Jurisprudența ÎCCJ | Nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor. Recurs în casaţie

Fapta unui inculpat, persoană fizică, de a desfăşura operaţiuni enumerate în autorizaţia privind efectuarea de operaţiuni cu arme şi muniţii letale deţinută de întreprinderea familială în cadrul căreia acesta îşi desfăşoară activitatea ca membru, nu îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor prevăzută în art. 342 alin. (1) C. pen., întrucât, prin obţinerea autorizaţiei pentru prestarea anumitor operaţiuni cu arme şi muniţii letale de către o întreprindere familială – formă de organizare a activităţii desfăşurate de persoane fizice membre ale aceleiaşi familii -, în realitate, cei care dobândesc dreptul de a le efectua sunt persoanele fizice, membre ale întreprinderii familiale. 

Prin decizia penală nr. 660/A din 27 noiembrie 2020 a Curții de Apel Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 82 din 8 iulie 2020 pronunţată de Judecătoria Carei, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând:

A fost modificat conţinutul obligaţiei prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. instituite în sarcina inculpatului A. pe durata termenului de supraveghere, în sensul că s-a dispus ca acesta să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”. Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită și configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Critica formulată de recurentul inculpat A., în sensul că fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală, referitor la infracțiunea de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută în art. 342 alin. (1) C.pen., va fi analizată prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic.

În cauză, s-a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută în art. 342 alin. (1) C. pen., considerându-se că operaţiunile anterior descrise au fost săvârşite fără drept întrucât inculpatul A. nu era armurier, calitate deţinută doar de Întreprinderea familială A. şi de soţia acestuia, B. În acest sens, s-a arătat că trebuie făcută distincţie între Întreprinderea familială A. şi persoana fizică A., iar autorizaţia de armurier a fost emisă doar în persoana întreprinderii familiale.

În primul rând, în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că, într-adevăr, dispoziţia legală invocată de curtea de apel ca fiind încălcată de către inculpat nu are nicio legătură cu situaţia de fapt reținută în cauză. Astfel, conform art. 56 alin. (1) din H.G. nr. 130 din 24 februarie 2005 „persoanele juridice prevăzute în art. 66 alin. (3) şi (4) din Lege, care doresc să deţină şi, după caz, să folosească arme letale şi arme neletale supuse autorizării, precum şi muniţiile corespunzătoare, dacă acest fapt se justifică în raport cu obiectul lor de activitate, trebuie să solicite organului de poliţie competent potrivit Legii autorizarea deţinerii sau, după caz, a folosirii armelor letale, a armelor neletale supuse autorizării şi a muniţiilor corespunzătoare”.

În mod evident, situaţia de fapt reţinută prin hotărârea definitivă de condamnare nu are absolut nicio tangenţă cu aceste dispoziţii legale despre care se susţine că ar fi fost încălcate.

Această constatare nu conduce, însă, implicit, la pronunţarea unei soluţii de achitare, Înalta Curte urmând a verifica îndeplinirea condiţiilor de tipicitate obiectivă a faptei reţinute efectiv în sarcina inculpatului, respectiv aceea că a deschis, cu chei potrivite, un dulap tip de arme, a luat o armă de vânătoare cu lunetă, a demontat luneta cu prindere rapidă, iar apoi a părăsit magazinul cu arma asupra sa, neavând acest drept întrucât nu era armurier.

Analiza impune un examen al dispoziţiilor legale incidente în forma în vigoare la data emiterii autorizaţiei pentru efectuarea operaţiunilor cu arme şi muniţii letale pentru Întreprinderea familială A., respectiv la 17.11.2011, pentru a verifica, dacă, astfel cum se susţine în recursul în casaţie, inculpatul era autorizat să efectueze operaţiuni cu arme.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 2 V. pct. 8 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, este armurier orice persoană fizică sau juridică autorizată, în condițiile prezentei legi, să desfășoare una ori mai multe operațiuni cu arme, piese și muniții.

În afara categoriilor de armurieri de drept, prevăzute în art. 100 alin. (1) din Legea nr. 295/2004, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, se pot constitui în armurieri, la cerere, persoanele fizice și juridice care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege. Procedura este descrisă în art. 102 din aceeaşi lege şi de H.G. nr. 130/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor.

Astfel, potrivit art. 102, persoanele fizice și juridice se pot constitui ca armurieri, în baza autorizației eliberate de Inspectoratul General al Poliției Române, după includerea în obiectul de activitate a operațiunilor cu arme, piese și muniții. Autorizația prevăzută se acordă numai dacă toți asociații și administratorii îndeplinesc condițiile prevăzute în art. 14 alin. (1) lit. c) și d) și nu figurează cu mențiuni în certificatul de cazier fiscal, iar cei care desfășoară activități ce implică accesul efectiv la arme și muniții letale îndeplinesc și condițiile prevăzute în art. 15 alin. (1) lit. a) și c)-g).

