Inspecția Muncii, prin inspectoratele sale teritoriale, a desfășurat o campanie națională de control la stațiile de distribuție a carburanților. Campania a început după în urma cozilor formate la benzinării și s-a derulat în perioada 10-16 martie.
Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, în cadrul acestei campanii, au fost verificați 27 de agenți economici care desfășoară activitate în stațiile de distribuție a carburanților auto de pe raza județului Bihor.
În total, inspectorii de muncă bihoreni au aplicat 32 sancţiuni contravenţionale, din care 13 amenzi în cuantum de 37.500 lei şi 19 avertismente. Au fost dispuse 40 de măsuri de remediere a neconformităților constatate.
Conform ITM Bihor, printre neregulile găsite, se numără:
- neacordare repaus săptămânal de 48 de ore libere consecutiv,
- transmiterea cu întârziere în Revisal a datelor privind încetarea contractului individual de muncă,
- neacordare spor pentru munca prestată în zile de sărbători legale, necalculare si neachitare ore de muncă prestate în zile de sărbători legale,
- netransmitere în termen în Revisal a elementelor contractului individual de muncă pentru care se face dovada executării,
- necalculare și neachitare ore de muncă prestate suplimentar,
- neachitare spor pentru munca prestată în zile de repaus săptămânal,
- neinformare I.T.M. Bihor despre utilizarea în mod frecvent a muncii de noapte.
Totodată, au fost găsite probleme și în domeniul securității și sănătății în muncă,:
- lipsă măsurători pentru prevenirea riscului de electrocutare la atingere indirectă,
- lipsă identificare riscuri și evaluare,
- lipsa evidență zone cu risc ridicat și specific,
- lipsa materiale igenico sanitare,
- semnalizare securitate deficitară, neutilizare în totalitate de lucrători a echipamentelor individuale de protective,
- neprezentare fişele cu date de securitate a produselor comercializate,
- neprezentare sistemul de permise de lucru pentru activităţile care se execută și care pot interacţiona cu atmosferele explozive, fiind probabilă producerea exploziilor.