediul organului de urmărire penală, unde i s-au adus la cunoştinţă obiectul expertizei, întrebările la care trebuie să răspundă, punându-i-se în vedere că are dreptul de a face observaţii, de a cere modificarea sau completarea lor. Totodată, i s-a adus la cunoştinţă că, pentru efectuarea expertizei, va putea lua legătura cu părţile numai cu încuviinţarea şi în condiţiile stabilite de procuror.

La data de 15 octombrie 2018, s-au adus la cunoştinţa suspectului A., în prezenţa apărătorului ales, că, în cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile şi obiectivele stabilite, precum şi drepturile sale. În consecinţă, inculpatul a arătat că doreşte ca la efectuarea expertizei să participe un expert parte şi că urmează să depună observaţii la obiectivele expertizei.

Prin cererea din data de 22 octombrie 2018, inculpatul a contestat modul în care procurorul a desemnat expertul (solicitând tragerea la sorţi a acestuia), a arătat că urmează să-şi desemneze în calitate de expert parte pe C. şi a formulat observaţii cu privire la obiectivele expertizei, solicitând modificarea şi completarea acestora.

Prin ordonanţa din 14 decembrie 2018, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a respins plângerea formulată de suspectul A. împotriva ordonanţei nr. X. din 27 septembrie 2018. În motivarea soluţiei, s-a arătat că normele procedurale nu prevăd ca desemnarea expertului să se facă prin tragere la sorţi, organul de urmărire penală fiind obligat doar la alegerea unui expert din lista Biroului local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile, procedură care a fost respectată în cauză. De asemenea, s-a menţionat că tragerea la sorţi a expertului se face în dosarele civile conform art. 331 C. proc. civ., text legal care nu este aplicabil în cauzele penale.

Prin ordonanţa din data de 18 decembrie 2018, între altele, procurorul a admis, în parte, cererea suspectului A. de modificare şi completare a obiectivelor expertizei şi a reformulat întrebările la care expertul urma să răspundă.

Expertul parte propus de inculpat nu a participat la efectuarea expertizei; din corespondenţa purtată de expertul desemnat oficial cu expertul parte a rezultat că expertul nu a fost contactat de inculpat în vederea încheierii contractului de reprezentare – prestări servicii, astfel că acesta nu a putut participa la efectuarea expertizei şi formularea unui punct de vedere, aspect ce rezultă şi din menţiunile olografe aflate la finalul raportului de expertiză.

Inculpatul a fost citat pentru a i se aduce la cunoştinţă concluziile raportului de expertiză, conform menţiunilor procesului-verbal încheiat la 19 martie 2019, înmânându-i-se un exemplar, prin intermediul apărătorului ales, la data de 21 martie 2019.

La data de 4 aprilie 2019, inculpatul a formulat mai multe obiecţiuni care au fost respinse de procuror prin ordonanţa din data de 27 mai 2019.

Plângerea formulată de inculpat, la data de 11 iunie 2019, împotriva ordonanţei menţionate a fost respinsă de procurorul general prin ordonanţa din data de 12 august 2019.

În raport de cele menţionate, se constată că organul de urmărire penală a respectat dispoziţiile legale atât cu ocazia dispunerii probei cu expertiza, cât şi cu privire la administrarea acesteia.

În ceea ce priveşte critica privind modalitatea de desemnare a expertului de către organul de urmărire penală, apreciată de contestator ca fiind arbitrară în lipsa tragerii la sorţi a acestuia, completul de 2 judecători constată că nu este întemeiată pe dispoziţiile legale incidente în cauză.

Contrar susţinerilor contestatorului, normele procedurale incidente în materia numirii expertului în procesele penale nu prevăd ca desemnarea acestuia să se facă prin tragere la sorţi. Dispoziţiile art. 331 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd tragerea la sorţi a expertului în cauzele civile, nu sunt aplicabile în speţă, nefiind incident principiul aplicabilităţii generale a Codului de procedură civilă şi în alte materii, reglementat în art. 2, în condiţiile în care dispoziţiile Codului de procedură penală reglementează procedura numirii expertului.

Referitor la motivul privind nelegalitatea administrării probei cu expertiza generată de necitarea inculpatului sau a apărătorului său la efectuarea expertizei, completul de 2 judecători îl apreciază, de asemenea, neîntemeiat.