Persoanele fizice se pot constitui ca armurieri în baza autorizației eliberate de Inspectoratul General al Poliției Române, dacă îndeplinesc și condițiile prevăzute în art. 14 alin. (1) lit. a) și c)-g), respectiv: au împlinit vârsta de 18 ani; nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, pentru infracțiuni comise cu intenție ori pentru infracțiuni prevăzute în prezenta lege, cu excepția cazurilor în care a intervenit amnistia sau reabilitarea; nu sunt învinuite sau inculpate în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție, potrivit legislației în vigoare; sunt apte din punct de vedere psihologic și medical pentru a deține și folosi arme și muniții; nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor, conform datelor și informațiilor existente la organele competente; au absolvit un curs de instruire teoretică și practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Art. 106 alin. (3) din H.G. nr. 130/2005 exceptează de la obligativitatea prezentării documentelor pe baza cărora se verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 14 lit. e) şi g) din lege, persoanele care sunt titulare ale dreptului de deținere sau de port și folosire a armelor și munițiilor și care solicită includerea în obiectul de activitate a operațiunilor cu arme și muniții.

Se constată că, potrivit legii, condiţiile pentru autorizarea armurierilor persoane fizice sunt identice celor pentru asociații și administratorii din cadrul persoanei juridice care desfăşoară activităţi ce implică accesul efectiv la arme.

În prezenta cauză, ambele instanţe au stabilit faptul că Întreprinderea familială A. deţinea autorizația pentru efectuarea operaţiunilor cu arme şi muniţii letale, din 17.11.2011, emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin care îi era permis să efectueze comerţ cu arme şi muniţii, închirieri de arme şi muniţii, intermedieri, depozitări, import export arme şi muniţii.

La baza emiterii autorizaţiei au stat, printre altele, avizul de principiu pentru includerea în obiectul de activitate a operaţiunilor cu arme şi muniţii emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor, avizul Inspectoratului Muncii, Familiei şi Protecţiei sociale I.T.M. al jud. Maramureş, certificat de absolvire a cursului de pregătire teoretică şi practică pe linie de arme şi muniţii emis de S.C. B., pe numele A., permisul de port armă emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor, pe numele A.

În continuare, pentru a stabili efectele emiterii acestei autorizaţii, se impune o analiză a regimului juridic al întreprinderii familiale, astfel cum acesta este reglementat în Ordonanța de urgență nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale.

Potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 44/2008, persoanele fizice pot desfășura activități economice individual şi independent, ca persoane fizice autorizate, fie ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale, fie ca membri ai unei întreprinderi familiale. Conform legii, întreprinderea familială este întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa (art. 2 lit. h), întreprinderea economică este definită ca activitatea economică desfășurată în mod organizat, permanent și sistematic, combinând resurse financiare, forță de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice și informație, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile și în condițiile prevăzute în lege (art. 2 lit. f),  iar întreprinzător este persoana fizică care organizează o întreprindere economică.

Totodată, conform art. 30 alin. (1) din acelaşi act normativ, întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu și nu dobândește personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerțului, art. 31 alin. (1) prevăzând că membrii întreprinderii familiale sunt comercianți persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comerțului.

Înalta Curte reţine, aşadar, că întreprinderea familială reprezintă o formă de organizare a activităţii de către o persoană fizică împreună cu familia sa, iar prin înmatricularea sa la Registrul Comerţului nu se naşte un nou subiect de drept, ci acesta există deja, concretizat în persoana fizică a fiecărui membru al întreprinderii, care dobândeşte calitatea de comerciant.

Din analiza acestor dispoziţii legale, rezultă caracterul eronat al concluziei instanţelor, în sensul existenţei a două entităţi juridice distincte, respectiv persoana fizică Întreprinderea familială A. şi persoana fizică A.

Totodată, pornind de la faptul că întreprinderea familială este o formă de organizare a activităţii desfăşurate de persoane fizice membre ale aceleiaşi familii, în mod evident, prin obţinerea autorizaţiei întreprinderii pentru prestarea anumitor operaţiuni, comercianţii persoane fizice sunt cei care dobândesc dreptul de a le efectua.

