Jurisprudența ÎCCJ | Contestație privind durata procesului penal. Motivare hotărâre

Evaluarea duratei procesului penal include durata motivării hotărârii, astfel că este admisibilă o cerere de stabilire a unui termen pentru motivarea hotărârii judecătorești pronunțate anterior publicării Deciziei nr. 233 din 07 aprilie 2021 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial, nr. 508 din 17 mai 2021 având în vedere că sunt îndeplinite condițiile ca dosarul să se afle în cursul soluționării cauzei.

La data de 12 octombrie 2020, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală a fost înregistrată contestația privind durata procesului penal, cu referire la dosarul Curţii de Apel O., formulată de contestatorul M.

În motivele scrise, contestatorul a solicitat a se avea în vedere Convenţia europeană a drepturilor omului care consacră principiul judecării cauzei într-un termen rezonabil în cadrul art. 6 § 1 teza I, respectiv „Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil, în mod public şi in termen rezonabil”. De asemenea, a susţinut că la nivelul legislaţiei naţionale există reglementări exprese privind imperativul judecării cauzei într-un termen rezonabil, invocând dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 8 C. proc. pen. care conduc la existenţa unei obligaţii pozitive esenţiale în sarcina organelor judiciare, respectiv necesitatea ca judecata faptelor să se facă într-un termen rezonabil şi previzibil, raportat la complexitatea fiecărei cauze. De asemenea, contestatorul a susţinut că, potrivit art. 5 § 1 lit. a) din Convenţia europeană a drepturilor omului, „Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa […] decât dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent”, iar conform parag. 2 al aceluiaşi articol, „Orice persoană arestată trebuie să fie informata, în cel mai scurt termen şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa”. Potrivit jurisprudenţei constante a instanţei de contencios european, prevederile art. 5 sunt aplicabile atât persoanelor private de libertate prin arestare, cât şi a celor private de libertate prin detenţie [Hotărârea din 12 aprilie 2005, pronunţată în cauza Shamayev şi alţii împotriva Georgiei şi Rusiei parag. 414].

Prin decizia penală nr. 246 din 12 aprilie 2021, Curtea de Apel a dispus condamnarea inculpatului M. la o pedeapsă de 11 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, în formă continuată (17 acte materiale) prevăzută de art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969, respectiv achitarea sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi a infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii, în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.. Apărarea a arătat că până în prezent, hotărârea instanţei de apel nu a fost motivată, deşi au trecut 6 luni de la pronunţarea acesteia.

Astfel, făcând un istoric al cauzei de la momentul trimiterii în judecată prin rechizitoriul din data de 28 noiembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B., s-a menţionat că la termenul de judecată din data de 12 martie 2021 au avut loc dezbaterile în faţa instanţei de apel. S-a arătat că începând cu această dată, Curtea de Apel a dispus amânări repetate ale pronunţării, la 26 martie 2021, 09 aprilie 2021, pentru ca apoi la 12 aprilie 2021 să publice doar minuta deciziei. În aceeaşi zi, 12 aprilie 2021, inculpatul M. a fost încarcerat în Penitenciar, unde se află şi în prezent. În continuare, apărarea a invocat Decizia nr. 233 din 07 aprilie 2021, prin care Curtea Constituţională a României a constatat că dispoziţiile „art. 400 alin. (1), ale art. 405 alin. (3) şi ale art. 406 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale”. Curtea a reţinut că redactarea hotărârii judecătoreşti penale (motivarea în fapt şi în drept) ulterior pronunţării minutei (soluţiei) dispuse în cauză lipseşte persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil. Totodată, Curtea Constituțională a constatat că punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti penale definitive, anterior motivării în fapt şi în drept a acesteia este contrară dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la libertatea individuală şi siguranţa persoanei şi celor care consacră demnitatea umană şi dreptatea, ca valori supreme ale statului de drept.

Prin urmare, Curtea Constituțională a decis că este necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt şi în drept la data pronunţării.