Contestatorul a invocat, în acest sens, încălcarea prevederilor art. 178 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., dispoziţii care reglementează conţinutului raportului de expertiză şi nu obligativitatea citării sau convocării părţilor la efectuarea expertizei.

Totodată, s-a mai invocat încălcarea dispoziţiilor art. 92 C. proc. pen., în condiţiile în care, deşi apărătorului inculpatului i s-a admis cererea de participare la orice act de urmărire penală, acesta nu a fost încunoștințat pentru a participa la efectuarea expertizei. Or, dispoziţiile legale relevate de apărare vizează strict actele de urmărire penală şi nu sunt incidente în situaţia efectuării unei expertize, în acest din urmă caz fiind aplicabile prevederile legale expres prevăzute în materia administrării probei cu expertiza.

Niciuna din dispoziţiile procesual penale şi nici cele invocate din O. G. nr. 2/2000 nu instituie obligativitatea citării/convocării părţilor la efectuarea expertizei contabile. Expertul formulează răspunsurile la obiectivele stabilite de organul judiciar în urma consultării înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, prin aplicarea dispoziţiilor legale.

În urma propriului demers analitic, completul de 2 judecători constată că proba cu expertiza a fost dispusă şi administrată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materie, legalitatea probei şi a mijlocului de probă aferent nefiind afectate de motive de nulitate absolută sau relativă, astfel încât nu se pune problema excluderii probei.

Astfel, au fost respectate dispoziţiile legale relative la dispunerea expertizei prevăzute în art. 172 C. proc. pen., precum şi cu privire la numirea expertului conform art. 173 din acelaşi cod, inculpatului fiindu-i respectat dreptul la alegerea unui expert parte care să participe la efectuarea expertizei.

De asemenea, organul de urmărire penală a respectat procedura efectuării expertizei, convocând părţile şi expertul, cărora le-a adus la cunoştinţă obiectul expertizei, întrebările la care expertul trebuie să răspundă. Totodată, li s-a pus în vedere că au dreptul să facă observaţii cu privire la aceste întrebări şi că pot cere modificarea şi completarea lor, inculpatul uzând, în mod efectiv, de aceste drepturi prin formularea de observaţii asupra obiectivelor propuse de organul de urmărire penală, precum şi prin formularea propriilor obiective, care au fost admise, în parte, de procuror.

Ulterior depunerii raportului de expertiză, inculpatului i s-a adus la cunoştinţă conţinutul acestuia, fiindu-i înmânat, prin intermediul apărătorului, un exemplar. Prin urmare, organul de urmărire penală a respectat obligaţiile instituite prin art. 178 alin. (5) C. proc. pen. privind încunoștințarea inculpatului, personal sau prin avocat, cu privire la întocmirea raportului şi dreptul acestuia la studierea raportului.

În ceea ce priveşte motivele contestatorului privind neparticiparea la efectuarea expertizei a expertul său parte, acestea nu corespund realităţii.

Astfel, inculpatul, prin cererea depusă la data de 22 octombrie 2018, a comunicat organului de urmărire penală că intenţionează să-şi angajeze un expert parte care să participe la efectuarea expertizei, în persoana lui C. Urmare a cererii formulate, prin ordonanţa din data de 19 decembrie 2018, procurorul a numit, la solicitarea inculpatului, pe C., în calitate de expert parte. Expertul desemnat de organul de urmărire penală a luat legătura cu expertul care i-a comunicat că nu a fost angajat de inculpat, aşa încât nu poate participa la efectuarea expertizei şi nu poate formula concluzii.

În consecinţă, neparticiparea expertului desemnat de inculpat la efectuarea expertizei se datorează propriei culpe a inculpatului, organul de urmărire penală dispunând toate măsurile necesare în vederea garantării dreptului inculpatului de a avea un expert parte, prevăzute în art. 173 alin. (4) C. proc. pen., respectiv în art. 18 alin. (1) din O. G. nr. 2/2000.

Faţă de cele arătate, completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie apreciază că motivele contestaţiei formulate de inculpatul A. sunt neîntemeiate, iar dispoziţiile cuprinse în încheierea atacată de respingere a cererilor şi excepţiilor formulate de inculpat, de constatare a legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi de începere a judecăţii sunt legale.

În considerarea argumentelor expuse anterior, în baza art. 347 C. proc. pen., completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 46/F-CC-CP din 16 septembrie 2020, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.