material realizat de Andreea Dobrițan, psiholog și realizator ”PSIHOPODCAST”
Acest articol vorbește despre ”ecran” și nu despre televizor, tabletă, telefon sau alte gadgeturi, pentru că minutele pe care copilul nostru le petrece în fața oricărui dispozitiv, urmărind diverse imagini și lumini, se pot cuantifica în aceeași categorie, și anume ”timpul de ecran”.
Ar fi bine să oprim complet accesul copiilor la tehnologie pentru a preveni dependența?
Categoric NU. Generațiile născute după anul 2000 sunt cu mult diferite față de antecesoarele lor și prin faptul că evoluția tehnologiei a cunoscut o explozie, iar aceasta a devenit foarte accesibilă celor mai tineri. Totodată, aceste generații învață să eficientizeze timpul necesar pentru diverse activități prin intermediul dispozitivelor și e foarte bine că fac asta. De aceea, atâta vreme cât ecranul este un aliat, ar fi bine să îl păstrăm în viețile noastre.
Când ecranul devine un inamic?
Atunci când acesta afectează viața socială, personală și profesională a individului, am putea concluziona noi, cei din domeniul psihologiei. Însă aceste afectări, poate, sunt mai puțin evidente în cazul copiilor mici, așadar e indicat să urmărim semnale mai evidente. Dacă cel mic nu își mai poate concentra atenția pe imagini statice cum ar fi planșele, dacă refuză categoric joaca și jocurile fizice în favoarea ecranului, dacă devine iritat și/sau agresiv în lipsa acestuia sau dacă absolut orice activitate este însoțită de un gadget (mâncat, pieptănat, spălat, plimbat cu mașina etc) este cazul să intervenim urgent, pentru că ecranul tocmai a devenit un inamic. Apogeul efectelor nefaste este așa-numitul autism cibernetic, atunci când cel mic se comportă asemenea unui autist, însă nu suferă organic de această boală, cauza fiind doar excesul de ecran.
Ce se întâmplă cu mintea noastră în prezența ecranului?
Stimulii vizuali și auditivi sunt foarte puternici pentru creierul nostru, așa că îl mențin într-o reală alertă pe tot parcursul activității noastre cu device-ul respectiv. De aceea poate nu mai simțim somnul atunci când ne uităm la televizor sau, chiar dacă adormim cu acesta pornit, putem remarca un somn de proastă calitate.
Pentru a explica celor mici efectele ecranului putem să folosim o poveste în care creierul, obosit de atâta ecran, se înroșește și se încălzește, iar pentru a se calma e nevoie să oprim ecranul și vom observa cum se răcește și devine albastru deschis.
Ce e de făcut în cazul în care identificăm dependența de ecran atât la cei mici, cât și la cei mari?
Cred că este ceva mai ușor în intervenția asupra dependenței de ecran la copii, pentru că aceștia sunt încă educați de părinții lor. 😊 Pentru ei este extrem de important timpul petrecut în familie, de aceea recomand activități casnice și jocuri efectuate împreună de părinți și copii. Și asta pentru că cei mai mulți copii se pierd în ecran atunci când se plictisesc și nu găsesc altceva captivant de făcut. Pe lângă această atenție acordată copiilor, este important să le oferim în continuare timp de ecran, însă limitat. Specialiștii spun că, până în jurul vârstei de 2 ani, copiii nu au nevoie absolut deloc de ecran, mai apoi începând cu 15 minute pe zi și crescând direct proportional cu vârsta copilului. Un adolescent în perioada liceului ar putea ajunge la maximum 2 ore pe zi de ecran.
Pentru adulți este important de știut că orice obicei se formează sau se modifică într-o perioadă începând de la 2 săptămâni și până la 6 luni. Așadar este important să avem răbdare și să începem conștient renunțarea. Cred că prima renunțare, utilă chiar și pentru copii, este oprirea televizorului din fundal. Îl ținem deschis doar atât timp cât vrem să vizionăm ceva și putem să ne menținem atenți, apoi îl oprim. A doua renunțare ar putea fi cu o oră, respectiv două înainte de culcare și îl putem înlocui cu discuții de calitate sau cu citirea unor pagini dintr-o carte. Și tot așa, gradual, oferind timp atât familiei cât și diferitelor activități, vom reduce timpul de ecran. Să nu uităm: copiii învață, mai degrabă, ceea ce văd că facem noi și nu ceea ce le spunem!!
Pastila de psiho poate fi urmărită, în format video, și pe YouTube, pe contul psihologului Andreea Dobrițan
CITIȚI din aceeași categorie #PastiladePsiho:
- Război și războinici prin ochi de pitici
- Luptă, fugi sau… adaptează și reinventează
- Prințul pe cal alb și escrocul de pe Tinder
- Frica e rușinoasă sau e sănătoasă? O imagine a anxietății
- Atașamentul și cele cinci limbaje ale iubirii
- Tantrumul copiilor și cum îl gestionăm
- Astăzi sunt depresiv… sau nu? (VIDEO)
- Emoțiile. Schimbarea începe cu mine!
- Unde mama/tata lovește, acolo crește?
Comments 3