Apărarea a susţinut că minuta deciziei Curţii Constituţionale a fost, în mod evident, cunoscută de către membrii completului Curţii de Apel, care au dispus amânarea pronunţării încă o dată (din 09 aprilie 2021 în 12 aprilie 2021), fiind previzibil pentru toţi participanţii că odată cu pronunţarea, hotărârea va fi deja motivată în fapt şi în drept, însă, la 12 aprilie 2021, după trei amânări consecutive de pronunţare, instanţa a emis, în mod inexplicabil, în opinia apărării, doar minuta deciziei. Apărarea a arătat că în cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 233/2021 publicată în Monitorul Oficial nr. 508 din 17 mai 2021, s-a subliniat că necesitatea existenţei unor intervale temporale bine definite pentru motivarea hotărârilor, în special în asemenea cazuri, în care se dispune încarcerarea persoanei condamnate, după o „răsturnare” de situaţie faţă de hotărârea existentă anterior acelui moment. Apărarea a arătat că, anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 233/2021, în Monitorul Oficial nr. 493 din 12 mai 2021 a fost publicată Legea nr. 130/2021, în vigoare din 15 mai 2021. Chiar fără considerente şi fără publicare în Monitorul Oficial, legiuitorul a înţeles argumentele Curţii Constituţionale, respectiv s-a obligat să le respecte, aspect evident ignorat de către instanţa de apel.

Apărarea a arătat că în cauză acest moment a fost la data de 12 aprilie 2021, moment la care au fost soluţionate atât latura penală, cât şi cea civilă. Apărarea a invocat dispoziţiilor tranzitorii din Legea nr. 130/2021 – art. II alin. (1) – „hotărârile judecătoreşti în materie penală pronunţate anterior intrării în vigoare a prezentei legi se redactează în termenele prevăzute de lege în vigoare la data pronunţării lor”. Conform dispoziţiilor în vigoare la acel moment, soluţionarea cauzei nu putea avea loc mai târziu de 30 de zile de la momentul închiderii dezbaterilor (art. 391 C. proc. pen.), iar motivarea hotărârii trebuia să survină în cel mult 30 de zile de la pronunţare (art. 406 C. proc. pen.). Astfel, indiferent de forma legii procesuale penale, termenele sunt deja depăşite, prin raportare la momentul închiderii dezbaterilor (12 martie 2021), respectiv a pronunţării minutei (12 aprilie 2021). Dispoziţiile Legii nr. 130/2021 sunt de procedură, fiind ca regulă de imediată aplicare, iar prevederile tranzitorii inserate în cuprinsul acestei legi vin doar să sublinieze obligativitatea respectării termenelor anterior reglementate. Apărarea a arătat că la datele de 18 mai 2021, 28 iunie 2021, 02 iulie 2021, 05 iulie 2021 a solicitat instanţei de apel să efectueze demersurile necesare pentru a urgenta motivarea deciziei penale nr. 246 din 12 aprilie 2021. După aproximativ 90 de zile de la momentul pronunţării hotărârii şi încarcerării inculpatului M., mai exact la data de 05 iulie 2021, preşedintele de complet, judecător, a emis o rezoluţie prin care a dispus prelungirea cu 30 de zile a termenului de redactare a considerentelor deciziei penale. La datele de 10 august 2021 şi 15 septembrie 2021 a reiterat cererea privind urgentarea motivării hotărârii de condamnare şi, cu toate acestea, până în prezent, decizia instanţei de apel nu a fost motivată.

Aşadar, apărarea a arătat că, începând cu data de 12 aprilie 2021 M. a fost încarcerat în baza unei minute pronunţate de instanţa de apel, care nu cuprinde nicio motivare în fapt sau în drept a soluţiei pronunţate. Mai mult, în lipsa unei hotărâri motivate, M. nu a putut exercita o cale de atac extraordinară imediat ori la scurt timp de la momentul rămânerii definitive a deciziei penale.

Astfel, imposibilitatea exercitării căilor de atac – de exemplu, contestaţia în anulare ori recursul în casaţie – cauzată de întârzierea redactării (motivării) hotărârii instanţei de apel a lipsit inculpatul de posibilitatea de a formula o cerere de suspendare a hotărârii judecătoreşti.

Prin urmare, condamnatului M. i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil din perspectiva accesului la justiţie prevăzut de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului. De asemenea, s-a susţinut că, prin punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive la data pronunţării minutei (dispozitivului) cu motivarea în fapt post factum a soluţiei, mai exact, la peste 6 luni de la momentul pronunţării hotărârii, s-a adus atingere demnităţii umane a inculpatului. Practic, un astfel de tratament juridic l-a plasat pe M. într-o situaţie de inferioritate şi a avut sau are ca rezultat desconsiderarea arbitrară a demnităţii sale umane.