Susţinerea Ministerului Public, în sensul că art. 106 lit. k) din Legea nr. 295/2004 obliga armurierul Întreprinderea familială A. să solicite avizul poliției pentru persoanele angajate să facă operațiuni cu arme și muniții, astfel că, în lipsa acestuia, inculpatul nu avea dreptul de a face astfel de operaţiuni, nu poate fi primită, întrucât porneşte de la aceeaşi premisă ca şi cea din hotărârea recurată. Aşa cum s-a arătat, potrivit art. 102 din lege, în calitate de armurieri se pot constitui persoanele fizice și juridice, în baza autorizației eliberate de Inspectoratul General al Poliției Române, după includerea în obiectul de activitate a operațiunilor cu arme, piese și muniții. Întreprinderea familială A. nu este persoană fizică sau juridică şi nici nu poate angaja terțe persoane cu contract de muncă (art. 28 alin. (4) din O.U.G. nr. 44/2008). Mai mult, obţinerea calităţii de armurier persoană fizică presupune îndeplinirea aceloraşi condiţii ca pentru asociatul, administratorul sau angajatul persoanei juridice care desfășoară activități ce implică accesul efectiv la arme și muniții letale.

În raport de considerentele anterioare, Înalta Curte reţine că obţinerea autorizaţiei din 17.11.2011, emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor, de efectuare de operaţiuni cu arme şi muniţii letale de către Întreprinderea familială A., conferea inculpatului A. dreptul să desfăşoare activităţile enumerate de aceasta, respectiv comerţ cu arme şi muniţii, închirieri de arme şi muniţii, intermedieri, depozitări, import export arme şi muniţii, acesta dobândind calitatea de armurier persoană fizică, în sensul art. 2 V. pct. 8 din Legea nr. 295/2004, conform procedurii prevăzută în art. 102 din aceeaşi lege.

Împrejurarea că, ulterior, în cursul anului 2013, a fost desemnată şi avizată pentru îndeplinirea calităţii de gestionar arme şi muniţii soţia inculpatului, B., nu înlătură calitatea de armurier a persoanei fizice A. De altfel, din economia întregii legi şi a normelor metodologice, rezultă că legiuitorul face distincție între armurier şi personalul cu atribuții de gestionare, administrare și întreținere a armelor ori care urmează să fie dotat cu arme și muniții pentru executarea atribuțiilor de serviciu (ex. art. 70, art. 71 din Legea nr. 295/2004; art. 72, art. 93 din H.G. nr. 130/2005), calităţi care se pot şi suprapune.

În continuare, Înalta Curte constată că fapta reţinută în sarcina inculpatului, respectiv aceea că, în data de 26.06.2015, a intrat în incinta magazinului de arme şi muniţii aparţinând Întreprinderii familiale A. şi, folosindu-se de chei potrivite, a deschis dulapul tip de arme, a luat o armă de vânătoare cu lunetă, demontând luneta cu prindere rapidă şi a părăsit magazinul cu arma asupra sa, nu poate fi circumscrisă unei operaţiuni care să excedeze autorizației anterior menţionate.

Astfel, potrivit art. 105 lit. a) din lege, armurierii autorizați să desfășoare operațiuni de comercializare a armelor, pieselor și munițiilor pot efectua următoarele activități: cumpărare, vânzare, închiriere, schimb, import, export și transfer de arme și muniții, precum și intermedierea efectuării acestor operațiuni. În mod evident, aceste activităţi permit un contact nemijlocit cu armele precum şi scoaterea acestora în afara magazinului, în scopul prevăzut în autorizaţie.

Acuzaţia penală adusă inculpatului s-a centrat exclusiv pe lipsa dreptului de acces la arme şi nu pe acţiunile acestuia ulterioare părăsirii magazinului (care nici nu au făcut obiectul cercetărilor), condiţii în care, instanţa de recurs în casaţie reţine că activităţile descrise în cele ce preced sunt efectuate în limitele autorizaţiei de comerţ cu arme şi muniţii, închirieri de arme şi muniţii, intermedieri, depozitări, import export arme şi muniţii.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prevăzută în art. 342 alin. (1) C. pen., nefiind întrunită cerinţa esenţială ataşată elementului material al laturii obiective, respectiv aceea ca deţinerea/portul armei să fie făcută fără drept.

Ca atare, față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată întemeiate criticile formulate şi reţine incidenţa cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul A. fiind condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) ultima teză C. proc. pen., Înalta Curte a admis recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 660/A din 27 noiembrie 2020 a Curții de Apel Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a casat, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 82 din 8 iulie 2020 a Judecătoriei Carei, şi, rejudecând, între altele:

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută în art. 342 alin. (1) din C. pen.