Un bărbat care le-a cerut unor adolescenți din Satu Mare, veniți la o petrecere privată într-un bloc, să nu mai facă gălăgie pentru a nu deranja vecinii și-a văzut moartea cu ochii după ce a fost înjunghiat de patru ori. Autorul acestui gest a fost un băiat de 16 ani, care a intervenit în altercația iscată între victimă și unul dintre tineri. Băut, adolescentul a scos briceagul pe care îl avea la el și l-a atacat pe bărbat, lovindu-l în abdomen și în piept. Acuzat de tentativă de omor, atacatorul a fost condamnat inițial la aproape 3 ani de internare într-un centru educativ. Pedeapsa i-a fost redusă la mai puțin de jumătate printr-o hotărâre dată, marți, de Curtea de Apel Oradea.
Fapta de care a fost acuzat adolescentul care, la acel moment, avea 16 ani, s-a petrecut într-o zi de sâmbătă, pe 24 iulie 2021. În acea după-amiază, băiatul s-a dus din satul bunicilor săi în municipiul Satu Mare, acolo unde locuiește cu părinții, luând cu el un briceag, pe care se pare că avea obiceiul să îl poarte asupra lui.
S-a întâlnit cu niște prieteni, iar seara s-a dus la o discotecă din oraș, unde a petrecut până spre ora 2:00. A stropit distracția cu alcool, consumând trei shot-uri de votcă amestecată cu suc, un păhărel de lichior și o bere. Auzind că într-un bloc din oraș era organizată o petrecere privată, și-a luat prietenii și câteva fete pe care le cunoscuse în local și, fără a fi invitat, a plecat într-acolo.
În fața blocului, grupul de adolescenți a fost întâmpinat de un bărbat care le-a spus să nu mai facă gălăgie, pentru a nu deranja vecinii. Unul dintre prietenii agresorului s-a enervat și a început să se certe cu cel care le ceruse să facă liniște, ajungând să se îmbrâncească cu acesta.
”Inculpatul, observând ce se întâmplă, s-a apropiat de victimă şi, cu briceagul deschis (mai exact cu lama cuţitului), pe care îl avea asupra sa, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri în zona abdominală şi laterală a corpului”, se arată în hotărârea Curții de Apel Oradea, publicată pe portalul ReJust.
Când şi-au dat seama că bărbatul sângera abundent, tinerii s-au speriat şi au fugit, în timp ce un prieten al agresorului a sunat la Ambulanţă, cerând ajutor. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Satu Mare unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Medicii au observat că bărbatul a fost înjunghiat de trei ori în abdomen și o dată în piept, fiindu-i pusă viața în pericol și având nevoie de 30-35 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
După comiterea faptei, adolescentul a fost dus de un prieten până la casa bunicilor săi, unde și-a ascuns hainele și briceagul sub o căpiță de fân. Le-a predat, însă, a doua zi, anchetatorilor.
În primă instanță, Tribunalul Satu Mare l-a condamnat la internarea timp de 2 ani și 8 luni într-un centru educativ, sub acuzația de tentativă de omor. Însă, Curtea de Apel Oradea a decis să-i aplice o pedeapsă mai blândă, reducându-i condamnarea la un an și 2 luni de internare într-un astfel de centru. Instanța a ținut cont de faptul că tânărul, reîntors de ceva timp din străinătate, împreună cu părinții, avea probleme cu absențele la școală, fiindu-i chiar scăzută nota la purtare. În schimb. are un nivel al inteligenţei peste medie.
Băiatul și-a recunoscut fapta și, în opinia judecătorilor, ”are posibilităţi de îndreptare evidente, este şi va fi supravegheat de familie în mod exemplar”.