În concluzie, apărarea a solicitat să se constatate faptul că termenul rezonabil al procesului penal nu este respectat şi că instanţa de apel nu îşi îndeplineşte obligaţiile impuse de lege şi de prevederile Convenţiei europene a drepturilor omului, sens în care prezenta contestaţie este admisibilă şi se impune obligarea Curţii de Apel la motivarea hotărârii judecătoreşti într-un termen optim şi rezonabil.

Înalta Curte, analizând admisibilitatea contestației, în raport de aspectele invocate de contestator în scris şi reiterate cu ocazia dezbaterilor, reține că omisiunea redactării hotărârilor judecătorești poate fi criticată în cadrul contestației privind durata procesului penal, în temeiul art. 488¹ și următoarele din C. proc. pen.. Doctrina și jurisprudența au stabilit, că este admisibilă o cerere de stabilire a unui termen pentru motivarea hotărârii judecătoreşti pronunţate anterior publicării la data de 17 mai 2021 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 233 din 07 aprilie 2021, având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile ca dosarul să se afle în cursul soluționării cauzei. Nu au fost indicate excepţii referitoare la admisibilitatea contestaţiei, fiind respectate condiţiile prevăzute de lege cu privire la competenţa de soluţionare, termenul de formulare şi calitatea părţilor. Cu privire la competența de soluționare a cauzei potrivit dispozițiilor art. 488² alin. (1) lit. b) C. proc. pen., competenţa de soluţionare a contestaţiei în cauzele aflate în cursul judecății sau în căile de atac, ordinare ori extraordinare, revine instanței ierarhic superioare celei pe rolul căreia se află cauza.

Înalta Curte este competentă să soluționeze contestația, fiind instanța ierarhic superioară Curţii de Apel, Secţia penală, care a pronunțat decizia nr. 246 din 12 aprilie 2021, a cărei omisiune a redactării este reclamată de contestator.

Cu privire la condițiile de formă, termenul de introducere și calitatea părţilor sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488¹ alin. (2) C. proc. pen. (persoana care a formulat contestaţia privind durata procesului penal are calitatea de inculpat în cauză) și de art. 488³ C. proc. pen. (contestația a fost formulată în scris și cuprinde: numele, prenumele, domiciliul părții, precum și calitatea acesteia în cauză; numele avocatului și sediul profesional al acestuia; adresa de corespondență; denumirea instanței și numărul dosarului; motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază contestația; data și semnătura).

În ceea ce privește termenul în care poate fi formulată cererea, se observă că, potrivit dispozițiilor art. 488¹ alin. (3) lit. c) C. proc. pen., contestația poate fi formulată după cel puțin 6 luni de la sesizarea instanței cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile de atac ordinare sau extraordinare.

Dosarul cu privire la care a fost formulată prezenta contestație a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel la 02 iunie 2020 și soluționat la 12 aprilie 2021, iar contestația privind durata procesului penal a fost formulată de contestator la data de 12 octombrie 2021, transmisă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin poşta electronică de la adresa de email …….

În ceea ce privește caracterul întemeiat al prezentei cereri, instanța constată că în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și în doctrina națională anterioară publicării deciziei Curții Constituționale nr. 233 din 07 aprilie 2021, prin durata procesului s-a avut în vedere și perioada ulterioară pronunțării soluției (minutei) până la redactarea hotărârii.

Contestația privind durata procesului penal constituie un remediu acceleratoriu, așa cum rezultă din dispozițiile art. 488¹ alin. (1) C. proc. pen. care prevăd că: „(1) Dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplinește într-o durată rezonabilă, se poate face contestație, solicitându-se accelerarea procedurii”.

Contestația privind durata procesului penal, reglementată de art. 488¹ – 488⁶ C. proc. pen., reprezintă un remediu instituit de legiuitor în cazul depășirii duratei rezonabile a procesului penal. Unul dintre criteriile de analiză a caracterului rezonabil al duratei procedurii, prevăzut de dispozițiile art. 488⁵ alin. (2) lit. f) C. proc. pen., este comportamentul autorităților, inclusiv în ceea ce privește durata redactării hotărârii judecătorești, astfel cum rezultă, în interpretarea anterioară datei pronunțării deciziei ce face obiectul prezentei cauze, dată de doctrina națională, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, jurisprudența Curţii Constituţionale a României, jurisprudența Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu privire la conceptul de durată a procesului, doctrina națională face trimitere la elementele din art. 488⁵ alin. (2) lit. f) C. proc. pen.care includ și motivarea cu întârziere a hotărârilor judecătorești (Codul de procedură penală comentat, ed. Hamangiu, București 2017, coordonator prof. univ. dr. Nicolae Volonciu, filele 1410-1412). Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a stabilit că remediile oferite în scopul asigurării dreptului la un proces echitabil, care presupune soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, pot fi remedii acceleratorii sau compensatorii [hotărârile din 29 martie 2006, pronunțate în cauzele Scordio (nr. 1) împotriva Italiei, Riccardi Pizzati împotriva Italiei și Musci împotriva Italiei].

Remediile acceleratorii constau în reglementarea unor mecanisme juridice interne care să aibă ca efect soluționarea proceselor în termene rezonabile. Redactarea hotărârii face parte din durata de ansamblu a procedurii, art. 6 paragr. 1 din Convenție garantând și dreptul părții de a obține o hotărâre judecătorească într-un termen rezonabil (cauza Werz contra Elveției, nr. 22015/05, 17 decembrie 2009).

Astfel, în ceea ce privește comportamentul autorităților, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat perioadele de inactivitate prelungite în cursul urmăririi penale, citarea defectuoasă a părților, martorilor, casări sau desființări cu trimitere spre rejudecare succesive, depunerea cu întârziere a rapoartelor de expertiză dispuse în cauză cumulată cu pasivitatea organului judiciar, conexarea sau disjungerea inutilă a cauzelor, motivarea cu întârziere a hotărârilor judecătorești, redactarea cu întârziere a rechizitoriului, trimiterea cu întârziere a dosarului către instanța de control judiciar.

Jurisprudența Curții Europene a fost indicată de Curtea Constituțională încă din anul 2015 ca fiind standardul de evaluare a respectării termenului rezonabil în procedura contestației privind durata procesului penal, care includea, în consecință, și durata redactării hotărârii: „Instituția contestației privind durata procesului penal a fost reglementată de legiuitor în îndeplinirea obligațiilor ce decurg în sarcina statului din prevederile art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv de a crea un sistem judiciar eficient, capabil să soluționeze cauzele penale într-un termen rezonabil și de a asigura, la nivelul legislației naționale, un remediu efectiv care să permită valorificarea drepturilor și libertăților consacrate prin Constituție.” (paragraful 19 din decizia Curții Constituționale nr. 423/2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488 4 alin. (5) C. proc. pen.și ale art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, M.Of. nr. 538 din 20 iulie 2015).

Jurisprudența Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept pusă în discuţie este concludentă, instanţa supremă pronunțându-se în sensul admisibilității contestației privind durata procesului, în cadrul căreia a fost invocată întârzierea în redactarea hotărârilor judecătorești (Încheierea nr. 675 din data de 05 decembrie 2017 a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, în dosarul nr. 2937/1/2017; Încheierea nr. 821 din 28 octombrie 2015, pronunțată în dosarul nr. 1015/33/2015).

În susținerea acestei interpretări Înalta Curte de Casație și Justiție a examinat, conform jurisprudenței sale anterioare deciziei Curții Constituționale din 2021, respectarea caracterul fondat al contestației privind durata procesului inclusiv atunci când se pronunțase soluția (minuta hotărârii), dar lipsea motivarea (considerentele hotărârii). Soluția instanței este fără echivoc în ceea ce privește includerea motivării hotărârii în conceptul de durată a procesului penal care putea face obiectul contestației reglementate de art.488¹ și următoarele din C. proc. pen.: judecătorul a constatat că până la termenul din 05.12.2017 hotărârea nu a fost redactată și a stabilit un termen până la care soluția să fie motivată și redactată (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Încheierea judecătorului de cameră preliminară nr. 675 din 05 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr.2937/1/2017, fila 22 din hotărâre și paragraful ultim din hotărâre).

Interpretare conceptului de durată a procesului a fost confirmată, ulterior anului 2017, de către Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 233 din 07 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial, nr. 508 din 17 mai 2021, deci după pronunțarea soluției Curții de Apel. Curtea Constituţională a reținut că soluţionarea unei cauze penale se realizează ca urmare a deliberării judecătorului sau judecătorilor care compun completul de judecată şi pronunţării hotărârii judecătoreşti, după ce s-au închis dezbaterile în cauză (paragraf 42). Curtea a mai reținut că doar motivarea în fapt și în drept explică și justifică soluția (dispozitivul), oferă o imagine clară a rezolvării corecte a conflictului de drept dedus judecății și este cea care convinge în legătură cu justețea soluției (paragraf 49). Curtea a constatat că motivarea în fapt și în drept a soluției la data pronunțării conferă legitimitate hotărârii judecătorești, atât în plan individual – în ceea ce privește părțile la proces, cât și în plan general – în ochii publicului (paragraf 52).

Prin urmare, Curtea a constatat că redactarea hotărârii judecătorești prin care cauza este soluționată de prima instanță de judecată, respectiv a hotărârii judecătorești prin care instanța se pronunță asupra apelului (motivarea în fapt și în drept) ulterior pronunțării minutei (soluției) dispuse în cauză, „în cel mult 30 de zile de la pronunțare” sau după un interval de timp ce poate depăși cu mult termenul menționat, este aptă să lipsească persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanță și dreptului la un proces echitabil.

Totodată, Curtea constată că punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive anterior motivării în fapt și în drept a acesteia este contrară dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la libertatea individuală și siguranța persoanei și celor care consacră demnitatea umană și dreptatea, ca valori supreme în statul de drept.

În consecință, cele ce preced indică, anterior anului 2021, atât o interpretare a doctrinei cât și o interpretare a jurisprudenței prin care se includea motivarea hotărârii în conceptul de durată a procesului penal care putea face obiectul contestației reglementate de art.4881 și următoarele din C. proc. pen., astfel că evaluarea duratei procesului penal, chiar anterior datei de 17 mai 2021, presupune analiza duratei de timp în care este motivată hotărârea.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 233 din 07 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 508, la data de 17 mai 2021, această interpretare a fost validată în mod explicit.

Potrivit dispoziţiilor legale, durata procedurilor se verifică pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, a punctelor de vedere prezentate, luându-se în considerare natura şi obiectul cauzei, inclusiv numărul de participanţi şi a dificultăților de administrare a probelor, elemente de extraneitate, durata fazelor procesuale anterioare, faza procesuală în care se află dosarul, comportamentul părţilor, participanţilor în cauză şi a autorităţilor implicate, modificările legislative etc.

Aplicând în cauza de faţă criteriile enunţate, se constată că instanţa de apel a avut de soluţionat apelurile Ministerului Public, a doi inculpaţi şi al unei părţi responsabile civilmente, a unei părţi civile.

În ceea ce priveşte acuzaţiile formulate în cauză asupra cărora au avut a se pronunţa instanţa de fond şi cea de apel, din sentinţa Tribunalului rezultă că în cauză au fost trimişi în judecată doi inculpaţi pentru comiterea unui număr total de cinci infracțiuni şi anume M., pentru infracțiunile de delapidare, folosirea cu rea-credinţă a creditului sau bunurilor societăţii, spălare de bani, iar X. pentru infracţiunile de delapidare, folosirea cu rea-credinţă a creditului sau bunurilor societăţii: “în actul de acuzare s-a reţinut că faptele inculpatului M. care, în calitate de director general al SC ………. SA, în perioada 18 august 2004 – 31 august 2005 a vândut la preţuri subevaluate un număr de 18 imobile (spaţiile comerciale menţionate ca atare in rechizitoriu) aflate în patrimoniul SC …….. SA către diferite persoane fizice şi juridice, cu preţul total de 1.525.084,8 RON, în timp ce valoarea lor reală de piaţă era de 10.651.047,8 RON, declarând în faţa notarilor alte preţuri, în detrimentul SC …. SA şi în favoarea SC … SA, societate care este acţionarul majoritar al SC …….. SA şi la care deţinea calitatea de acţionar majoritar, inculpatul însuşindu-şi în folos propriu diferenţa de valoare de 9.125.963 lei, care reprezintă astfel un bun aflat în proprietatea părţii vătămate SC …….. SA, bun care se afla în administrarea şi gestionarea lui M., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de delapidare prevăzută de art. 295 raportat la art. 308 şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (art. 2151 alin. 1 şi 2 C. pen. 1968 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. 1968) şi folosirea cu rea-credinţă a creditului sau bunurilor societăţii prevăzută de art. 272 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 35 alin. 1 N. C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen. Fapta inculpatului M., constând în aceea că, după ce în data de 31 mai 2005 a obţinut din infracţiunea de delapidare suma de 1.939.863.000 ROL, a creditat SC …… SA cu suma de 1.939.863.000 ROL, realizând astfel o operaţiune de disimulare a adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002. De asemenea, faptele inculpatei …… care, în calitate de administrator al SC ………… SA, în perioada 18 august 2004 – 31 august 2005 a vândut la preţuri subevaluate un număr de 18 imobile (spaţiile comerciale susmenţionate) aflate în patrimoniul SC ……….. S.A către diferite persoane fizice şi juridice, cu preţul total de 1.525.084,8 RON, în timp ce valoarea lor reală de piaţă era de 10.651.047,8 RON, în detrimentul SC …….. SA şi în favoarea SC ………. SA, societate care este acţionarul majoritar al SC ……. SA şi la care deţinea calitatea de acţionar majoritar, inculpata şi coinculpatul M, fiul ei, însuşindu-şi în folos propriu diferenţa de valoare de 9.125.963 lei, care reprezintă astfel un bun aflat în proprietatea părţii vătămate SC .. S.A, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de delapidare prevăzută de art. 295 raportat la art. 308 şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (art. 2151 alin. 1 şi 2 C. pen. 1968 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. 1968) şi folosirea cu reacredinţă a creditului sau bunurilor societăţii prevăzută de art. 272 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 35 alin. 1 N. C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.” Conduita procesuală a părţilor nu a influențat durata de redactare a deciziei pronunţate de instanţa de apel. În apel, cauza a fost amânată la cererea inculpatei … şi S.C. … S.R.L. (un termen), şi s-au acordat termene pentru desfăşurarea cercetării judecătoreşti prin administrarea de probe (13 termene) şi pentru a fi studiat raportul de expertiză de către părţi (un termen).

În cauză, se constată că minuta deciziei Curţii de Apel (prin care contestatorul M. a fost condamnat definitiv doar pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, în formă continuată-17 acte materiale – punctele 1-17 din rechizitoriu, la pedeapsa de 11 ani 6 luni închisoare, iar …. a fost condamnată doar pentru infracțiunea de delapidare, la pedeapsa de trei ani închisoare), a fost pronunţată la 12 aprilie 2021. La Curtea de apel dosarul a avut 17 termene, înainte de a fi acordat termen de dezbateri și a fost amânată pronunțarea pentru o lună (de la 12 martie 2021 la 12 aprilie 2021). Minuta deciziei priveşte soluţionarea acţiunii penale, respectiv rejudecarea acţiunii penale exercitate împotriva lui M. şi …, precum şi desfiinţarea în totalitate a modului de soluţionare a acţiunii civile de către instanţa de fond şi rejudecarea acesteia. După cum precizam anterior, acţiunea civilă a avut ca sursă prejudiciul creat în dauna unei persoanei fizice şi unei persoane juridice. Prin comparaţie, hotărârea Tribunalului, evaluată de Curtea de Apel, a fost pronunțată la data de 24 martie 2020 și înregistrată la Curtea de apel la data de 02 iunie 2020, astfel că într-un interval de aproximativ 70 de zile, instanța de fond a pronunțat și redactat o hotărâre de 90 de pagini. La Tribunal, dosarul la a avut 68 de termene înainte de a fi pronunțată soluția și un interval de aproximativ 2 luni între pronunțarea soluției și motivarea acesteia. Se constată că, din fişa dosarului din sistemul de evidenţă informatizată ECRIS, rezultă o complexitate a dosarului la instanţa de fond de 181 de puncte, având 187 de părţi şi 48 de volume de instanţă şi de urmărire penală. Datele analizate de instanţă în prezenta contestaţie provin din evidenţa informatizată ECRIS având în vedere că dosarul nu a fost înaintat Înaltei Curţi şi nici nu au fost transmise alte informaţii care să clarifice durata redactării. Comparând cele două proceduri, desfășurate în aceeași cauză la Tribunal și Curtea de apel, este necesară accelerarea procedurii de redactare a deciziei.

În raport de principiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi de art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, care prevăd că părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, Înalta Curte constată că nu există niciun argument obiectiv pentru a putea justifica întârzierea (de aproximativ 8 luni) în redactarea deciziei nr. 246 din 12 aprilie 2021 a Curţii de Apel, fiind depăşită o durată rezonabilă.

În consecinţă, în temeiul art. 488⁶ din Codul de procedură penală, Înalta Curte a admis contestaţia și a stabilit termen în vederea redactării deciziei până la data de 09 noiembrie 2021.